În după-amiaza zilei de vineri, 10 martie 2023, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a săvârșit Liturghia Darurilor mai înainte sfințite în localitatea Roșiori, filie a Parohiei Averești, Protopopiatul Huși.
Alături de Preasfinția Sa au slujit și părintele protopop Marius Cătălin Antohi și părintele paroh Ștefan Butnaru.
În cuvântul adresat celor prezenți, Ierarhul Hușilor a vorbit despre cumpătare:
În cadrul Liturghiei Darurilor, Biserica a rânduit să fie statornicite două lecturi biblice: prima din Cartea Facerii, iar a doua din Pildele lui Solomon. Ambele lecturi au un rost foarte precis.
Cele din Cartea Facerii ne aduc aminte că perioada Postului Mare este ca o călătorie pe care o facem, de la neascultare (păcătuire) și de la despărţirea de Dumnezeu, la împăcarea cu Dumnezeu și ascultarea faţă de El, întâlnindu-ne în bucuria luminii Învierii lui Hristos.
Cartea Facerii cuprinde, în variantă miniaturală, istoria relaţiei omului cu Dumnezeu. Noi suntem ca Adam, care nu a avut capacitatea de a asculta porunca lui Dumnezeu, de a nu mânca din pomul cunoștinţei binelui și răului. Adam a fost lacom, încălcând această poruncă. Părinţii Bisericii ne spun că, prin această mâncare din pomul cunoștinţei binelui și răului, Adam a călcat postul (înfrânarea).
Postul înseamnă să ne înfrânăm de la toate, să fim oameni cumpătaţi, și când este vorba de mâncare, și când este vorba de cuvintele pe care le rostim, sau gândurile pe care le avem în minte sau simţămintele pe care le trăim în inima noastră.
Regula postului este nu numai de a ne abţine de la un anumit tip de alimente, ci și de a nu ne sătura când stăm la masă. Chiar dacă mâncăm mâncare de post, dar ne ghiftuim, facem un păcat, al îmbuibării: mâncăm fără măsură, chiar dacă e mâncare de post.
Postul ne învaţă să fim cumpătaţi în toate. Singurul aspect al vieţii noastre în care nu ni se cere să fim cumpătaţi este binele. Binele trebuie să-l facem cât mai mult, fără limită, fără niciun fel de grad de saturaţie. De fapt, când noi săvârșim binele, acesta ne dă bucurie, ne împărtășește o lumină aparte, pe care am vrea să o avem permanent în noi. Nu ne mai săturăm de lumină și de bucurie.
Nu am auzit până acum un om, care să spună: „Îmi ajunge câtă bucurie am! Îmi ajunge câtă lumină trăiesc!”. Cu toţii am vrea să fie cât mai multă lumină și bucurie în viaţa noastră.
Cea de-a doua lectură, din Pildele lui Solomon, are un caracter pedagogic (învăţătoresc), dându-ne câte o pildă, un mic cuvânt, pe care să-l luăm în inimă și să-l aplicăm în viaţa noastră.
În continuare, Preasfinţia Sa a explicat următorul citat: «Că povaţa este un sfeşnic bun şi legea o lumină, iar îndemnurile care dau învăţătură sunt calea vieţii» (Pildele lui Solomon 6, 23)
Cel care este atent și cere povaţă, în momente de răscruce, de frământare sufletească, este ca un sfeșnic, în care punem lumânarea ca să ardă. Orice om are nevoie de o sfătuire. Dumnezeu ne-a creat să depindem unul de celălalt.
Când nu ne pricepem într-un anumit domeniu, cerem sfat de la cei care sunt profesioniști, iar această povaţă este pentru noi ca un sfeșnic, care ne luminează în întunericul neștiinţei, face lumină în mintea noastră.
Omul mândru nu are nevoie de povaţă, pentru că el crede că le știe pe toate. Omul smerit întotdeauna întreabă.
Într-o zicală de-a noastră, românească (și duhovnicească), se spune că „cine vrea să se mântuiască, cu întrebarea să călătorească” – adică cine vrea să se mântuiască, să caute povaţă.
Apoi, ni se spune că legea este ca o lumină – adică rânduiala, sau, într-o exprimare mai modernă, tot ceea ce ţine de legislaţie. Când ţinem cont de legile unei ţări, de regulile de circulaţie, de legile care asigură liniștea și democraţia într-o ţară, e ca și cum am fi părtași unei lumini, suntem în lumină.
Când ignorăm legea, când încercăm să o fentăm, să fim șmecheri, atunci nu mai suntem în lumină, ci în întuneric. Oamenii corupţi, care fură din banii care nu li se cuvin, sunt oameni care decid să trăiască în întuneric.
De aceea, respectarea legii, în viaţa civilă, și a rânduielii, în viaţa duhovnicească, face ca noi să fim în lumină.
Iar îndemnurile – învăţătura – sunt calea vieţii, adică nu-l duc pe om la moarte, ci îi asigură viaţa. Îndemnurile sunt mai mult decât o povaţă – povaţa este succintă (un sfat foarte scurt), îndemnul este un sfat dezvoltat (argumentat).
Dacă am lua aminte la cele care ne îndeamnă înţeleptul Solomon, viaţa noastră ar arăta altfel.
Omul care ţine cont de o povaţă este, el însuși, ca un sfeșnic bun. Dacă respectă legea, are lumina. Iar dacă ţine cont de îndemnuri – sfaturile (poveţele) extinse –, va fi pe calea vieţii.
Să ne ajute Dumnezeu să avem înţelepciune, să fim oameni cu multă smerenie – să nu credem că le știm pe toate, ci să avem smerenia de a cere sfat, de a ţine cont de rânduielile (legile) statornicite, atât în viaţa civilă, cât și în viaţa duhovnicească –, și să împlinim îndemnurile, care sunt calea vieţii.