În după-amiaza zilei de joi, 22 aprilie 2021, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a oficiat slujba Vecerniei Mari și a Litiei în Parohia Lipovăț, Protopopiatul Vaslui, cu prilejul hramului sfântului locaș.

Din soborul slujitorilor au făcut parte și părintele protopop Adrian Chirvasă și părintele paroh Ștefan Darie.

În cuvântul de învățătură, Ierarhul Hușilor a vorbit despre resortul interior ce îi făcea pe primii creștini să pună mărturisirea credinței mai presus de propria viață:

Memoria liturgică a zilei de mâine ne pune spre pomenire pe unul din minunații mucenici ai Bisericii Primare: Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință.

Pentru creștinii primelor veacuri, a fi martir coincidea cu faptul de a-ți jertfi, fără preget, viața, lui Hristos. Nimic nu putea fi pus mai presus decât dragostea față de Hristos.

Nimic din ceea ce ține de omenesc nu putea să constituie un obstacol în a trăi deplin dragostea în Hristos. Orice martir își proba dragostea față de Hristos prin disponibilitatea lui de a se jertfi.

Starea de martir este cea care ne identifică cu Hristos. El este modelul tuturor martirilor, căci împlinește, Cel dintâi, cuvântul pe care îl încredințase ucenicilor la Cina cea de Taină: «Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca sufletul lui să şi-l pună pentru prietenii săi» (Ioan 15, 13)

Hristos, prin jertfa Sa, și-a dat viața pentru noi toți, cei care am fost numiți, în seara Cinei celei de Taină, «prietenii» Lui.

Martirii au mers la moarte ca la nuntă. Aveau înrădăcinat în suflet această putere a lui Hristos, Cel răstignit pe cruce.

Iubirea răstignită este cea care ne determină să nu mai trăim pentru noi înșine, ci pentru semenul nostru. Conținutul vieții lui să devină conținutul vieții noastre.

Sfântul Apostol Pavel a spus, în Epistola către Galateni: «nu mai trăiesc eu, ci Hristos este Cel care trăiește în mine». Adică nimic din ceea ce ține de lumea aceasta nu mai are relevanță pentru mine, ci Hristos. Așa am putea înțelege faptul că martirilor nu le era frică de moarte.

Preasfinția Sa a afirmat că dragostea este cea care ne dă energia mărturisirii:

Atunci când nu există dragoste, în sufletul omului se instalează frica de moarte.

Noi ne dăruim foarte mult celor pe care îi avem în suflet și îi iubim. Punem foarte mult timp și jertfă la dispoziția lor. Nu mai simțim starea de oboseală. Dragostea ne dă energie, ne revigorează și ne întinerește.

Un copilaș, fiind întrebat «ce înseamnă să iubești?», a răspuns, în candoarea lui: «a iubi înseamnă a nu obosi niciodată». Așa este.

Când iubim, nu obosim. Nimic nu ni se pare plictisitor sau împovărător. Totul este lumină, bucurie și foarte multă pace.

Așa și-a dăruit viața și Sfântul Mare Mucenic Gheorghe lui Hristos, pentru că L-a iubit și pentru că inima sa era plină de lumina credinței. El l-a avut pe Hristos model de jertfire. A împlinit cuvântul Lui.

Acum nu ni se mai cere această formă de mucenicie, de a ne dărui, la propriu, viața, lui Hristos.

Sunt alte forme de a trăi mucenicia în Hristos: să avem curajul de a-L mărturisi pe Hristos într-o lume ostilă, să nu ne fie teamă de ironie sau că suntem persiflați, batjocoriți și disprețuiți.

Să nu ne frică să vorbim despre El, mai ales când toate ne sunt împotrivă.

Acest curaj l-a avut și primul martir al Bisericii creștine, Sfântul Arhidiacon Ștefan. Era înconjurat de cei despre care era sigur că îl vor omorî cu pietre. Nu s-a gândit la viața lui, că el este singur, iar ceilalți mai mulți. A început să le vorbească tocmai despre Cel care îi deranja cel mai mult: despre Hristos, Cel răstignit și înviat. Curajul a venit din dragoste.

Lașitatea are îndărătul ei, întotdeauna, superficialitatea trăirii credinței. Omul laș în cele ale credinței este superficial. Duce o viață anostă din punct de vedere spiritual.

Omul care trăiește profund în Hristos este un om curajos. Îi face bucurie să vorbească despre Cel pe care Îl iubește cel mai mult.

Și nouă ne este drag, dacă avem un om pe care îl iubim foarte mult, să vorbim despre el. Nu ne gândim că celălalt s-ar putea să se sature cât de mult facem referire la persoana iubită.

Avem convingerea că ne hrănim sufletește vorbind despre cel pe care îl iubim.

Ultimele articole