În cuvântul de învăţătură, Părintele Episcop Ignatie a explicat atitudinea femeilor mironosiţe şi de unde izvora preocuparea acestora de a împlini tradiţia legată de îmbălsămare:

„Femeile mironosiţe sunt cele care întruchipează cel mai minunat dragostea constantă faţă de Hristos. Această dragoste le-a condus, dis-de-dimineaţă, la mormânt, pentru a îndeplini o tradiţie, o datină, aceea de a îmbălsăma trupul lui Iisus.

Nu le era frică de ostaşii romani, nici de vreo persoană care putea să apară intempestiv, nu le era frică nici măcar de mormânt. De ce nu le era frică? Pentru că femeile mironosiţe Îl iubeau pe Hristos în mod constant, fără sincope. Aveau un singur gând, o singură întrebare: „cine ne va prăvăli piatra de la intrarea în mormânt?”

Spre marea lor uimire şi frică, piatra era dată la o parte. Mormântul era plin de lumină. Noi ştim că mormântul este un simbol al întunericului. Mormântul pe care l-au găsit femeile era plin de lumină. Mai mult decât atât, în mormânt erau doi îngeri care au intrat în dialog cu ele.

Era atât de puternică drama Vinerii celei Mari, încât niciuna nu-şi mai aducea aminte că Hristos le-a făgăduit că El va învia a treia zi. Singura lor preocupare era să-L găsească în mormânt şi să-L îmbălsămeze, potrivit tradiţiei iudaice. Spre surprinderea lor, au găsit în mormânt mai mult decât se aşteptau. Au găsit lumină, au găsit doi îngeri, care au intrat în dialog cu ele, au găsit giulgiurile singure.”

Ierarhul Huşilor a asemănat piatra de la intrarea mormântului cu grijile pe care le adunăm fiecare în suflet:

„Există situaţii similare în viaţa noastră, când suntem prinşi de grijile legate de modul cum ar trebui să ne trăim credinţa, cum ar trebui să ne apropiem de Dumnezeu. Grijile acestea, care pot deveni tot mai ample, încât să le încorporeze şi pe cele ale vieţii, sunt ca o piatră care stă pe mormântul sufletului nostru. Îl ţine închis!”

 „Cum putem să dăm la o parte, de pe mormântul inimilor noastre, piatra grijilor, de care ne lăsăm atât de uşor acaparaţi? Cum putem să trăim aceeaşi experienţă ca a femeilor mironosiţe, încât să ne trezim, spre uimirea noastră, că sufletul nostru devine plin de lumină? Că în această lumină primim vestea că Hristos a înviat şi pentru noi?” La toate acestea a răspuns Preasfinţitul Părinte Ignatie:

„În primul rând, este nevoie de dragoste faţă de Dumnezeu. Este lucrul esenţial, capital în efortul nostru de a înţelege credinţa. Ea ne ajută să nu fim fricoşi, să avem încredere în noi înşine. Femeile mironosiţe aveau, în primul rând, o încredere extraordinară în ele însele. Nu se gândeau la niciun pericol care putea să survină în drumul lor spre mormânt. Putem trăi experienţa acestora, dacă avem dragoste faţă de Dumnezeu.

Avem nevoie de curaj! Din păcate, trăim într-o lume în care nu reuşim să fim oameni curajoşi. Sunt atâtea frici care ne năpădesc din toate părţile: frica de a nu avea ce să mănânci, frica de a nu putea asigura copiilor o educaţie adecvată, frica de a nu fi un om bun, frica de a nu-l iubi pe cel care te iubeşte, frica de a nu reuşi să schimbi ceva în viaţa ta... Sunt atâtea frici, care ne încolţesc pe fiecare dintre noi şi ne anesteziază din punct de vedere sufletesc, încât nu mai avem puterea de a fi curajoşi. Femeile mironosiţe ne învaţă că a avea curaj înseamnă ca nici măcar să nu gândeşti că ar putea fi un obstacol care să te oprească din planul pe care îl ai, din proiectul tău.

 În al treilea rând, trebuie să ne asumăm, în inima noastră, o atitudine corectă faţă de Hristos. Să nu Îl trădezi pe Dumnezeu atunci când vezi că El nu-ţi îndeplineşte toate dorinţele, când ni se pare, în neînţelepciunea noastră, că El nu este prezent. Femeile mironosiţe nu-L trădează pe Hristos, continuă să-L iubească chiar dacă ele nu mai aveau în minte promisiunea că El va învia. (...)

Orice fel de piatră a grijilor, a fricii, a păcatului, pe care o avem aşezată în inima noastră poate fi rostogolită de puterea şi harul lui Dumnezeu. Să avem dragoste constantă, foarte mult curaj şi fidelitate!”

Parohia Ortodoxă Română „Sfântul Ioan Evanghelistul” este păstorită de părintele Dragoş Herescu, directorul Institutului de Studii Creştin Ortodoxe din Cambridge.

Deoarece comunitatea din Cambridge atrage atât credincioşi români cât şi de alte naţionalităţi (englezi, ruşi, greci), slujbele sunt oficiate combinat în limbile română şi engleză.

Credincioşii români păstoriţi de părintele Dragoş Herescu, la recomandarea Părintelui Episcop Ignatie, vin în sprijinul copiilor şi tinerilor cu posibilităţi reduse din Episcopia Huşilor.

 A fost instituită, în acest sens, încă de la începutul acestui an şcolar, bursa „Sfântul Ioan Evanghelistul”, oferită unui tânăr cu o situaţie materială precară, pentru a-şi putea continua studiile.

Părintele Episcop Ignatie a ţinut să mulţumească tuturor celor ce contribuie la acordarea acestei burse, păstrând astfel o legătură de suflet cu cei din ţară.