Duminică, 25 septembrie 2022, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a participat, alături de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, și de Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, la resfințirea bisericii Parohiei „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din cartierul Dâmbul Rotund, municipiul Cluj-Napoca.

După slujba de resfințire, pe un podium special amenajat în curtea bisericii parohiale, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Andrei, Preasfințitul Părinte Ignatie și Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul au oficiat Sfânta Liturghie, înconjurați de un sobor numeros de preoți și diaconi.

Răspunsurile liturgice au fost date de Corul de cameră „Psalmodia Transylvanica” al Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, dirijat de teologul drd. Radu Micu. La chinonic, interpretele de muzică populară Maria și Andreea Pavelean și preotul Ioan Roman au interpretat mai multe pricesne.

După citirea fragmentului evanghelic, cuvântul de învățătură a fost rostit de Ierarhul Hușilor, care a afirmat că oricâtă experiență am acumula într-un anume domeniu, este esențial să ne încredem în ceea ce Dumnezeu ne insuflă:

«Şi, răspunzând, Simon a zis: Învăţătorule, toată noaptea ne-am trudit şi nimic nu am prins, dar, după cuvântul Tău, voi arunca mrejele» (Luca 5, 5)

Pasajul evanghelic ne relatează o minune pe care Domnul Hristos a săvârșit-o cu niște oameni profesioniști.

Nefiind pescari, neavând experiența a ceea ce înseamnă să pescuim, dacă Hristos s-ar fi apropiat de noi și ne-ar fi spus ce să facem, în mod evident L-am fi ascultat numaidecât. Motivația ascultării ar fi rezidat în lipsa de experiență.

Sfântul Apostol Petru, cel care a fost martorul unei pescuiri extraordinare, a simțit nevoia firească să se mărturisească Domnului, spunându-I: „nu sunt vrednic, nu merit o asemenea minune, sunt un om păcătos”.

Noi trăim într-o societate bazată eminamente pe experiență; ca să putem accesa o anumită funcție, un loc de muncă, presupune să avem experiență. Mai mult decât atât, se pune accent foarte mare pe instruire (training), ne perfecționăm, după mai mulți ani de practică la locul de muncă.

Fragmentul evanghelic ne pune în fața unei realități cu care nu prea suntem obișnuiți.

Cei care erau pescari, în acea vreme, în Galileea, nu erau săraci, cum din păcate se mai spune în unele predici. Erau înstăriți material, pescuitul era o sursă consistentă de venit. Mare parte din cei care locuiau în Galileea erau agricultori - mult mai săraci decât pescarii. Nici aceștia, nici pescarii nu erau foarte siguri pe ceea ce puteau obține din munca lor, care să fie convertit într-un venit.

Pescarii erau oameni înstăriți, cu o oarecare vizibilitate socială. Puteau fi simpli din punct de vedere al pregătirii intelectuale, dar material stăteau bine.

Sfinții Apostoli, cei chemați în urma acestei pescuiri minunate, aveau experiența pescuitului. De ei se apropie Cineva, de care probabil auziseră, și le dă un îndemn care părea „ca nuca-n perete”: „aruncați mrejele la adânc, și vedeți ce veți prinde”.

Apostolul Petru, un om extrem de sincer, care nu căuta să mascheze nimic, Îi răspunde: „toată noaptea ne-am trudit să prindem ceva, și nu am reușit nimic”. Cu alte cuvinte, I-ar fi spus Domnului: „avem o experiență, știm ce înseamnă pescuitul, este sursa noastră de venit, știm când și unde să aruncăm mreaja, ca să avem o minimă siguranță că o să prindem ceva”.

Dumnezeu nu ne vrea falși sau ipocriți, ci să Îi spunem exact ceea ce gândim. Să nu îi credem pe cei care spun că Biserica ne-ar învăța să fim oameni care nu avem curajul să spunem ceea ce gândim, să ne exteriorizăm îndoielile, trăirile și frământările, chiar dacă ele pot să contrasteze cu învățătura Bisericii. Dumnezeu este gentleman. Sfântul Petru a avut tot timpul curajul de a spune lucrurilor pe nume, doar într-un singur moment Domnul îl corectează asupra aceea ce simțea. Hristos primește cuvântul Sfântului Apostol Petru, care era adevărat și se întemeia pe o experiență.

Petru continuă: „După cuvântul tău, Doamne, voi arunca mrejele”. Experiența lui Petru se leagă de cuvântul sau îndemnul primit de la Iisus. Oricâtă experiență acumulase, Petru a pus în prim-planul vieții sale încrederea în Cel care i-a cerut să facă acel lucru.

Oricâtă experiență am avea și oricâte acumulări de cunoștințe, oricâtă dexteritate am avea, este esențial să ne încredem în ceea ce Dumnezeu ne insuflă - să prevaleze, în fața experienței noastre.

Noi suntem mândri de experiența noastră și credem că putem rezolva toate problemele care pot surveni în exercitarea unei profesii. Ajungem să idolatrizăm experiența și nu mai lăsăm să vină acel picur de inspirație dumnezeiască care poate să schimbe perspectiva a tot ceea ce facem.

Noi avem tendința să hipervalorizăm propria experiență, scăpându-ne din vedere că Dumnezeu este Cel care ne inspiră. Domnul vine cu ceva și ne dăm seama cât de nesemnificativă este experiența noastră. 

Petru a fost covârșit și s-a smerit: „sunt păcătos”. Când suntem în fața Domnului, a Luminii ființiale, ne vedem propriile neputințe, deficiențe și pete. Conștientizăm că nu suntem așa de buni.

Atunci când reușim să ne încredem în Dumnezeu, nu trebuie să devalorizăm experiența proprie, pe care am acumulat-o, ci să îi dăm locul pe care îl are în viața noastră în raport cu ceea ce ne dăruiește Domnul.

El știe să desăvârșească, pentru fiecare în parte, experiența pe care am acumulat-o, dacă reușim să ne încredem în El.

Părintele Episcop Ignatie a vorbit despre încrederea pe care este bine să o avem în Dumnezeu, indiferent de experiența noastră de viață. Încrederea în El ne face vii:

Domnul îi spune lui Petru: „Nu vă temeți. De acum veți fi pescari de oameni”. Într-o traducere mai fidelă, din limba greacă, este ceva mai profund: „voi veți prinde oameni și îi veți face vii” (cuvântul „zogron”, defalcat, înseamnă „a vâna” și „viață”: cel care vei reuși să îl aduci pe om la credință, îl vei face un om, viu, strălucitor, împlinit).

Este ceea ce au trăit și apostolii, când s-au întâlnit cu Hristos, Pescarul de suflete. Când Domnul le-a făcut această chemare, au lăsat, îndată, totul, și I-au urmat. Apostolii nu au cerut „fișa postului”, ci erau vii, prinși în mreaja a tot ceea ce este dumnezeiesc. De aceea nu au mai stat pe gânduri.

Când vine harul lui Dumnezeu, nu mai avem nevoie de experiență, lucrurile vor veni de la sine, vor avea coerență, vom fi prinși în vârtejul lucrării Domnului.

Oricâtă experiență am avea, încrederea în Dumnezeu ne va face oameni bucuroși, plini de satisfacție lăuntrică.

A urma pe cineva, în mentalitatea biblică, presupunea, la propriu, a călca pe urmele lui. Verbul folosit înseamnă „te duci pe urmele lui”, „ți-l asumi în viața ta”, acela devine o realitate pe care nu o mai poți evita. Apostoli au trăit această realitate.

Nouă ne este greu să ne asumăm un asemenea fel de a-L urma și a-L trăi pe Dumnezeu. La noi se interpun nenumărate întrebări (pe care Dumnezeu le primește), dar să nu rămânem numai la acest nivel.

Când nu primim răspunsul la o întrebare care încurcă socotelile noastre, să mergem mai departe, căci Dumnezeu are grijă ca pe parcurs, când împlinim cuvântul Lui, să devină totul limpede și clar, încât să ne minunăm și noi.

Oricâtă experiență am avea, oricât de brilianți am fi, avem nevoie de picurul de inspirație din partea lui Dumnezeu, care este echivalent cu toată truda noastră.

Apostolii au avut curajul să renunțe, într-un fel, la experiența lor, la orgoliul lor, și au ținut cont de îndemnul lui Hristos. Așa au devenit oameni vii.

Oamenii plini de sine, orgolioși, conștienți de ceea ce posedă, de experiența pe care o au, nu mai au deschiderea înspre ceva ce vine din înaltul cerului și care poate desăvârși ceea ce ei au acumulat.

Să devenim oameni vii, strălucitori, prin tot ceea ce facem, mai ales prin credința pe care o trăim, pe care să avem curajul să o mărturisim discret – fără urlete -, ci să simțim că este o stare.

La finalul Liturghiei, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei le-a adresat celor prezenți un scurt cuvânt de învățătură, în cadrul căruia le-a vorbit despre virtutea hărniciei, explicând totodată că munca pentru a da roadă trebuie înfrățită cu rugăciunea. De asemenea, ierarhul a felicitat comunitatea parohială pentru strădania de a renova și înfrumuseța această ctitorie pentru veșnicie.

La slujbă au fost prezente autorități civile și militare, oameni de cultură și numeroși credincioși clujeni, mulți îmbrăcați în straie populare. De asemenea, a fost prezentă garda de onoare a Grupării de Jandarmi Mobilă Ștefan Cicio-Pop din Cluj-Napoca.

Ultimele articole