Din soborul slujitorilor au făcut parte și părintele secretar eparhial Sofian Gaman și părintele protopop Marius Cătălin Antohi.

La finalul slujbei, oficiată la mormântul părintelui, din partea de est a altarului Catedralei Episcopale, Ierarhul Hușilor a amintit de chipul de lumină al duhovnicului Hușilor:

Anul acesta se împlinesc 100 de ani de la nașterea marelui mărturisitor, în vremuri de prigoană și de ostilitate față de credință, Părintele Arhimandrit Mina Dobzeu.

Părintele Mina a iubit foarte mult lumina. Adeseori, eu, care l-am cunoscut mai îndeaproape în ultimii săi ani din viața pământească, l-am auzit strigând, din adâncul sufletului său: „lumină, lumină, lumină!”.

Am nădejde că părintele Mina a împlinit cuvântul lui Hristos, care ne spune să iubim lumina, ca „să devenim fii ai Luminii”.

Părintele Mina detesta întunericul moral, pentru că iubea curățenia lăuntrică, ordinea și frumusețea interioară, pe care își dorea să le aibă toți cei care intrau în legătură cu dânsul. Îi îndemna pe toți să iubească lumina.

Părintele Mina se îndeletnicea cu Rugăciunea lui Iisus, pomenirea Numelui mântuitor și dătător de lumină.

Îndemnul părintelui Mina, la acest moment de pomenire, ar trebui să fie acesta: „să iubim lumina și să ne ferim cât putem de mult de întunericul moral, de întunericul patimilor, care ne desfigurează din punct de vedere moral”.

Am încercat, împreună cu preoții și credincioșii eparhiei să marcăm centenarul nașterii părintelui Mina printr-un Simpozion la care au participat mai multe personalități care l-au iubit pe Părintele Mina.

Cu acel prilej am editat un volum de documente din arhivele bisericești și din arhivele securității.  În acest volum putem vedea, cu maximă pregnanță, curajul de durată al acestui mărturisitor al lui Hristos în vremurile comuniste.

Nu a lăsat să intre în inima sa nicio fărâmă de ezitare în fața presiunilor la care a fost supus, atât în închisoare, cât și după ce a ieșit din aceasta.

Nu a cedat nimic din sufletul său în defavoarea dragostei și a credinței nestrămutate pe care o nutrea față de Hristos.

Vedem, în acest volum de documente, un „om de flacără”, un om căruia nu i-a fost frică de nimic, nici măcar că și-ar fi pus viața în pericol, cu atât mai puțin poziția sa socială sau chiar slujirea sa preoțească. L-a iubit pe Hristos fără intermitențe și I s-a dăruit cu întreaga sa ființă, mai ales prin curajul mărturisirii. Un curaj pe care, din păcate noi nu îl mai avem astăzi, chiar dacă nu mai sunt aceleași vremuri de prigoană.

Să îl avem în minte pe părintele Mina și să ne asumăm modul său de viețuire în Hristos.