Alături de Preasfinția Sa au slujit și părintele protopop Adrian Chirvasă și părintele paroh Neculai Rebegea.

În cuvântul adresat celor prezenți, Ierarhul Hușilor a descris atitudinea plină de invidie și de blasfemie a cărturarilor și fariseilor, avută față de Hristos:

«Şi fiind scos demonul, mutul a grăit. Iar mulţimile se minunau zicând: Niciodată nu s-a arătat aşa în Israel. Dar fariseii ziceau: Cu domnul demonilor scoate pe demoni» (Matei 9, 33-34)

Pericopa evanghelică ne relatează minunea pe care a săvârșit-o Domnul Hristos cu doi orbi și cu un om mut. În fața acestor vindecări, cărturarii și fariseii - elita poporului evreu, au avut o atitudine nevrednică, reprobabilă.

În momentul în care au văzut că sunt vindecați cei doi orbi și cel mut, au început să Îl acuze pe Hristos, spunându-I că El scoate demonii cu domnul demonilor. Era una dintre cele mai îndrăznețe acuzații pe care aceștia I-au adus-o lui Hristos.

Nicidecum nu I se putea reproșa lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu întrupat, faptul că minunile pe care le face sunt printr-o formă de pactizare cu cel rău.

Implicit, cărturarii și fariseii Îi spun lui Hristos: «Tu lucrezi cu duhurile cele rele și de aceea ai această putere, de a-i vindeca pe oameni de suferințele și bolile lor».

Era evident că această acuzație era total neîntemeiată. Sursa ei era ura pe care acești oameni o manifestau față de Hristos. Nu este foarte complicat să descifrăm comportamentul acestor cărturari și farisei.

Erau îmbătați de putere. Considerau că au influență asupra poporului. În momentul în care venea cineva care se dovedea mai mare decât ei, cu un prestigiu mai mare decât al lor, deveneau agresivi.

Regăsim această tipologie și în viața noastră de zi cu zi. Când devine un om ostil și agresiv?

În momentul în care îi este pusă în pericol influența de putere și îi este micșorată aria de control asupra celor din jurul său. Simte că teritoriul pe care vrea să îl stăpânească, cu multă abilitate, îi este pus în pericol. Atunci devine ostil.

Cărturarii și fariseii nu suportau să Îl vadă pe Hristos că poate să aibă prestigiu. Ei interpretau acest prestigiu ca putere, însă Hristos nu a venit în lume ca să aibă putere, ci să propovăduiască Evanghelia și să vindece suferințele din popor.

Hristos nu avea nevoie să îi capaciteze pe oameni și să îi strângă de partea Lui, ca să Își legitimeze autoritatea.

Autoritatea Sa era una naturală, nu avea nevoie de chestiuni exterioare care să i-o confirme.

Părintele Episcop Ignatie a afirmat că adevărata autoritate izvorăște din dragoste și competență:

În Biserică, în familie, la locul de muncă și nu numai, autoritatea celui care este lider sau cap al familiei nu decurge din putere, din sferele de influență pe care să le pună în mișcare.

Adevărata autoritate duhovnicească izvorăște din dragoste, din profesionalism și din pregătirea pe care o avem în profesia respectivă.

Oamenii slabi, nepregătiți, care nu își pot asigura o corespondență între funcția pe care o ocupă și fișa postului, devin autoritari, agresivi. Doar în felul acesta își pot câștiga influența în fața celor pe care îi au în subordine sau le sunt colaboratori.

Cărturarii și fariseii nu puteau să se bucure că doi orbi și un om mut s-au vindecat. Pentru ei nu era esențial faptul că niște oameni au scăpat de suferință.

Pentru ei era esențial Cine a făcut minunea, cu ce scop și cu ce intenție. Când un om este îmbătat de putere, crede că și cel care face binele urmărește tot același lucru pe care el îl urmărește. Întotdeauna are dorința de a controla, de a verifica, gândind să își asigure o poziție de neclintit în fața celor din jurul său.

Sunt nenumărate situațiile când facem o faptă bună și cel care este gelos, invidios, îmbătat de putere, interpretează gestul nostru ca fiind unul prin care încercăm să îi capacităm pe cei din jur, să fim populiști.

De asemenea, Ierarhul Hușilor a descris modul în care se manifestă patima invidiei, îndemnându-i pe cei prezenți să înmulțească binele:  

Astăzi este la modă să acuzăm pe cineva, care se bucură de respect și dragoste într-o comunitate, de populism. Astfel se comportă invidioșii, când văd că nu mai au aceeași putere.

Îi putem detecta foarte ușor pe cei care se încadrează în această tipologie a cărturarilor și a fariseilor. Ei au ajuns să Îl acuze pe Dumnezeu că lucrează cu forțele celui rău ca să facă binele. Era culmea blasfemiei și a răutății.

Invidia, răutatea și blasfemia nu au niciun fel de hotar în a murdări identitatea celor pe care nu îi simpatizează. Nu există limită. Calomniază gratuit.

Exagerează tot timpul, este cu ochii pe aceia, pentru a-i prinde în vreo situație delicată, fragilă, pe care să o exploateze, cu gândul malefic de a-i murdări.

Omul invidios, îmbătat de putere, nu se poate bucura de binele celor din jur și nici măcar de al său propriu. Nu știe să se bucure pentru că puterile sufletului îi sunt anesteziate de răutate, trăiește ca un om mort din punct de vedere spiritual.

Să avem deschiderea și disponibilitatea de a ne bucura de binele celui de lângă noi, de a-l ajuta când are nevoie.

Să înmulțim binele și să avem curajul să îl recunoaștem atunci când acesta este făcut de altcineva.

Să nu ne lăsăm acaparați de putere. Puterea corupe întotdeauna și îl transformă pe om într-un monstru. Un om îmbătat de putere se desfigurează sufletește.