Miercuri, 7 iunie 2023, când s-au împlinit 5 ani de la trecerea la cele veșnice a Părintelui Arhimandrit Mina Dobzeu, Preasfințitul Părinte Episcop Ignatie a oficiat, la mormântul acestuia, din latura de est a Catedralei Episcopale din Huși, slujba Parastasului.

Un numeros sobor de preoți, din care au făcut parte și părinții consilieri de la Centrul Eparhial Huși, au participat la acest moment de rugăciune și aducere aminte.

În cuvântul adresat celor prezenți, Ierarhul Hușilor a amintit de profilul de mărturisitor al Părintelui Mina Dobzeu, în pofida încercărilor mai vechi sau mai noi de a se trece sub tăcere și în uitare mărturisirea credinței, din partea clericilor și a credincioșilor, în perioada ostilă a regimului comunist:

Ne aflăm în jurul mormântului celui care a fost unul dintre mărturisitorii credinței în Hristos, în vremuri ostile acesteia. Conform cercetătorilor care s-au aplecat asupra biografiei părintelui Mina Dobzeu, viața acestuia, în integralitatea ei, a coincis cu una dintre virtuțile pe care le punea în evidență ucenicul său, părintele Nicolae Steinhardt – curajul.

Părintele Mina este un caz nu atât singular, din istoria Bisericii noastre, cât unul atipic, în sensul că a opus rezistență față de regimul comunist prin scrisori, prin cuvânt, prin foarte multe manifeste, pe care le-a scris și le-a afișat, fie pe gardurile Mănăstirii Brădicești, în anul 1948, fie le-a trimis direct celui care încarna tot ceea ce este rău, Nicolae Ceaușescu.

Din nefericire, într-una dintre cărțile care a stârnit multă nedumerire și nemulțumire justificată din partea celor care sunt onești și extrem de obiectivi față de istoria Bisericii Ortodoxe Române, numele părintelui Mina nu este menționat, după cum nu este nici cel al Episcopului martir Grigorie Leu, despre care știm cu certitudine că a fost otrăvit, din cauza faptului că s-a opus cu vehemență desființării Episcopiei Hușilor.

Această omisiune, atât a părintelui Mina, cât și a martiriului Episcopului Grigorie Leu, dintr-o carte a istoricului Oliver Jens Schmitt, care predă la Universitatea din Viena, este una premeditată, pentru că unui istoric, în mod logic, ar trebui să nu-i scape absolut nimic, cu atât mai mult cu cât, despre acești doi mărturisitori ai Bisericii noastre, am editat și am pus la dispoziție două volume masive de documente.

Acest istoric se lamentează de faptul că Biserica Ortodoxă Română nu publică și nu oferă un acces nestingherit la arhivele sale. Însă, despre acești doi mărturisitori avem documentele.

În cele peste 600 de pagini ale cărții „Părintele Mina Dobzeu – Duhovnicul Hușilor. Documente (1946-2011)” se găsesc documente din arhivele Bisericii sau ale Statului, din care se poate constata, cu o evidență orbitoare, curajul mărturisitor și opoziția pe care a manifestat-o părintele Mina față de regimul comunist.

Prin urmare, omisiunea în a-l menționa pe părintele Mina sau pe Episcopul martir Grigorie Leu este una deliberată.

Când, în calitate de istoric, omiți cu bună știință documentele pe care ai putea să le folosești în cercetarea istorică, un asemenea tip de istorie este unul ideologizat. Nu este o întâmplare faptul că nu este menționat niciunul dintre cei doi mărturisitori ai Bisericii noastre.

Însă, acest istoric își începe cartea cu o „convingere” – că Biserica Ortodoxă Română, pe parcursul istoriei, a fost întotdeauna de partea puterii (fie de partea fasciștilor, fie de partea comuniștilor), ceea ce este o minciună grosolană și manipulatorie.

 Au existat atâția ierarhi ai Bisericii noastre, preoți și credincioși profund atașați valorilor Evangheliei, care au mărturisit și s-au opus regimului comunist.

Să presupunem, prin absurd, că ar fi existat numai un singur membru al Bisericii (un singur ierarh sau un singur preot) care s-a opus regimului comunist. Generalizarea nu-și mai are rostul, unul singur dacă s-a opus. Cu atât mai mult cu cât este vorba de ierarhi, preoți și credincioși care s-au opus regimului comunist.

Unul dintre aceștia este părintele Mina, despre care cercetătorul Adrian Nicolae Petcu ne spune că este un caz unic, în sensul că atitudinea de mărturisire a lui Hristos și de opoziție față de regimul comunist a fost consecventă, pe tot parcursul vieții sale.

De aceea, noi, cei care facem parte din Episcopia Hușilor, ar trebui să avem mai mult curaj în a vorbi despre acești martiri și mărturisitori ai Bisericii noastre.

Să îl avem pe părintele Mina drept referință de curaj în a vorbi despre Hristos, despre valorile Evangheliei, despre credința noastră ortodoxă, în vremuri care se dovedesc a fi, și ele, ostile și neprielnice.

Dragostea noastră față de Hristos ar trebui să ne impulsioneze, în mod firesc, să mărturisim și să vorbim deschis despre El, fără calcule omenești, fără să ne gândim că ne poate fi pusă viața în pericol, sau că statutul nostru social este periclitat.

Părintele Mina nu a pus nimic mai presus de mărturisire, de credința în Hristos – nici viața personală, nici pregătirea intelectuală, absolut nimic. Pentru părintele Mina, totul gravita în jurul credinței în Hristos, lucru pe care îl mărturisește, cu asupra de măsură, părintele Nicolae Steinhardt, în „Jurnalul fericirii”.

Dacă veți reciti paginile care vorbesc despre părintele Mina, „botezătorul” marelui om de cultură, părintele Nicolae Steinhardt, veți vedea că părintele Mina a avut o fibră morală incasabilă, care ieșea în evidență prin tot ceea ce mărturisea, prin slujirea lui în viața Bisericii.

Părintele Mina a iubit atât de mult lumina, încât aceasta era întotdeauna pe buzele lui.

Să ne dea Domnul putere să-i urmăm exemplul, să ni-l asumăm și să-l punem în atenția celor care, în mod premeditat, pentru a manipula sau a ideologiza faptul istoric, îl trec cu vederea, chiar dacă noi am editat, prin grija și osteneala unor cercetători, un volum de peste 600 de pagini de documente din arhivele Bisericii și ale Statului.

 

Duhovnic și mărturisitor al credinței creștine în vremuri de prigoană, Părintele Mina Dobzeu și-a legat numele de Mănăstirea „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” - Catedrala Episcopală din Huși, unde a viețuit vreme de aproape 49 de ani, fiind și stareț, vreme de un deceniu (1978-1988), al acestui așezământ. 

Arhimandritul Mina Dobzeu este cel care l-a botezat, la Jilava, pe Nicolae Steindhardt. 

La inițiativa Preasfințitului Părinte Episcop Ignatie, Episcopia Hușilor a organizat, de-a lungul timpului, mai multe manifestări dedicate acestui duhovnic emblematic și mărturisitor al credinței creștine în perioada regimului comunist.

Astfel, a fost organizat, în data de 5 iunie 2021, Simpozionul Național „Părintele Mina Dobzeu, duhovnic și mărturisitor în comunism”, întâlnirea reunind comunicări privind personalitatea și activitatea misionară a Părintelui Mina Dobzeu, aspecte din timpul detenției sale și botezul Părintelui Nicolae Steinhardt, viața monahală în perioada regimului comunist, precum și mărturii ale relației sale cu credincioșii.

De asemenea, a fost lansat volumul Părintele Mina Dobzeu – Duhovnicul Hușilor. Documente (1946-2011)”, apărut la Editura Horeb, ce a văzut lumina tiparului cu sprijinul financiar al Primăriei și Consiliului local al Municipiului Huși.

Tot în memoria Părintelui Mina Dobzeu a fost realizat documentarul video, apărut pe DVD: „Un om de flacără: Părintele Mina Dobzeu, duhovnic și mărturisitor”, realizat de Televiziunea Trinitas TV, a Patriarhiei Române, în colaborare cu Episcopia Hușilor.