Din soborul slujitorilor a făcut parte și părintele Zaharia Curteanu, exarhul mănăstirilor din Episcopia Hușilor, și părintele protopop Andrei Mereuță.

În cuvântul adresat celor prezenți, Părintele Episcop Ignatie a vorbit despre neputința personală a tânărului bogat, ascunsă în spatele împlinirii poruncilor Legii:

«Auzind Iisus i-a zis: Încă una îţi lipseşte: Vinde toate câte ai şi le împarte săracilor şi vei avea comoară în ceruri; şi vino de urmează Mie. Iar el, auzind acestea, s-a întristat, căci era foarte bogat» (Luca 18, 22-23)

Fragmentul evanghelic ne vorbește despre întâlnirea pe care Domnul Hristos a avut-o cu un tânăr bogat, preocupat de cele spirituale. Din dorinţa de a-și lămuri anumite frământări legate de viaţa spirituală, atunci când L-a văzut pe Iisus, tânărul a căutat să intre în dialog cu El

El L-a întrebat pe Hristos ce să facă, ca să moștenească viaţa de veci. Acesta este punctul din care pornește dialogul dintre cei doi, dialog care, din nefericire, se soldează cu neputinţa acestui tânăr de a renunţa la averile sale, ca să-L urmeze pe Hristos.

Cu alte cuvinte, chiar dacă acest tânăr avea conștiinţa că împlinește poruncile, lucru demn de admirat, îi lipsea, totuși, un aspect esenţial din preocupările lui spirituale, și anume faptul că era incapabil de a renunţa la averi, inima lui era legată de acestea. Dacă Dumnezeu ne-ar întreba pe noi care sunt poruncile, și pe care dintre ele le împlinim, s-ar putea să fie foarte puţine, în comparaţie cu cele pe care le împlinea acest tânăr.

 Domnul Hristos ne spune, în Evanghelie, că acolo unde este inima noastră, va fi și comoara noastră.

Prin urmare, chiar dacă acest tânăr împlinea poruncile, moral vorbind, inima lui era legată de bunurile materiale. În faţa chemării pe care Hristos i-a adresat-o, cu atâta drag și înţelegere în același timp, de a vinde averile și de a-L urma pe El, s-a întristat, neputând să facă acest lucru.

În general, noi avem tendinţa de a-l blama pe acest tânăr, că a eșuat, în faţa chemării lui Dumnezeu. Totuși, în atitudinea sa spirituală, el s-a comportat așa cum se cuvine. Ar fi putut să-i fie indiferentă această chemare; ar fi putut, de asemenea, să se justifice, să dea o anumită explicaţie, de ce nu poate să-L urmeze pe Hristos și de ce nu poate să renunţe la averile sale. Nu a făcut acest lucru.

Dimpotrivă, sfinţii evangheliști consemnează faptul că acest tânăr s-a întristat, adică i-a părut rău că nu poate să-L urmeze pe Hristos. Această atitudine spune ceva despre el, și anume că avea dragoste, însă nu a reușit să depășească neputinţa firii sale, de a renunţa la bogăţiile pe care le poseda.

Preasfinția Sa a explicat ce presupune falimentul moral:

În lumea în care trăim, auzim adesea despre ideea de faliment, pe care noi o asociem cu firmele comerciale sau cu corporaţiile. Ori de câte ori o firmă nu mai reușește să-și gestioneze în mod corect capitalul, bunurile financiare, ajunge în punctul în care falimentează și se închide.

Un faliment economic, la nivel mondial, poate să aibă repercusiuni inimaginabile. Ştim cu toţii aceasta, pentru că am trăit o anumită perioadă de criză economică. O asemenea criză are un impact major, și o resimţim în vieţile noastre.

Ar fi extraordinar dacă am simţi, tot cu aceeași intensitate, impactul unui faliment de natură morală, când eșuăm din punct de vedere moral, spiritual.

Tânărul din Evanghelie, chiar dacă împlinea poruncile, chiar dacă a avut o atitudine foarte frumoasă – s-a întristat pentru că nu a putut să-L urmeze pe Domnul –, totuși a falimentat în faţa lui Hristos. Însă Hristos nu-i reproșează nimic. Așa este El, gentil, extrem de gingaș, chiar și atunci când noi nu reușim să răspundem chemărilor pe care El ni le face, și falimentăm.

Sfântul Evanghelist Marcu menţionează faptul că Domnului Hristos Îi era drag acest tânăr. Prin urmare, noi nu avem competenţa morală de a incrimina atitudinea acestui tânăr, însă putem observa că el a ajuns într-un punct, în care nu a mai fost în stare să-și dovedească anvergura spirituală, așa cum a făcut-o, când a fost întrebat de Domnul Hristos dacă păzește poruncile. Atunci el răspunsese cu naturaleţe: „Da, Doamne. Pe toate acestea eu le păzesc din tinereţile mele (le am în viaţa mea)”.

Pot fi momente de faliment moral în viaţa noastră, când eșuăm, și nu reușim să ne ridicăm la ceea ce vrea Dumnezeu de la noi, atât în plan personal, cât și la nivelul vieţii noastre sociale. Ne luptăm cu foarte multe patimi (păcate), cărora le facem pârtie liberă în sufletul nostru, pentru că ne îndulcim de ele, sau ne-am obișnuit cu ele și simţim că ne dau o anumită euforie, care este păcătoasă, dar ne bucurăm de ea. Așa suntem noi, oamenii.

Important este să avem capacitatea de a recunoaște unde greșim și care ne sunt defectele, și să ne întristăm, ca tânărul din Evanghelie, pentru că nu reușim să le depășim. Cred că Îi vom fi dragi Domnului Hristos și în ipostazele în care ne comportăm în așa fel încât noi înșine nu ne mai recunoaștem, dar după ce ne revenim, ne este rușine de starea în care ne aflăm.

Schimbarea noastră începe în momentul în care ne asumăm starea în care ne aflăm și ne întristăm – tânărul din Evanghelie era foarte conștient de ceea ce se întâmpla cu el – și, asumându-ne, vom ajunge și în punctul în care să ne pocăim.

Pocăinţa este cel mai minunat dar în viaţa noastră. Spovedania este cea care ne repune în calitatea de fii ai lui Dumnezeu, pe care am pierdut-o prin păcat.

Să ne întristăm, când ne aflăm în faliment moral, și să conștientizăm că nu suntem pe calea care trebuie (pe calea cea bună). Ori de câte ori eșuăm, Dumnezeu ne așteaptă, prin Spovedanie și Împărtășanie, și ne dă har.

În cadrul Sfintei Liturghii, Ierarhul Hușilor l-a hirotonit întru preot pe diaconul Alexandru Arsene, pe seama Parohiei Alexandru Vlahuță, iar la final l-a instalat ca paroh al acestei comunități, oferindu-i Sfânta Evanghelie, Sfânta Cruce și cheile bisericii.