În cuvântul de învăţătură, Preasfinţia Sa a adus în atenţie două situaţii contrastante, prezente în descrierea evenimentului Intrării Domnului în Ierusalim. A explicat aparenta revoltă a lui Iuda faţă de gestul femeii care a turnat un alabastru de mir pe picioarele Mântuitorului, revoltă ce avea ca motivaţie corupţia ce îl stăpânea:

„Pasajul evanghelic rânduit în această zi de sărbătoare conţine în sine cel puţin două contraste în raport cu starea de efervescenţă, de bucurie pe care o aveau cei care L-au primit pe Hristos în Ierusalim cu ramuri de finic. Cred că aceste contraste nu sunt menţionate în zadar.

În primul rând, este vorba de faptul că Iuda, prin atitudinea sa, prin faptul că îşi însuşea bani din punga de bani pe care era îndatorat să o păstreze, a devenit corupt.

Imaginea lui Iuda, cel care este corupt, cel care îşi însuşeşte din ceea ce nu-i aparţine, ne dă cheia unei alte atitudini pe care a avut-o faţă de Învăţătorul său.

Anume, L-a trădat cu foarte mare uşurinţă. În grădina Ghetsimani, în plină noapte, el le dă un indiciu cărturarilor şi fariseilor, spunându-le că Cel pe care Îl va săruta, Acela este Hristos.

În orice suflet de corupt se ascunde un trădător pe măsură.

Aşa a fost cazul lui Iuda şi aşa este în fiecare epocă.

Cel care este corupt, cel care îşi însuşeşte ceea ce nu îi aparţine, are – metaforic vorbind – în genele sale, înclinaţia înspre trădare.

Şi viceversa e valabil. Trădătorii, cei care ne dezamăgesc, cei care urmăresc, cu orice preţ, doar propriul lor interes, «călcând peste cadavre» ca să ajungă la ţinta pe care şi-au propus-o, sunt si foarte corupţi.

Înclinaţia lui Iuda spre corupţie i-a tatonat terenul pentru a-L trăda pe Dumnezeu, pe Învăţătorul său. Este aşa de dureros când ucenicii, cei care sunt cei mai apropiaţi, te trădează. Este foarte greu de purtat această povară”.

De asemenea, Ierarhul Huşilor a vorbit despre entuziasmul de moment al celor care L-au întâmpinat pe Hristos la intrarea în Ierusalim, atitudine schimbată radical la câteva zile distanţă, în Vinerea Mare. Preasfinţia Sa a afirmat că trebuie să fim foarte atenţi la laudele care ni se aduc şi la motivaţiile celor care le fac:

«A doua zi, mulţime multă, care venise la sărbătoare, auzind că Iisus vine în Ierusalim, au luat ramuri de finic şi au ieşit întru întâmpinarea Lui şi strigau: Osana! Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului, Împăratul lui Israel!» (Ioan 12, 12-13)

„A doua atitudine de contrast este legată de cei care L-au întâmpinat pe Hristos cu ovaţii, cu o stare de euforie, la intrarea în Ierusalim.

Se gândeau că Cel care trece printre ei este, probabil, un împărat politic, care îi va scăpa de năpasta ocupaţiei romane.

O parte dintre ei aveau proaspătă în minte minunea învierii lui Lazăr. Nu s-a mai auzit, până la Hristos, ca cineva să fie înviat, după patru zile, după ce intrase în descompunere.

Această minune era un fapt extraordinar şi le-a dat acest imbold, ca a doua zi, în Duminica Floriilor, să Îl întâmpine pe Domnul.

Din păcate, o parte din aceşti oameni, care L-au lăudat, având în suflet propriul interes, L-au trădat, cu aceeaşi uşurinţă, în Vinerea Mare.

Din această atitudine învăţăm faptul că suntem atât de versatili, atât de fluctuanţi în dragostea noastră.

Atunci când suntem lăudaţi de cineva, care îşi urmăreşte propriul interes, să ne gândim că acea persoană ne va şi trăda cu aceeaşi promptitudine, cu aceeaşi iuţeală a fulgerului cu care este dispusă să ne laude.

Personal, nu prea am încredere în cei care laudă, în cei care încearcă să scoată în evidenţă anumite aspecte pozitive. Trebuie maximă precauţie.

În Filocalie, părinţii ne spun că «cel care te laudă cel mai mult, să te pregăteşti că te va trăda cel mai uşor».

Evanghelia ne spune că Hristos a intrat smerit în Ierusalim.

Nu stim dacă era trist sau nu, însă putem intui că era absent de la această minciună a celor care Îl primeau şi Îl lăudau. Singurii care L-au primit cu inimă curată, cu sufletele neprihănite, au fost copilaşii.

Nu am auzit ca un copil să fie capabil de trădare. Cei mici nu operează cu asemenea noţiuni. Ei nu ştiu ce înseamnă trădarea. Dacă devoalează ceva, o fac din neştiinţă. Starea de inocenţă, de nevinovăţie este incompatibilă cu a fi trădător.

Dacă ne asumăm şi noi starea de inocenţă, de nevinovăţie şi de sinceritate, putem să fim păziţi, putem să ne sustragem de la ceea ce este atât de caracteristic firii umane, anume trădarea, pe toate palierele vieţii noastre”.