Din soborul slujitorilor au făcut parte şi părintele protopop Adrian Chirvasă, părintele arhimandrit Glicherie, profesor la Seminarul Teologic din Suceava, şi părintele Neculai Zugravu, fost paroh, acum 40 de ani, la Oprişiţa.

În omilia rostită, Părintele Episcop Ignatie a vorbit despre modul în care se manifestă dragostea lui Dumnezeu faţă de fiecare om, în parte:

„Evanghelia de astăzi ne vorbeşte despre vindecarea pe care a săvârşit-o Domnul Hristos asupra unei femei gârbove, care suferea de optsprezece ani de această infirmitate trupească.

Mântuitorul Hristos, care este dragostea desăvârşită, când o vede pe această femeie, gârbovită de suferinţa ei, o cheamă să o vindece.

Întotdeauna, Dumnezeu se raportează faţă de noi în acest fel. Ori de câte ori suntem în suferinţă, în stare de infirmitate sufletească sau trupească, El îşi manifestă, în diverse chipuri, dragostea faţă de noi.

Nu în toate situaţiile Domnul face o minune în sensul de a ne vindeca de suferinţele pe care noi le purtăm.

Dragostea lui Dumnezeu înseamnă, în primul rând, mângâierea pe care o aduce unui suflet suferind”.

Preasfinţia Sa a arătat că, prin atitudinea lor, fariseii şi cărturarii au încercat să ucidă dragostea lui Dumnezeu:

„Cei prezenţi la această minune, săvârşită de Hristos într-o zi de sâmbătă, nu au putut înţelege că suferinţa unui om şi manifestarea dragostei faţă de el este prioritară oricăror reguli sau prescripţii.

Cărturarii şi fariseii, care au fost de faţă la această vindecare în sinagogă, s-au dovedit a fi foarte ipocriţi si insensibili.

Prin atitudinea lor, nu au făcut altceva decât să se antreneze într-o tentativă de a ucide dragostea lui Dumnezeu, de a ucide această sensibilitate şi gingăşie pe care El le are faţă de fiecare suflet suferind.

De aceea, mai-marele sinagogii reproşează, la modul general, celor care erau de faţă, fără să aibă curajul să îi spună direct femeii gârbove, care a beneficiat de lucrarea dragostei lui Dumnezeu,  că trebuie să vină să se vindece în celelalte zile ale săptămânii, iar nu sâmbăta, când nu este îngăduit să se lucreze”.

Totodată, Ierarhul Huşilor a explicat în ce consta absurditatea atitudinii mai-marelui sinagogii:

„Mai-marele sinagogii era orbit de partea formală, de învelişul exterior al Legii, era un tipicar pe care nu-l mai sensibiliza absolut nimic.

Nu mai putea face diferenţa între vindecarea unui om, între izbăvirea de o suferinţă de optsprezece ani, şi împlinirea unei prescripţii a legii mozaice.

El considera că a întinde mâinile asupra unui om şi a-l vindeca era echivalent cu a munci.

La evrei, în ziua sâmbetei era interzis să prestezi orice fel de muncă ce implica folosirea membrelor trupului.

Ei considerau că, dacă Hristos a întins mâinile asupra acestei femei bolnave, El a muncit în această zi, sfidând, în felul acesta, prescripţia legii mozaice.

El a pus litera mai presus de spiritul legii. Mai grav decât atât, dacă în legea mozaică era îngăduit să hrăneşti animalele în zi de sâmbătă, acest mai-mare al sinagogii punea mai presus modul de a te raporta faţă de animale, decât dragostea manifestată faţă de un om aflat în suferinţă”.

Părintele Episcop Ignatie a insistat asupra pericolului formalismului în viaţa creştină:

„Oricât s-ar strădui unii din cei de astăzi să ucidă iubirea lui Dumnezeu, care este atât de covârşitoare în viaţa celor care ne-am asumat să fim ucenici ai Lui, nu vor reuşi lucrul acesta.

Oricâte argumente raţionale sau mai puţin raţionale ar aduce, niciunul nu va putea ucide iubirea lui Dumnezeu pe care noi o simţim în viaţa noastră.

Să nu punem perspectiva noastră, modul nostru strâmb de a ne raporta la Dumnezeu, mai presus de dragostea Lui faţă de fiecare dintre noi.

Mai-marele sinagogii a vrut să se deghizeze într-un sacerdot al virtuţii, având drept motor, drept mesaj al acestei atitudini, ceea ce ţinea de partea formală, lipsită de profunzime, dovadă că pentru el nu era o bucurie faptul că cineva a fost vindecat, izbăvit de o suferinţă cumplită.

Pentru el era esenţial să împlinească o prescripţie a Legii. Nu realiza că Hristos este şi Domn al sâmbetei”.

De asemenea, Ierarhul Huşilor a arătat că Dumnezeu aşteaptă de la fiecare dintre noi să împlinim binele, ori de câte ori avem ocazia:

„Binele se poate face în orice zi, el nu are termene.

Binele trebuie săvârşit în orice moment în care ni se oferă oportunitatea să îl facem.

Dumnezeu să ne ajute pe fiecare, ca prin faptele noastre, să reuşim să conştientizăm că este absolut esenţial să primeze sensibilitatea, gingăşia, atitudinea de grijă, de căldură sufletească faţă de toţi cei care au nevoie de noi, faţă de toţi cei care au nevoie să fie izbăviţi de suferinţă!

Să nu ne comportăm ca nişte oameni gârboviţi sufleteşte, cu ochii aţintiţi înspre ceea ce ţine de partea formală, teoretică.

Dumnezeu aşteaptă ca, în primul rând, să ne manifestăm dragostea noastră faţă de cei din jur.

Ori de câte ori avem şansa să facem binele, să îl facem cu toată fiinţa noastră, cu toată deschiderea şi cu toată prisosinţa”.

La finalul Sfintei Liturghii, Părintele Episcop Ignatie a hirotesit întru iconom stavrofor pe părintele paroh Petru Gafiţa, în semn de preţuire şi recunoştinţă pentru ridicarea a două biserici, în filiile Fântâna Blănarului şi Teişoru, pentru înnoirea catapetesmei şi a picturii bisericii din Oprişiţa, precum şi pentru întreaga activitate pastorală desfăşurată pe parcursul a 20 de ani de preoţie.

Ctitor al bisericii cu hramurile „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” şi „Sfântul Nicolae” este părintele protosinghel Irineu Curtescu, fiu al satului, stareţul Mănăstirii Ponor din judeţul Alba.