Din soborul slujitorilor au făcut parte și părintele arhimandrit Zaharia Curteanu, exarhul mănăstirilor din Episcopia Hușilor, și părintele consilier eparhial Ciprian Aurelian Tacu.

Răspunsurile liturgice au fost date de membri ai Grupului psaltic „Sfânta mare muceniță Chiriachi” al Catedralei Episcopale din Huși, dirijați de diaconul Vlad Mironescu.

În cuvântul de învățătură, Părintele Episcop Ignatie a descris profilul duhovnicesc al Sfântului Ierarh Nicolae,

«Învățați-vă de la Mine, că sunt blând și smerit cu inima și veți găsi odihnă sufletelor voastre» (Matei 11, 29)

Memoria liturgică a zilei de astăzi ne pune spre aducere-aminte un eveniment legat de Sfântul Ierarh Nicolae, făcătorul de minuni, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei.

În anul 1087, la data de 9 mai, moaștele sale, purtătoare de har și bine înmiresmate, au fost preluate de către niște marinari, locuitori ai orașului Bari din Italia, și așezate în biserica ce până astăzi îi poartă numele acestui Sfânt, atât de bun și milostiv față de cei sărmani.

În limbaj popular, această sărbătoare, poartă denumirea de «Sfântul Nicolae de vară» (cel «de iarnă» este sărbătorit pe data de 6 decembrie).

Este un bun prilej de a reflecta asupra profilului spiritual al acestui mare Sfânt Ierarh al Bisericii creștine, cel care s-a impus în conștiința și evlavia oamenilor ca fiind un păstor foarte bun, cu o inimă largă, sensibilă înspre cei nevoiași, care se găsesc în situații limită, foarte delicate, ale vieții lor.

Bunătatea caracteristică Sfântului Ierarh Nicolae izvorăște din comuniunea și credința sa puternică în Dumnezeu, Cel care este Bunătatea ființială (Izvorul bunătății).

Dacă noi am sta mai mult în preajma Domnului și am adânci mai mult prezența Sa în inima noastră, am fi oameni mult mai buni, cu mai multă deschidere a sufletului în a face fapte bune.

Știm, din experiența vieții noastre că atunci când stăm în preajma unui om luminos, înțelept, pe care îl iubim foarte mult, preluăm, în mod firesc, din trăsăturile acelei persoane. Deși ne știam insensibili, neglijenți față de cele spirituale, ne trezim că, dintr-odată, în inima noastră s-a trezit dorința de a fi mult mai buni, și această năzuință vine din puterea harului persoanei pe care o iubim. Iubirea devine ca un vehicul de schimbare a vieții noastre.

Sfinții sunt cei care, cu multă dăruire și cu foarte multă abnegație, au lăsat tot ceea ce putea să-i distragă din comuniunea cu Dumnezeu, și s-au așezat lângă El, și L-au impropriat, făcându-L să fie realitatea cea mai profundă (adâncă) și adevărată a vieții lor.

Așa a trăit și Sfântul Ierarh Nicolae – i-a bucurat pe cei pe care îi păstorea, dar îi bucură pe toți cei care îl cinstesc, îl cheamă în rugăciune și sunt atenți la biografia sa spirituală.

Troparul Sfântului Ierarh Nicolae sintetizează modul în care a trăit acest minunat om al lui Dumnezeu. Este numit ca fiind «îndreptar credinței», adică un model de credință, atât pentru cei care l-au cunoscut, cât și pentru noi, cei care astăzi îi citim viața. Din această credință puternică, înțeleasă ca relație personală cu Dumnezeu (nu un simplu atașament față de idei și convingeri) și comuniune deplină cu El, a izvorât una dintre virtuțile atât de caracteristice acestui sfânt – blândețea.

Troparul îl numește «icoană a blândeții». Când folosim acest cuvânt – «icoană» – ne gândim la tot ceea ce este mai pur, mai frumos, mai adevărat și mai profund. Noi avem obiceiul de a spune despre oamenii buni, cu o încărcătură spirituală (duhovnicească), că sunt ca niște icoane (ca un sfânt coborât din icoană).

A fi icoană a blândeții este indiciul că Sfântul Ierarh Nicolae a privit înspre Hristos – Blândețea desăvârșită. Însuși Dumnezeu ne spune, în Evanghelia Sa, să învățăm de la El, să fim blânzi și smeriți cu inima, pentru că, doar în felul acesta, vom găsi odihnă (liniște) sufletelor noastre.

Cât de bun este Dumnezeu, că ne dă și soluția pentru a câștiga liniștea și odihna sufletelor noastre! Este un mare dar de la Dumnezeu să fim liniște pentru noi înșine, dar mai ales pentru cei din jurul nostru.

Putem fi, foarte ușor, o sursă de neliniște, de tulburare și de suferință (mai ales lăuntrică – care este cea mai grea de dus de fiecare dintre noi).

Ca să putem deveni liniște, întâi pentru noi înșine, este nevoie să ne exersăm, să dobândim starea de blândețe și smerenie a inimii. Ne asumăm foarte greu virtutea smereniei, pentru că noi credem că suntem centrul pământului, și am vrea ca și ceilalți să ne perceapă astfel. Noi credem că avem întotdeauna dreptate, iar ceilalți sunt într-o eroare (înșelare) profundă.

Să încercăm să facem o mică socoteală, să vedem care sunt momentele în care spunem despre noi înșine că ne-am înșelat (am fost în eroare) și celălalt a avut dreptate (este în adevăr). Probabil că vom ajunge la concluzia că sunt mai puține momentele în care credem că celălalt a avut dreptate. Întotdeauna credem că noi avem dreptate, iar această dreptate încercăm să le-o impunem celorlalți, nu ne gândim că ne înșelăm (suntem într-o eroare).

Desigur, putem fi și oameni blânzi, îngăduitori, cu capacitatea de a dărui cu foarte mare ușurință iertarea, iar celălalt să abuzeze de acest lucru.

Ca oameni, putem să ne revoltăm, răbufnim, dar, dacă suntem sinceri, Îl lăsăm pe Dumnezeu să lucreze în sufletul celui care, din motive mai mult sau mai puțin întemeiate, nu are puterea de a dărui iertare, de a fi blând și a-și manifesta bunătatea.

Sfântul Ierarh Nicolae a avut această blândețe și bunătate deosebită, dar și o credință minunată în Hristos.

Ierarhul Hușilor i-a îndemnat pe cei prezenți să cultive prietenia adevărată:

Străduiți-vă, pe cât vă stă în putință, să nu-i lăsați pe cei cărora poate le-ați greșit, să sufere! Chiar dacă, poate din mândrie și răutate, vă este greu să dăruiți iertarea, cel puțin nu le prelungiți suferința și starea de neliniște lăuntrică! Rugați-vă pentru ei, pomeniți-i, și poate că prin acest har al rugăciunii, se schimbă inima fiecăruia dintre noi!

Să ne ajute Sfântul Ierarh Nicolae să fim oameni cu o credință profundă în Dumnezeu, cu o relație specială cu El, să-L percepem ca pe Prietenul nostru, Căruia avem curajul să-I spunem tot ceea ce este în inima noastră.

Noi așa înțelegem un prieten, ca pe cel în fața căruia nu ne este greu să ne dezvăluim neputințele, pentru că ne înțelege, nu ne judecă și nu ne îngrădește în niciun fel libertatea.

Este ceea ce trăim în preajma Sfinților, care sunt prietenii oamenilor – starea de libertate, de deschidere totală a sufletului nostru, cu toate neputințele și păcatele pe care le avem.

Întotdeauna ne ascundem de cel care știm că nu ne va înțelege, nu ne va asuma, și va fi tendențios, pescuind neputințele noastre.

Prietenul adevărat este cel care nu contenește să ne iubească mai mult, atunci când suntem neputincioși și când ne vede toate rănile sufletului și toate păcatele, când ne vede în toată neputința.

Acesta este un criteriu al prieteniei. Prieten nu este cel care are motive să ne iubească pentru că suntem buni sau avem niște calități speciale. Prietenul adevărat este cel care ne iubește, mai ales atunci când ne vede neputincioși, slabi, și nu ne judecă. Și acea iubire are capacitatea de a ne da curaj, de a ne schimba, de a ne face să simțim că prețuim mult, în ciuda păcatelor de care suntem stăpâniți.

Așa ar trebui să-L gândim pe Dumnezeu în viața noastră – ca pe Prietenul nostru, și, implicit, pe toți Sfinții – ca pe prietenii noștri.

Foarte greu găsim prieteni adevărați. Ne vor trăda, când ceva nu le convine. Când ceva nu este conform mentalității lor, se vor debarasa de noi în câteva secunde. Cu greu vom găsi prieteni care să ne fie aproape, nu numai la nevoie, ci, mai ales atunci când noi, ca făpturi plăpânde, suntem prăbușiți și avem nevoie ca cineva să ne înțeleagă și să ne asume exact așa cum suntem, cu toate neputințele noastre.

Așa a făcut Sfântul Ierarh Nicolae cu toți cei pe care i-a cunoscut și așa face, până la sfârșitul veacurilor, cu toți cei care îi cer rugăciunea, îl cinstesc și sunt atenți la modul cum și-a trăit viața în Hristos.

 La finalul slujbei, Părintele Episcop Ignatie a  amintit că Episcopia Hușilor și-a asumat proiectul de a reabilita biserica Mănăstirii Pârvești, pentru a i se reda strălucirea pe care a avut-o.

În urma demersurilor constante și insistente pentru restaurarea acestui edificiu, Episcopia Hușilor a reușit realizarea întregii documentații tehnice pentru includerea Mănăstirii Pârvești în Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) în cadrul apelului de proiecte pentru investiții în turism și cultură, sesiunea martie 2022.

Astfel, s-a reușit ca Mănăstirea Pârvești să fie singurul obiectiv turistic cu impact național din județul Vaslui, inclus în cele 12 rute culturale.