Din soborul slujitorilor au făcut parte și părintele consilier eparhial Aurelian-Ciprian Tacu, părintele protopop Andrei Mereuță și preoții slujitori ai acestui locaș, Aurel Zlat, Marius Nistor și Sandu Ciobanu.

În cuvântul adresat celor prezenți, Ierarhul Hușilor a arătat că omul se poate schimba, în profunzime, când asumă, în viața sa, iubirea lui Hristos:

«Și aceasta mă rog, ca iubirea voastră să prisosească tot mai mult și mai mult, întru cunoștință și întru orice pricepere, ca să cercați voi cele ce sunt mai de folos și ca să fiți curați și fără poticnire în ziua lui Hristos, plini de roada dreptății, care este prin Iisus Hristos, spre slava și lauda lui Dumnezeu» (Filipeni 1, 9-11)

În vorbirea noastră curentă, adeseori exprimăm, cu foarte multă convingere, următorul lucru: „iubirea poate să facă minuni”. Evident că aici avem în vedere iubirea noastră, între oameni, al cărei conținut este manifestat prin respect, atenție unul față de celălalt atunci când este nevoie, îngăduință, foarte multă răbdare și, mai presus de toate, prin șansa extraordinară, ca celălalt să devină un om special în inima noastră.

Când vorbim despre iubirea lui Dumnezeu, lucrurile capătă o altă valență, un alt conținut, mult mai profund. Iubirea lui Dumnezeu este cea care, într-adevăr, îi transformă pe oameni în mod radical, atunci când pătrunde în viețile lor.

Sunt foarte multe cazuri de suflete care au rătăcit, care nu erau pe calea credinței până într-un anumit moment, iar Dumnezeu nu constituia pentru ei o realitate de care să nu se poată dispensa. La un moment dat, printr-o lucrare tainică a harului Celui de Sus, totul se schimbă - mentalitatea, modul de a gândi, de a ne raporta, de a relaționa -, și ne trezim, noi înșine, că suntem alți oameni. Aceasta este minunea iubirii lui Dumnezeu în viețile oamenilor.

O asemenea minune a iubirii lui Dumnezeu a lucrat, în mod deplin, și în viața Sfântului Spiridon. Nu avea nevoie de convertire, nici de schimbarea vieții, pentru că el însuși, în viața de familie, fiind un om simplu, un păstor, a deprins ceea ce înseamnă credința frumoasă și autentică în Iisus Hristos.

Ceea ce vedem și învățăm de la Sfântul Spiridon este faptul că el, prin propria sa nevoință și strădanie lăuntrică, a asimilat și mai mult iubirea lui Dumnezeu în viața sa. De aceea, Domnul l-a hărăzit cu foarte multe daruri, încât a devenit făcător de minuni încă din timpul vieții.

Dacă noi, slujitorii Bisericii, suntem neputincioși și nu reușim, ori de câte ori veniți la noi, să vă vindecăm sufletele și să căutăm împreună o direcție în ceea ce privește liniștea sufletească, este din pricina faptului că încă nu avem inima plină de iubirea lui Hristos, cea care face cu adevărat minuni și care ne face pe noi înșine făcători de minuni - așa cum a lucrat această iubire în viețile multor sfinți.

În viața Sfântului Spiridon ni se spune că el era blând ca împăratul David, simplu ca patriarhul Iacov și credincios și primitor de străini ca patriarhul Avraam. Din viața celor doi patriarhi și a împăratului David, Sfântul Spiridon a preluat virtutea cardinală a acestora.

De la David a luat blândețea, pentru că el însuși l-a iertat pe Saul care, din invidie și gelozie, căuta să-l ucidă. De la patriarhul Iacov a luat simplitatea, pentru că el lua toate lucrurile, tot ceea ce se întâmpla în jurul său, fără să le complice, fără să le dea o altă conotație decât cea pe care o avea lucrul în sine.

E așa de important să luăm lucrurile așa cum sunt ele în sine. Din păcate, noi le complicăm; punem multe alte conotații, pe care nu le au, la gesturile și gândurile oamenilor, la modul cum se comportă cineva pe care îl vedem și imediat îl judecăm. Judecata, bârfa, nu este altceva decât faptul de a pune la acel lucru ceva care nu există, inventat de propria noastră minte sau izvorât din păcatele care sunt în noi.

De fapt, din această cauză, noi ajungem să trăim o viață complicată și chinuită – pentru că sunt multe patimi în noi și avem o mentalitate afectată de păcat, pe care o punem în lucrare în relațiile cu cei din jurul nostru.

Preasfinția Sa a arătat că iubirea față de aproapele nu este consecința unei emoții de moment, ci rodul unei asumări conștiente a credinței:

De la patriarhul Avraam a luat iubirea de străini, care înseamnă, în exprimarea noastră modernă, ospitalitate – a fi un om bun și a primi în casa ta pe cel care are nevoie de ajutorul tău. Mai mult decât atât, există și un alt fel de ospitalitate, despre care ar trebui să vorbim mult mai mult. Noi ne rezumăm la cea exterioară, care are în vedere relațiile dintre noi. 

Ar trebui să ne gândim și la ospitalitatea interioară, duhovnicească, – cum îi primim pe cei din jurul nostru în viața noastră, cum reușim să le deschidem porțile sufletului nostru, să îi așezăm pe toți în inima noastră și să îi bucurăm cu ceea ce le putem dărui – dragostea, rugăciunea pentru ei, bunătatea, lumina și, mai presus de toate, simplitatea inimii noastre.

Sfântul Ierarh Spiridon, făcătorul de minuni, a fost înzestrat cu toate aceste virtuți, pentru că în el era iubirea lui Hristos. 

În condacul de la slujba Utreniei – condacul, în general, este cel care face o microsinteză a elementelor esențiale din biografia spirituală a unui sfânt –, ni se spune că el a fost „rănit de dragostea lui Hristos”, iar această dragoste a lucrat minuni.

Sfântul Apostol Pavel le cere filipenilor și implicit, nouă, celor de astăzi, să înmulțim dragostea, să prisosească iubirea noastră, și să le facem pe toate nu numai în virtutea unui sentimentalism sau a unei pioșenii, ci întru cunoștință și pricepere. 

Aceasta este marea diferență între ceea ce înseamnă o euforie ieftină și iubirea adevărată – iubirea este întru cunoștință, adică este atât de clară, are fundamentele ei și știm pentru ce iubim un anume lucru, o situație, un eveniment sau o anumită persoană. Facem lucrurile cu multă pricepere.

Despre această iubire se vorbește și în condacul Sfântului Spiridon – iubirea plină de Hristos, întru cunoștință și pricepere. 

Dacă este iubire, să căutăm experiența vieții noastre cu Hristos, ajungând să fim curați și fără poticnire, și plini de dreptate în sufletul nostru.

Să căutăm să sporim iubirea lui Hristos în noi, pentru că va spori, în mod firesc și chiar iminent, și iubirea dintre noi, iubire care face minuni. Iubirea lui Hristos schimbă viețile oamenilor, dă sens vieții omului și simțim, fiecare dintre noi, că avem un rost pe acest pământ.

Doamne, vino și umple-ne Tu de iubirea Ta! 

În cadrul slujbei, Părintele Episcop Ignatie a sfințit icoana, racla și baldachinul unde se află o părticică din moaștele Sfântului Ierarh Spiridon, ocrotitorul sfântului locaș.

La finalul Sfintei Liturghii, Preasfinția Sa i-a hirotesit întru duhovnici pe preoții recent hirotoniți Albert-Mădălin Ifrim de la Parohia Fedești, Protopopiatul Huși, și Sabin-Alexandru Apopei de la Parohia Gherghești, Protopopiatul Bârlad.