În dimineaţa zilei de sâmbătă, 8 februarie 2020, Preasfinţitul Părinte Ignatie, Episcopul Huşilor, a oficiat Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală din Huşi. Soborul preoţilor a fost alcătuit din părinţii consilieri eparhiali, părinţii protopopi şi membrii clerici ai Adunării Eparhiale a Episcopiei Huşilor. Slujba a prefaţat şedinţa anuală a Adunării Eparhiale.
În omilia rostită, Părintele Episcop Ignatie a explicat pilda judecătorului nedrept, consemnată în Evanghelia după Sfântul Evanghelist Luca (18, 2-8):
„În această pildă ni se relatează despre o văduvă care era nedreptăţită. Aceasta se gândeşte să meargă la un judecător care nu era tocmai cinstit.
Evanghelia ne spune că judecătorul era nedrept, nu se temea de nimeni, era de un cinism şi de o aroganţă fără margini.
El însuşi mărturiseşte că nu se teme de Dumnezeu şi nici de oameni nu se ruşinează.
Cu toate acestea, paradoxal, judecătorul nedrept este înduplecat de rugăminţile insistente ale acestei văduve, care cerea să i se facă dreptate.
Învăţăm, din această pildă, faptul că răul poate fi uzurpat prin tenacitatea binelui.
De acest lucru ne încredinţează Hrisos în finalul pildei. El spune că dacă acest judecător nedrept a avut un licăr, o mică strălucire, de a suspenda nedreptatea, cinismul şi aroganţa sa, făcându-i bine acestei văduve, cu atât mai mult Dumnezeu, Cel care este dreptatea absolută, Care este Judecătorul absolut, va face dreptate celor care vor insista să o ceară”.
De asemenea, Preasfinţia Sa a insistat asupra faptului că omul care, în faţa unei nedreptăţi suferite, îşi pune nădejdea în Dumnezeu, stăruind în rugăciune şi răbdare, primeşte răspuns şi ajutor negreşit:
„Sunt nenumărate momente în viaţa noastră când ne simţim nedreptăţiţi.
Nu nedreptăţiţi în sensul în care purtăm o parte din vină dar facem şi pe victimele. Este vorba de nedreptatea în sensul cât se poate de real al cuvântului, când ni se săvârşeşte un lucru total nemeritat.
Dacă noi insistăm, atunci când suntem nedreptăţiţi, prin rugăciune şi răbdare foarte multă, Dumnezeu, Cel care este dreptatea absolută, sigur ne face dreptate. Dacă noi încercăm să ne facem dreptate singuri, nu iese bine.
Dumnezeu este El însuşi dreptatea, nu doar posedă dreptatea. Dacă spunem că El posedă dreptatea este ca şi cum spunem că nu o are deplin.
La Dumnezeu dreptatea este absolută şi fiinţială.
Nedreptatea poate fi uzurpată!
Văduva din pildă avea smerenie. Ea ştia că merge în faţa unui om rău, care nu se temea de Dumnezeu şi nici de oameni nu se ruşina. Cu toate acestea, merge şi cere să i se facă dreptate.
Acel judecător, în aroganţa sa, are un monolog cu sine însuşi şi are un moment în care – aşa cum spune cineva într-o manieră foarte plastică – deşi era atât de nesimţit, face o pauză în nesimţirea sa şi se apleacă asupra cererii văduvei.
Prin stăruinţa noastră în bine, prin stăruinţa în rugăciune, prin tenacitatea binelui pe care vrem să îl săvârşim, vom reuşi, cu adevărat, să uzurpăm răul şi nedreptatea”.
