Bucuria vieţuitorilor aşezământului monahal şi a pelerinilor a fost întregită şi de sfinţirea Paraclisului cu hramul „Sfântul Ierarh Spiridon și Sfântul Cuvios Ioan Hozevitul” din cadrul complexului mănăstiresc. Din soborul slujitorilor a făcut parte şi părintele protosinghel Zaharia Curteanu, stareţul Mănăstirii Alexandru Vlahuţă. Răspunsurile la strană au fost date de grupul psaltic "Macarie Ieromonahul" din Suceava.

În cuvântul de învăţătură, Ierarhul Huşilor a vorbit despre moştenirea spirituală lăsată de Sfântul Antonie cel Mare:

„Sfântul Antonie cel Mare este numit „părintele monahilor”. În Pateric ni se spune despre Sfântul Antonie că avea acest dar extraordinar al discernământului, darul de a făptui înţelept în orice situaţie, în orice context, oricât de delicat ar fi fost el. (...) Toţi cei care ne-am asumat cât se poate de responsabil să trăim conform Evangheliei, ne străduim să-i facem pe plac lui Hristos prin faptele noastre. Chiar punem întrebarea duhovnicului: ce să fac ca să-L odihnesc pe Dumnezeu în inima mea, prin viaţa mea? Sfântul Antonie cel Mare a spus că este nevoie de trei lucruri:

„Oriunde vei merge, pe Dumnezeu să Îl ai înaintea ta întotdeauna!” Cu alte cuvinte, în tot ceea ce facem să simţim prezenţa lui Dumnezeu, inclusiv în lucrurile care par cele mai nesemnificative. Cu atât mai mult în cele esenţiale ale vieţii noastre! Noi suntem obişnuiţi să Îl simţim pe Dumnezeu atunci când venim la biserică, când ne rugăm, când ne împărtăşim. Atunci avem conştiinţa prezenţei lui Dumnezeu. Însă Sfântul Antonie ne cere să simţim prezenţa lui Dumnezeu peste tot, în tot ceea ce facem să fie Dumnezeu. Orice moment, oricât de banal, poate fi convertit într-un timp al prezenţei lui Dumnezeu.”

În continuare, Părintele Episcop Ignatie a arătat actualitatea îndemnurilor Sfântului Antonie cel Mare:

„Orice vei face, să ai mărturie din Sfintele Scripturi!” Din păcate Sfânta Scriptură nu mai este lectura noastră zilnică, nu mai este hrana duhovnicească de zi cu zi. Dacă nu este hrana noastră spirituală de zi cu zi, nu avem cum să scoatem mărturii şi motive de a trăi conform cu ceea ce Dumnezeu ne cere. Dacă fiecare am gândi, în situaţii concrete ale vieţii noastre, ce ar face Dumnezeu? ... Dacă ne vom pune întrebarea aceasta, vom făptui aşa cum ne cere Hristos! (...) Să te verifici prin Sfânta Scriptură! Să fie ca o lampă de control a faptelor noastre!

„În orice loc vei sedea, să nu te mişti degrabă”. Acest fapt este în primul rând pentru monahi, să rămână statornici. Dar se referă şi la cei din lume. Să ai statornicie în lucrările pe care le începi şi în proiectele pe care ţi le propui! Să fii consecvent cu ceea ce ţi-ai propus, şi în viaţa duhovnicească şi în cea profesională! Cel mai greu lucru este consecvenţa! Noi avem entuziasm, însă de multe ori se stinge acest avânt, dar una dintre raţiunile ce ne ajută să sporim duhovniceşte, este consecvenţa!”