Din soborul slujitorilor au făcut parte şi părintele consilier eparhial Vladimir Beregoi şi părintele protopop Vasile Lăiu.

Răspunsurile la strană au fost date de două coruri de copii, corul „Sfânta Filofteia”, al Parohiei Banca Sat, şi corul Parohiei Pogăneşti, Protopopiatul Huşi.

După târnosirea bisericii a urmat Sfânta Liturghie, oficiată în apropierea lăcaşului de cult.

În omilia rostită cu acest prilej, Părintele Episcop Ignatie a vorbit despre cele două tipologii de oameni descrise în fragmentul evanghelic citit:

„Evanghelia de astăzi ne vorbeşte despre două tipologii de oameni.

Un om care trăia în desfătare, care se bucura de tot ceea ce îi oferea lumea aceasta: strălucire, haine scumpe, mâncare pe măsură.

Un om care nu are nicio grijă, nu este stăpânit de nicio formă de stres, de anxietate, de nelinişte, total decuplat de tot ceea ce ne poate fărâmiţa pe noi ca existenţe efemere în lumea aceasta. Această tipologie de om este cea care nu duce nicio grijă.

A doua tipologie este a unui om sărac. Evanghelia ne spune că avea numele Lazăr care, în limba ebraică, înseamnă «Dumnezeu vine în ajutorul meu».

Tipologia aceasta de om este cea care rabdă, care se mulţumeşte cu starea pe care o are. Nu cârteşte, nu râvneşte la bogăţia celui care era în palat şi se desfăta, nu-l jigneşte, nu-l bârfeşte, nu-l vorbeşte de rău, nu îl blestemă.

Acest om sărac rămâne în starea de linişte lăuntrică, dând slavă lui Dumnezeu pentru tot ceea ce are”.

Ierarhul Huşilor a arătat că Mântuitorul, în această pildă, nu condamnă bogăţia şi nu slăveşte sărăcia:

„Tematica parabolei de astăzi nu este despre bogăţie sau despre sărăcie. Este vorba despre modul cum s-au raportat unul faţă de celălalt, modul lor de relaţionare.

Bogatul nu se duce în iad pentru că a fost bogat. Din Evanghelie nu reiese că bogatul nemilostiv ar fi avut un comportament dispreţuitor, nedemn faţă de săracul de la poarta curţii sale sau că ar fi săvârşit fapte rele care să îl facă să meargă în iad.

Nici despre săracul Lazăr nu ni se spune că ar fi făcut ceva deosebit, ci doar că poftea şi el la puţină mâncare. Îi era foame, o necesitate care face parte din viaţa noastră. În rest, nu ni se spune că acest sărac, Lazăr, avea vreo faptă bună. Deducem noi că era răbdător şi nu cârtea pentru starea în care se afla.

Mesajul esenţial al Evangheliei de astăzi este modul în care noi ne raportăm unul faţă de celălalt”.

Totodată, Preasfinţia Sa a explicat de ce bogatului din Evanghelie nu i se aminteşte numele:

„Bogatul nu are nume pentru că, prin ataşamentul lui maladiv faţă de bogăţie, el s-a depersonalizat.

Nu mai avea reflexele unui om, nu mai avea atitudinea persoanei care dialoghează cu cel de lângă el.

A fi persoană înseamnă a fi în dialog cu cei de lângă tine. Omul care se depersonalizează nu mai dialoghează cu cei din jur.

Bogatul nu avea nume pentru că era un om depersonalizat şi insensibil. Numele lui era însăşi bogăţia.

Noi nu dăm niciun nume obiectelor care ne înconjoară.

Persoana care poartă un nume se distinge prin ceva, prin modul cum iubeşte, cum se comportă cu cei din jur, prin generozitate şi, mai ales, prin sensiblitatea faţă de cei sărmani. 

Bogatul acesta nici măcar nu era indiferent faţă de săracul de la poarta lui. Pur şi simplu, el îşi trăia viaţa ca şi cum omul de la poarta sa nu exista.

A fi indiferent înseamnă să ştii că este cineva, îl vezi, dar îl ignori. Comportamentul bogatului nemilostiv este unul în care el nici măcar nu vrea să audă de săracul Lazăr. Se comportă ca şi cum nu exista la poarta lui, deşi ştia că este acolo.

De unde deducem acest lucru? În momentul în care bogatul a fost dus în iad, îl roagă pe Avraam, părintele credinţei, să îl lase pe Lazăr – îi ştia numele – să îi dea măcar un strop de apă”.

În continuare, Părintele Episcop Ignatie a vorbit despre starea de sărăcie avută de omul bogat, în raport cu viaţa veşnică:

„Bogatul, care în viaţa pământească dispunea de toate bunurile materiale, care nu ştia ce înseamnă lipsa, dincolo, în locul de osândă veşnică, era atât de sărac încât nu avea nici măcar un strop de apă.

El nu a adunat nimic pentru veşnicie, nicio faptă bună. Se mulţumea şi se bucura de bogăţiile materiale, bogăţii care l-au încremenit în această atitudine de desconsiderare, de depersonalizare.

El nu dialoga cu nimeni şi nu avea nevoie de nimeni pentru că avea propriul său idol, bogăţia.

Fiecare îşi primeşte, în lumea de dincolo, plata sa, în funcţie de starea noastră interioară.

Aşa ne judecă Dumnezeu! Se uită la inima noastră, la starea noastră interioară!

Gândurile pe care le avem, simţirile pe care le avem faţă de semenii noştri sunt determinante pentru viaţa de dincolo”.

Preasfinţitul Ignatie a vorbit despre dubla măsură pe care a avem atunci când amintim de bogăţie sau de lux:

„În general, când vorbim de această parabolă, ne angajăm în a înfiera bogăţia, lăcomia.

Din păcate, nu suntem chiar foarte sinceri. Suntem ipocriţi şi ne disociem de bogatul din Evanghelie. El măcar era un om consecvent cu sine însuşi. Îi plăceau bogăţiile si recunoştea că este un om lacom.

Din păcate, noi nu avem o asemenea abordare!

Când suntem nişte falsori, trăind, la nivel personal, în viaţa noastră privată, în lux şi bogăţii materiale, cinstit este să nu ne angajăm în dispute care să înfiereze lăcomia, pentru că nu putem fi credibili.

Să nu avem un dublu standard! În public să nu fim de acord cu lăcomia, cu bogăţia, dar la nivel privat, al vieţii personale, noi să trăim ca nişte hulpavi, ca nişte oameni pentru care bunurile materiale reprezintă totul în viaţă.

Un asemenea comportament l-au avut comuniştii. Înfierau pe cel care poate, în mod cinstit reuşea să îşi creeze un anumit statut, să se bucure de anumite bunuri materiale.

Comuniştii vorbeau despre sărăcie şi o aplicau în vieţile oamenilor, însă ei înşişi trăiau într-o opulenţă şi un lux de nedescris. Vorbeau despre păcatul lăcomiei care, spuneau ei, este caracteristic capitalismului, însă ei înşişi trăiau în lux.

Capitalismul în sine nu este lacom. Lacomă este pofta omului de a se îmbogăţi, în chip necinstit, şi de a-l nedreptăţi, în mod grosolan, pe semenul său.

Să nu cădem într-o asemenea ispită! Să fim oameni sinceri, consecvenţi! Dacă la nivelul discursului public suntem împotriva lăcomiei, a corupţiei, a evaziunii fiscale, aceste lucruri să se traducă şi în viaţa personală.

Să nu fim ipocriţi şi să abordăm un discurs populist când, de fapt, nouă ne place să trăim în lux şi în desfătare, iar alţii să nu aibă nici măcar ce să pună pe masă.

Dumnezeu nu ne judecă dacă suntem bogaţi sau săraci, ci după cum relaţionăm cu cei de lângă noi!

Dacă Dumnezeu dăruieşte unui om şi bogăţie –  câştigată prin cinste – îl va judeca în funcţie de cât de bun este, cât de generos şi cât de atent şi sensibil este la nevoile celor săraci.

Averile câştigate prin hoţie şi prin tot felul de tertipuri, unele mai perfide decât altele, se vor risipi”.

De asemenea, Preasfinţia Sa a arătat care este modul concret prin care ne manifestăm atenţia si disponibilitatea faţă de cei din jur:

„Păcatul capital al bogatului din Evanghelie este că el nu a fost un om sensibil, generos, delicat. Câinii s-au dovedit a fi mult mai buni, mult mai generoşi şi sensibili faţă de Lazăr. Lingeau bubele săracului.

Să fim foarte atenţi cu cei din jurul nostru, cu cei care au nevoie de ajutor!

O vorbă bună, un zâmbet, o privire caldă, contează atât de mult pentru un om care este singur, amărât şi părăsit. Şi acestea sunt fapte bune!

Nu numai să îmbraci un sărac sau să îi dai de mâncare şi să îl ajuţi să nu mai trăiască lipsurile materiale ca pe o tragedie. Nu este nevoie numai de o asemenea atitudine.

Oamenii sunt săraci de dragoste, de atenţie, de recunoştinţă, sunt săraci de bucuria pe care noi ar trebui să le-o dăruim.

Sunt atâţia oameni care trăiesc această sărăcie spirituală şi poate nimeni nu le întinde o mână caldă, nu le dăruieşte un zâmbet sau o  privire senină. Pentru ei acestea contează atât de mult şi înseamnă un imbold, curaj şi determinare de a merge înainte şi a nu se lăsa afundaţi în deznădejde şi în stare de  deprimare.

E atât de important să fim atenţi unul faţă de celălalt!”

La finalul Sfintei Liturghii, Părintele Episcop Ignatie l-a hirotesit întru iconom pe părintele paroh Dănuţ Braharu, iar celor care s-au implicat în restaurarea locaşului de cult le-a oferit, în semn de preţuire, Diplome de vrednicie.