Din soborul slujitorilor au făcut parte părinții consilieri și inspectori de la Centrul Eparhial Huși și părinți protopopi, alături de părintele exarh Zaharia Curteanu, starețul sfântului așezământ.

Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul psaltic „Sfânta Mare Muceniță Chiriachi”, al Catedralei Episcopale, coordonat de arhidiaconul Vlăduț Cosmin Mironescu.

Credincioșii prezenți, în număr foarte mare, au avut ocazia să se închine și la un fragment din Moaștele Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica, aduse, din preziua hramului, de părintele Vasile Pârjol, starețul Mănăstirii Cernica, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, și a Preasfințitului Părinte Ignatie. 

În cuvântul de învățătură, Ierarhul Hușilor a vorbit despre punctul comun dintre Sărbătoarea Maicii Domnului și Duminica dinaintea Înălţării Sfintei Cruci:

«Iar dacă răsplătirile sunt pe măsura iubirii de Dumnezeu, și cine iubește pe Fiul este iubit de El și de Tatăl Lui, și devine un sălaș al Amândurora, Care locuiesc și umblă în el în chip tainic, potrivit făgăduinţelor lor, cine L-ar putea iubi pe Acesta mai mult decât Maica Lui, care L-a născut nu numai ca Unul-Născut, dar L-a născut singură, fără însoţire cu cineva, ca astfel dragostea ei să fie îndoită, neîmpărtășită cu un alt părtaș?» (fragment din Omilia la Sărbătoarea dedicată Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, a Sfântului Grigorie Palama)

Anul acesta, Dumnezeu a rânduit să fie o coincidenţă binecuvântată și plină de semnificaţii: astăzi este sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului, dar și Duminica dinaintea Praznicului Înălţării Sfintei Cruci. 

Maica Domnului este, prin excelenţă, făptura umană cea mai curată, neprihănită, disponibilă în a-L primi pe Dumnezeu și, mai ales, cea care L-a iubit cel mai mult pe Fiul ei, Hristos, Dumnezeul nostru al tuturor.

Sfânta Cruce nu este numai un indiciu al suferinţelor, ci este, mai ales, indiciul și semnul iubirii lui Dumnezeu faţă de oameni.

Punctul comun dintre sărbătoarea de astăzi, dedicată Maicii Domnului, și Duminica dinaintea Înălţării Sfintei Cruci este iubirea lui Dumnezeu faţă de oameni și iubirea omului faţă de Dumnezeu.

Iubirea lui Dumnezeu faţă de oameni este desăvârșită, sfântă și perfectă. Maica Domnului, cea care și-a pregătit întreaga sa fiinţă ca să-L primească pe Dumnezeu-Fiul, ca Om, întrupat, în această lume, reprezintă, prin excelență, iubirea omului faţă de Dumnezeu. Aceste două iubiri sunt cele care au transfigurat lumea, făcând-o mai frumoasă, și au umplut-o de iubire.

Prin Crucea Sa, Hristos ne încredinţează cea mai frumoasă și mai autentică probă a iubirii, jertfindu-Se pentru noi. Maica Domnului, prin disponibilitatea ei, este cea care a dat mărturie, în locul nostru, al tuturor, că și noi Îl iubim pe Dumnezeu, ne deschidem inima ca să-L primim în viaţa noastră și să devenim și noi niște temple ale lui Dumnezeu.

De dragostea lui Iisus Hristos suntem convinși cu toţii, pentru că, pe Cruce, El ne-a iubit cel mai mult, atunci când noi, oamenii, în acel moment al sacrificiului suprem, I-am dat nimicul urii, al indiferenţei, al calomniei și, mai ales, al dispreţului. Hristos ne-a iubit cel mai mult, tocmai atunci când noi nu am vrut să ne deschidem inima pentru a primi această iubire desăvârșită.

Întrezărim iubirea Maicii Domnului oși suntem convinși de ea, însă trebuie explicitată, pentru ca noi să realizăm, cu adevărat, cât de mult înseamnă Maica Domnului pentru viaţa Bisericii.

Sfântul Teofan al Niceei, într-o omilie dedicată Maicii Domnului, ne spune că ea a fost „atelierul” dumnezeiesc unde s-a săvârșit lucrarea unică, nouă sub soare, a întrupării Fiului lui Dumnezeu, a nașterii Sale, ca Om, în această lume.

Prin disponibilitatea Maicii Domnului, Dumnezeu-Omul a primit toate cele care sunt ale noastre, ale umanităţii, exceptând păcatul, pentru ca, mai apoi, prin întruparea Sa, prin unirea, în ipostasul Său dumnezeiesc, a celor două firi – cea dumnezeiască și cea omenească, El Însuși să ne împărtășească toate ale Sale, adică să umple firea noastră omenească de cele dumnezeiești, de energiile necreate. 

Această unire a celor două firi – omenească și dumnezeiască – a fost posibilă datorită disponibilităţii Maicii Domnului de a-L primi pe Dumnezeu-Fiul, ca Om, să se zămislească în pântecele ei. Maica Domnului a devenit – așa cum se exprimă foarte frumos și plastic un alt Părinte al Bisericii – „catedrala vie, în care Hristos S-a hirotonit, ca Om, și a sfinţit firea omenească”.

Preasfinția Sa a detaliat maniera în care se manifestă iubirea lui Dumnezeu față de oameni, precum și modul în care iubirea devine suportul relațiilor dintre oameni:

Din păcate, noi uităm iubirea lui Dumnezeu și nu-i mai simţim prezenţa în inima noastră. De unde ne putem da seama de acest lucru? Din faptul că noi nu ne raportăm la Dumnezeu, ca la Cel care ne-a iubit într-un mod atât de desăvârșit .

Când noi primim iubirea celor din jurul nostru, a unei persoane la care ţinem în mod deosebit, ne simţim întotdeauna îndatoraţi, chiar dacă mai greșim, chiar dacă se mai întâmplă să nu ne comportăm așa cum trebuie. Dragostea acelui om este o sursă și un curaj pentru noi, de a iubi mai departe și de a nu capitula, în ciuda încercărilor și a momentelor de cataclism, care pot surveni în relaţia noastră de iubire –ne remontăm întotdeauna, pentru că avem vie, în inima noastră, dragostea celui care ne iubește. Nu prevalează greșelile sau neputinţele noastre, sau momentele de slăbiciune sufletească. Va prevala iubirea, și va învinge tot ce ar putea fragiliza relaţia de iubire dintre oameni. Avem curajul de a merge înainte.

Așa se poate explica cum, într-o familie, chiar dacă apar unele probleme, certuri sau momente de răceală, toate sunt învinse, pentru că iubirea este cea care le topește, le transformă și le face să nu aibă putere. În felul acesta, căsnicia capătă durabilitate, pentru că este impregnată de iubire; iubirea este cea care înveșnicește, ne transformă din niște fiinţe efemere în fiinţe veșnice.

Niciodată nu am vrea ca omul pe care îl iubim să moară. Şi, chiar dacă omul pe care îl iubim dispare din lumea aceasta, dragostea din inima noastră, faţă de acel om, nu dispare niciodată, pentru că el este veșnic în inima noastră, în virtutea iubirii pe care o avem faţă de el.

Cât de minunat ar fi ca și dragostea noastră faţă de Dumnezeu să fie la fel ca dragostea faţă de cei pe care îi iubim. Dragostea lui Dumnezeu nu se fragilizează niciodată, nu slăbește în intensitate, ci rămâne aceeași, indiferent cât de mult ne distanţăm noi de El, cât de mult Îl desconsiderăm, Îi întoarcem spatele sau ne revoltăm împotriva Lui. 

Dumnezeu ne iubește pe toţi la fel, indiferent cât de mult Îl urâm, Îl desprețuim sau ne comportăm inadecvat faţă de El. Ne-a arătat acest lucru pe Cruce – Hristos n-a schimbat nimic din dragostea Sa faţă de om și faţă de umanitate, când a fost răstignit. Nu a capitulat în faţa urii omului, sau a neglijenţei lui – a rămas neclintit și S-a jertfit pentru noi toţi.

Maica Domnului L-a iubit cel mai minunat pe Fiul ei, Iisus Hristos, de aceea ea poate constitui pentru noi un model de iubire a lui Dumnezeu.

Sfântul Siluan Athonitul – un sfânt contemporan, care a trăit în secolul al XX-lea, în Sfântul Munte Athos – ne spune, atât de frumos, ce înseamnă dragostea Maicii Domnului faţă de Dumnezeu, Cel Care, El Însuși, ne face părtași dragostei Sale:

„Noi nu ajungem la deplinătatea iubirii Maicii Domnului, de aceea nu putem înţelege deplin durerea ei. Dragostea Maicii Domnului era nemărginită. Ea Îl iubea pe Dumnezeu și pe Fiul ei nemărginit, dar iubea și poporul cu mare iubire. Şi ce trăia ea când acești oameni, pe care atât de mult îi iubea și cărora până în sfârșit le dorea mântuirea, L-au răstignit pe preaiubitul său Fiu? 

Aceasta nu putem să o cuprindem noi, oamenii, căci în noi este puţină dragoste pentru Dumnezeu și pentru oameni, de aceea nu putem înţelege dragostea desăvârșită a Maicii Domnului faţă de Fiul ei. Precum dragostea Maicii Domnului era nemărginită și fără seamăn, așa și durerea ei, nemărginită și fără seamăn a fost pentru Fiul ei. 

Sufletul meu se teme să se atingă de acestea, însă dragostea mă silește să nu ascund nimic, mulţumită milostivirii și dragostei Maicii Domnului. Maica Domnului nu a așternut în scris nici gândurile sale, nici iubirea pentru Dumnezeu și Fiul ei, nici suferinţele sufletului ei la răstignire, căci noi tot nu am fi putut să le înţelegem, fiindcă dragostea ei pentru Dumnezeu este mai puternică și mai fierbinte decât dragostea serafimilor și heruvimilor, și de dragostea ei se minunează toate cereștile puteri, ale îngerilor și ale arhanghelilor.

Viaţa Maicii Domnului a fost acoperită de tăcere sfântă, dar Domnul a dat Bisericii noastre dreptslăvitoare a cunoaște că ea îmbrăţișează întreaga lume întru iubirea sa, și în Duhul Sfânt vede toate popoarele de pe pământ și, asemenea Fiului ei, pentru toţi o doare și pe toţi îi miluiește cu dragostea sa cea desăvârșită.”

Maica Domnului să ne îmboldească să-L iubim pe Iisus Hristos, așa cum ea L-a iubit!

În cadrul Sfintei Liturghii, Părintele Episcop Ignatie la hirotonit întru ieromonah pe ierodiaconul Ioil Carp, din obștea Mănăstirii „Alexandru Vlahuță”.

La momentul împărtășirii soborului clericilor, părintele consilier cultural Cosmin Gubernat a dat citire mesajului Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, transmis cu ocazia începutului de an școlar 2024-2025, intitulat: „Educația creștină este lumină pentru societate”. 

În continuare, părintele Vasile Pârjol, starețul Mănăstirii Cernica, a vorbit celor prezenți despre profilul spiritual al Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica, la ale cărui sfinte moaște s-au putut închina toți cei prezenți.

La finalul Sfintei Liturghii, într-o atmosferă de sărbătoare, Părintele Episcop Ignatie a oferit, în semn de prețuire, canotoarei Adriana Adam, medaliată cu aur, la Jocurile Olimpice de la Paris 2024, la proba opt rame cu cârmaci, Crucea eparhială „Maria Costachi”, a Episcopiei Hușilor, un premiu în bani și o icoană a Maicii Domului.