Ierarhul și-a sărbătorit ziua de naștere prin rugăciune și mulțumire lui Dumnezeu pentru toate darurile revărsate, după cum menționează site-ul radiorenasterea.ro.

Din sobor au mai făcut parte: Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, Preasfințitul Părinte Timotei, Arhiereu-Vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului, membrii ai consiliului eparhial, preoţii profesori ai celor două instituţii teologice din municipiu, protopopi, precum și alți invitați. La slujbă a asistat și Episcopul-Vicar al Arhiepiscopiei Clujului, Preasfințitul Părinte Vasile Someșanul.

După citirea pericopei evanghelice, ce vorbește despre întrebarea adresată de Apostoli Mântuitorului: „ce înseamnă Înviere?”, neînțelegând că Mesia va muri și va învia a treia zi, Preasfințitul Ignatie, Episcopul Hușilor, a rostit un cuvânt de învățătură, în care a vorbit despre semnificația învierii pentru fiecare dintre noi:

„Să ne asumăm  această întrebare și să ne spunem nouă înșine ce înseamnă învierea pentru noi. Răspunsul ni-l oferă prorocul Ilie. El este cel care a avut foarte multă fervoare în a apăra autenticitatea credinței, foarte multă combustie pentru Dumnezeul cel adevărat. Dumnezeu Îi descoperă ceva mult mai profund: El se descoperă numai celui ce are liniște interioară, pace lăuntrică, „vei simți prezența mea în acea adiere ușoară de vant”.

Dumnezeu ne învață că El vine într-un suflet unde este liniște, unde patimile nu mai fac gălăgie, rumoare, ci unde este liniștea harului lui Dumnezeu. Cred că acest lucru înseamnă învierea pentru fiecare dintre noi.”

În continuare, Ierarhul Hușilor a arătat că ceea ce înjosește cel mai tare pe om este păcatul, patima, sursa adevărată a propriilor neliniști și tulburări:

„Trăim într-o lume în care suntem extrem de dispersați, fracturați din punct de vedere interior, suntem locuiți de foarte multe conflicte lăuntrice si avem nevoie de această unitate a ființei noastre. Nu o putem câștiga decât numai atunci când decidem în mod radical să ne debarasăm de păcat, cel care este agentul, germenele, dezbinării. Nimic nu înjosește mai mult pe om decât păcatul. Orice cuvânt denigrator pe care ți-l poate adresa cineva este nesemnificativ în comparație cu cât ne poate dezumaniza, înjosi, cu cât ne poate desfigura demnitatea noastră de fii ai lui Dumnezeu, păcatul. (...)

Oricât am fi noi de temperamentali, Dumnezeu nu vine decât acolo unde este foarte multă liniște și pace.

Ni se spune în spiritualitatea noastră că cel care se roagă și caută această liniște, să o caute în felul următor: nu să fugă de oameni, nu să fugă în biserici mici, unde sunt doar doi trei oameni, si astfel să se poată reculege. Nu e nevoie să fugi de oameni ca să câștigi liniștea, e nevoie să fugi de păcat și să faci ordine in interiorul tău ca astfel să se așeze liniștea în interiorul tău. Este o falsă impresie că dacă noi fugim de aglomerația urbană și ne retragem în zone extrem de liniștite, noi am dobândi în chip automat liniștea. Este o iluzie!

Liniștea o dobândești când esti împăcat cu tine însuți, dar nu poți face lucrul acesta dacă nu ești împăcat și cu Dumnezeu. Păcatul este sursa propriei noastre neliniști.”

Evocând exemplul Sfântului Ioan Botezătorul, Părintele Episcop Ignatie a arătat că smerenia este o sursă reală a propriei noastre învieri:

„Sfântul Ioan Botezătorul, amintit tangențial în Evanghelia de astăzi, ne ajută să înțelegem ce înseamnă să înviezi. El este tipologia omului smerit. Dar nu cum înțelegem noi smerenia, ca o formă de lingușeală față de cel ce este mai marele nostru. Aceasta nu este smerenie, este o înjosire! Smerenia înseamnă altceva, este arta de a fi la locul tău!

Sfântul Ioan își asumă smerenia față de Învățătorul său. Și mai spune ceva, absolut minunat, ce ar trebui să devină sarea și piperul conținutului relației dintre noi oamenii: „Eu trebuie să mă micșorez, iar Hristos să crească”. Așa ar trebui să gândim și noi! Noi înviem prin smerenie,  față de noi înșine și față de Domnul. (...)

Putem învia în felul acesta: să lăsăm rumoarea patimilor și să cerem Domnului, ori de câte ori avem ocazia: „Doamne dă-mi cel puțin atâta liniște câtă zarvă, sciziune este în mine, dă-mi și smerenia de care am foarte mare nevoie!”

Răspunsurile liturgice au fost date de Corul de Cameră „Psalmodia Transylvanica” al Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, dirijat de pr. prof. univ. dr. Vasile Stanciu, decanul instituției teologice.

La final slujbei, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, a adresat Înaltpreasfinţitului Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei un cuvânt de felicitare şi i-a transmis urările din partea clerului şi a credincioşilor din Mitropolie.

Totodată, conf. univ. dr. Adrian Papahagi, de la Facultatea de Litere din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, a prezentat cele trei volume omagiale, apărute la Editura Renaşterea, sub denumirea „Mitropolitul Andrei – Păstorul blând al Transilvaniei euharistice”.