La finalul slujbei, Ierarhul Hușilor a vorbit celor prezenți despre dragostea Domnului Hristos față de lume, concretizată în asumarea răstignirii:

Iisus a răspuns : Împărăția Mea nu este din lumea aceasta. Dacă Împărăția Mea ar fi din lumea aceasta, slujitorii Mei s-ar fi luptat ca să nu fiu predat iudeilor. Dar acum Împărăția Mea nu este de aici (Ioan 18, 36). 

În această seară de taină ne-am străduit să fim, cu toții, alături de Hristos, Cel care Și-a dat viața pentru noi, a suferit ocara și ura oamenilor. Este o expresie a dragostei noastre ca în această seară de taină, în Vinerea Mare, să stăm alături de Hristos, să nu ne grăbim, să prețuim, prin rugăciunea și prin prezența noastră la biserică, ceea ce Domnul a făcut pentru noi. 

Această zi este de o importanță covârșitoare pentru întreaga creștinătate, căci Hristos este răstignit, crucificat, suportă cea mai infamă formă de supliciu prin țintuirea pe un lemn în formă de cruce. Nu a ezitat, nu a șovăit o clipă în fața torentului de ură, de dispreț care venea din partea omului. 

Vinerea Mare este ziua în care omul L-a disprețuit cel mai mult pe Dumnezeu-Omul, pe Iisus Hristos, tocmai atunci când El ne-a iubit cel mai mult. 

Din nefericire, aceasta este viața noastră: fie ajungem să-L urâm, să ne revoltăm împotriva lui Dumnzeu, fie să fim indiferenți - așa cum mulți treceau pe lângă Iisus, Care avea crucea în spate, cu trupul plin de răni, sângerând, fără ca să se lase înduioșați sau să-i cuprindă mila pentru faptul că cineva este zdrobit sub suferință, pentu noi, și nu pentru Sine. 

El a suferit moartea, Și-a asumat-o în trupul Său, în umanitatea Sa, ca să poată să o biruiască din interior. Și ceea ce este asumat, ne spun Sfinții Părinți, poate fi vindecat cu adevărat. Acest lucru este valabil și în viața noastră. 

Hristos se afla în fața lui Pilat, cel care făcea un fel de echilibristică, nu știa cum să procedeze cel mai corect. Pe de o parte era aversiunea oamenilor, ura, disprețul, răutatea lor, concentrată în cuvântul: „răstignește-L!”. Pe de altă parte, el însuși era convins că Iisus este nevinovat și că moare pe nedrept, că suferă pe nedrept ceea ce I Se întâmplă. 

Iisus Hristos a putut să sufere, pe nedrept, ura și răutatea oamenilor, pentru că El ne iubea foarte mult. Aici este o lampă de control: putem să suportăm și să suferim nedreptatea numai atunci când iubim. Când nu iubim, ripostăm. 

Pilat ezita, nu știa ce decizie să ia: pe de o parte îi era frică de oameni, căci era populist; pe de altă parte, el însuși își dădea seama că face o crimă și că trimite la moarte un suflet nevinovat. De aceea a și spus: „sângele acestui nevinovat să fie asupra voastră, a tuturor celor care sunteți aici și ați cerut să fie răstignit”. De aici avem expresia în popor: „s-a spălat pe mâini”, adică, nu și-a asumat nimic. 

Într-un asemenea context, Iisus, aflându-se la judecată în fața lui Pilat, îi spune așa: „dacă Eu aș fi fost din lumea aceasta, și Împărăția Mea ar fi fost din lumea aceasta, aș fi putut să fac tot posibilul să nu fiu predat în mâinile tale și ale celor care cer să fiu răstignit. Însă Eu, nefiind din lumea aceasta, nu voi căuta să Mă salvez pe Mine, și să fug de moarte. Lumea, împărăția din care sunt Eu, este o împărăție a iubirii, a iertării, a lipsei de revanșă; este o împărăție a îngăduinței și a asumării suferinței până la capăt”. 

Câteodată, noi, creștinii, intrăm în panică atunci când vedem că poate ne sunt amenințate valorile, și avem impulsul de a ieși în față și de a apăra aceste valori. Dacă noi am avea conștiința că aparținem, cu adevărat, Împărăției lui Hristos - Împărăția iubirii, a iertării, a îngăduinței, a tăcerii în fața nedreptății -, atunci ne-am lăsa în grija Lui, așa cum a făcut Hristos.

El nu S-a apărat în niciun fel, nu le-a reproșat celor care-L jigneau și erau ingrați. El - ne spun evangheliștii în unanimitate -, tăcea. De ce? Pentru că vorbea dragostea Lui, vorbea jertfa Lui. Pe Cruce nu a săvârșit nicio minune cum, ironic, s-au adresat unii spunându-I: „Tu cel care ai făcut minuni, i-ai înviat pe atâția din morți, i-ai vindecat, ai vorbit extraordinar, uimitor, ce faci tu? De ce nu Te dai jos de pe cruce? De ce nu faci o minune să-i spulberi, să-i faci praf pe toți cei care Te urăsc și sunt aici în fața Ta? De ce nu ești capabil?”

Omul răutăcios profită și ne vorbește întotdeauna de binele pe care noi ne străduim să-l facem. Câți nu sunt în lumea aceasta care, când vor să ne pună la punct, ne vorbesc despre iubirea pe care ne străduim să o punem în practică!

Și Domnului Hristos I s-au adresat cu asemenea cuvinte și cu o asemenea atitudine. Însă El nu S-a apărat. Aceasta este minunea cea mai mare, a Vinerii celei Mari, că Iisus rămâne neclintit în dragostea Sa față de noi, indiferent câtă ură am manifestat față de El. 

Părintele Iustin Popovici ne spune că noi, în Vinerea Mare, L-am condamnat pe Iisus Hristos la moarte; am crezut, de fapt, că-L putem condamna la moarte. Însă Iisus Hristos, biruind moartea, El fiind însăși Viața, ca Dumnezeu desăvârșit, prin Învierea Sa, ne-a condamnat pe noi toți la nemurire. 

Să răspundem fiecare după cum putem la dragostea lui Hristos de pe Cruce. Dragostea necesită răspuns tot prin dragoste, fără ca unul dintre cei doi să îl implice pe celălalt într-un joc al posesivității sau al obligației. Nu se poate iubi din obligație.