În cadrul slujbei, Preasfinția Sa a vorbit despre mesajul central care se desprinde din relatarea pasajului evanghelic al Pescuirii minunate (Luca 5, 1-11).

Părintele Episcop Ignatie a subliniat faptul că efortul nostru, pentru a da roade, este necesar să fie dublat de inspirație dumnezeiască:

„Oricâte competențe profesionale am avea, oricât de bine instruiți am fi în profesia pentru care ne-am pregătit și pentru care am acumulat cunoștințe și experiența necesară, niciodată nu vom putea spune că suntem perfecți, desăvârșiți.

Întotdeauna ne dăm seama, cu asupra de măsură, că este nevoie și de intervenția lui Dumnezeu - ceea ce noi numim generic inspirație de sus sau inspirație dumnezeiască.

Avem, în limbajul nostru curent, o sintagmă, pe care o folosim atunci când ne pregătim pentru o anumită profesie: spunem că este nevoie de «99% transpirație – combustia și efortul nostru personal, și 1% inspirație».

 De multe ori, acest procent de 1% este cel care desăvârșește totul.

Fiecare om, dacă este un profesionist, va avea smerenia, convingerea interioară, că în tot ceea ce face are nevoie de ajutorul lui Dumnezeu.

De pildă, medicii, în actul lor medical, oricât de bine ar fi pregătiți, oricât de multe competențe ar deține, oricât de la zi ar fi cu tot ceea ce presupune investigația medicală, simt și mărturisesc că în anumite situații numai Dumnezeu este Cel care îi ajută.

Această experiență a trăirii propriilor limite, o avem și noi, preoții, sacerdoții Domnului.

Oricât de duhovnicești am fi, oricât ne-am strădui să ne păstrăm sufletul în stare de curăție - cea care ne dăruiește limpezimea minții și a inimii, niciodată nu vom putea avea cutezanța să spunem că suntem desăvârșiți în slujirea noastră.

Sunt nenumărate momentele când oamenii vin înspre noi să ceară un cuvânt, un sfat duhovnicesc, iar noi suntem neputincioși și nu reușim să le spunem exact ceea ce au ei nevoie, nu reușim să le împărtășim un punct de referință într-un moment de tulburare.

Simțim atunci că avem nevoie de ajutorul și inspirația lui Dumnezeu”.

Părintele Episcop Ignatie a transmis faptul că smerenia noastră Îl face prezent pe Dumnezeu în propria viață, desăvârșind lucrurile pe care le facem:

„Cu cât avem mai multă smerenie în ceea ce privește exercitarea slujirii la care suntem chemați, cu atât o vom face mai bine și ne vom bucura mai mult de roadele efortului nostru.

Cu cât suntem mai mândri și ne încredem exclusiv în puterile noastre, în pregătirea personală, cu atât vor fi mai multe momentele de eșec.

Sfântul Apostol Petru întruchipează atitudinea firii noastre atunci când nu reușim să facem ceva.

Când Domnul îi spune să arunce mreaja mai la adânc, mai în profunzime, el a fost sincer și a spus: «noi am stat toată noaptea și am trudit, dar nu am prins nimic». El vorbește în numele celorlalți ucenici, care erau pescari profesioniști.

A fost însă smerit și a ascultat de Hristos.

Văzându-se în fața minunii, Sfântul Apostol Petru își mărturisește păcătoșenia, adică starea lui de limitare umană.

Păcatul întotdeauna ne pune în fața propriilor noastre limite.

Oricât de inteligenți și eleganți am fi, oricât de rafinați, sunt momente în care păcatul se înfiripă în viața noastră și ne pune în fața propriilor noastre limite. Fiecare cunoaștem acest lucru, la nivelul conștiinței noastre”.

Ierarhul Hușilor a arătat că asumarea cu smerenie a propriilor noastre limite ne poziționează corect față de Dumnezeu:

„Oricât de bine pregătiți am fi, oricâte cunoștințe am acumula, avem nevoie și de inspirație de la Dumnezeu.

Trăim în contextul pandemiei. Un virus foarte mic tulbură o întreagă planetă. Oamenii de știință sunt, deocamdată,  în expectativă. Nu au găsit încă o soluție, nu au găsit antidotul.

Prin urmare, nu este cazul să idolatrizăm știința, să o zeificăm.

Știința are propriile ei limite în fața bolilor, în fața unui virus care creează atâtea disfuncționalități pe toate planurile, medical, uman și economic.

Domnul ne cere smerenie și să avem capacitatea de a ne conștientiza propriile noastre limite”.