Din soborul slujitorilor au făcut parte și părintele Zaharia Curteanu, Exarhul Mănăstirilor din Episcopia Hușilor, și părintele protopop Adrian Chirvasă.

Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul psaltic „Sfânta Mare Muceniță Chiriachi”, coordonat de arhidiaconul Cosmin Vlăduț Mironescu.

În cuvântul adresat celor prezenți, Ierarhul Hușilor a vorbit despre manifestările blândeții, una din virtuțile ce l-au caracterizat pe Sfântul Ierarh Nicolae:

«Cine este, între voi, înţelept şi priceput? Să arate, din buna-i purtare, faptele lui, în blândeţea înţelepciunii» (Iacov 3, 13)

Mănăstirea Pârvești este o mănăstire foarte frumoasă, situată într-un cadru natural splendid, care îl are drept ocrotitor pe Sfântul Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei și Făcătorul de minuni.

Sărbătoarea de astăzi este cunoscută în popor sub denumirea de „Sfântul Nicolae de vară”. Se numește în felul acesta pentru că, în calendarul Bisericii Ortodoxe, este menţionată aducerea moaștelor Sfântului Ierarh Nicolae.

În tradiţia imnografică a Bisericii Ortodoxe, troparul dedicat unui sfânt sintetizează elementele dominante ale personalităţii sale duhovnicești. Așa cum semenii noștri, mai ales cei care ne iubesc, au capacitatea de a vedea în noi trăsături luminoase, pe care le scot în evidenţă, la fel – sau chiar mai mult –, când este vorba de sfinţi, Biserica pune în lumină trăsăturile spirituale frumoase ale biografiei acestora.

Sfântul Ierarh Nicolae este numit, în troparul său, într-o traducere cât mai fidelă faţă de textul grec, ca fiind „un chip (o icoană) al blândeţii”. În gândirea biblică și filocalică, blândeţea nu înseamnă neapărat o stare de acalmie (de liniștire sufletească), ci, mai degrabă, manifestarea unei înţelepciuni, în momentele de viforniţă ale vieţii noastre.

Acest lucru este surprins și de Sfântul Apostol Iacov (3, 13), care spune că cel care se dorește a fi înţelept și priceput, să demonstreze acest lucru din purtarea faptelor și, mai ales, din blândeţea înţelepciunii.

Prin urmare, blândeţea nu este neapărat opusul a ceva sau a cuiva care este aspru și dur, ci, mai degrabă, caracterizează un om înţelept.

Sfântul Ioan Scărarul ne spune, în lucrarea cu același nume, că „blândeţea este starea neclintită a minţii, care rămâne la fel în cinstiri și în necinstiri”. Mai mult decât atât – continuă același părinte filocalic –, „blândeţea stă în a ne ruga netulburat și sincer pentru cel ce ne tulbură, în vremea tulburărilor ce ni le pricinuiește”.

Avem în faţa noastră o altă perspectivă asupra a ceea ce înseamnă a fi un om blând, adică un om înţelept, care nu se tulbură nici atunci când este cinstit (lăudat), nici când este disprețuit. 

De obicei, atunci când suntem lăudaţi, noi ne împăunăm și credem că ni se cuvine totul, comportându-ne cu aroganţă și mândrie faţă de semenii noștri, iar când suntem ponegriţi, dispreţuiţi sau calomniaţi, nu ne lăsăm până nu ne luăm revanșa. Suntem răzbunători, răi, nu avem capacitatea de a ierta și simţim o povară în a ierta pe cineva care pur și simplu mușcă din carnea sufletului nostru și ne murdărește prin vorbele sale urâte și prin comportamentul său inadecvat.

Când ne comportăm cu mânie și cu iuţime, de fapt noi nu facem altceva decât să trădăm faptul că inima noastră este locuită de mândrie, de foarte mult orgoliu. Cu cât un om se mânie mai repede, cu atât în el locuiește un monument de mândrie și de orgoliu.

Sfântul Ioan Scărarul folosește cuvinte mult mai aspre, legate de oamenii mânioși. El ne spune că „sufletul mânios și tulburat este tronul diavolului”, adică în inima omului mânios locuiește diavolul. Un alt părinte filocalic, Evagrie Ponticul, ne spune că „mânia este vinul dracilor”. În schimb, în inima unui om blând, este și se odihnește Domnul Hristos. Blândeţea este pâinea îngerilor.

Nouă ni se par metafore frumoase acestea, însă nu sunt lipsite de conţinut, ci au un corespondent deplin cu realitatea. Noi înșine, când ne mâniem și ne tulburăm, după ce ne revenim, recunoaștem că parcă nu am fost noi, parcă era altcineva care ne teleghida. Iar chipul unui om mânios este un chip înfricoșător.

Noi chiar ne schimbăm la faţă în momentele de mânie, avem un chip desfigurat, foarte urât, cu niște ochi plini de ură. Ne este greu să privim un asemenea chip, pentru că în inima omului mânios tronează diavolul.

Sfântul Ierarh Nicolae a intrat în conștiinţa evlaviei credincioșilor ca un slujitor foarte blând, foarte bun și milostiv, mai ales cu cei sărmani.

Preasfinția Sa a arătat cum se poate transpune în viața cotidiană și în relațiile interumane, virtuțile trăite de Sfântul Nicolae: 

Noi am reţinut din viaţa Sfântului faptul că a fost și ferm, cu cei care distorsionau învăţătura de credinţă. Însă fermitatea lui nu știrbește cu nimic din trăsătura dominantă a biografiei sale – blândeţea, cuminţenia și înţelepciunea sa – așa cum îi șade bine oricui dintre noi, care este pus într-o responsabilitate.

Din păcate, dacă ne uităm în jurul nostru la cei care exercită o anumită funcţie publică, anumite responsabilităţi în viaţa societăţii noastre, constatăm că găsim foarte puţini oameni înţelepţi întru blândeţe, sau blânzi întru înţelepciune. Mare parte dintre ei sunt puși pe scandal, pe tulburare și neliniște, mai ales când sunt încolţiţi de adversari.

Veţi vedea, că peste o zi două intrăm – că și noi suntem parte din societate – în campanie electorală. Acolo îi veţi vedea pe politicienii noștri cât de mult se vor înjosi, cât de murdar se vor comporta și cât de urât vor vorbi despre adversarii lor, gândind că aceasta înseamnă o competiţie democratică. 

Aceasta este democraţia – să fie cât mai mulţi candidaţi, și fiecare să aleagă pe cine consideră. Însă, a intra într-o competiţie, nu înseamnă a-l desfiinţa pe celălalt.

Nu aș vrea să fiu un profet. M-aș bucura ca ceea ce v-am spus acum să fie infirmat de comportamentul celor care râvnesc la o anumită funcţie publică de conducere. Însă experienţa anilor trecuţi – dacă ne uităm și la structura sufletească a unora dintre cei care sunt angrenaţi în a accede spre o anumită funcţie – ne arată că nu s-au dovedit înţelepţi, dimpotrivă, gradul de decadenţă al discursului este unul dezamăgitor, unul care ne demobilizează și ne dezamăgește.

Se spune că vedem adevărata fire a omului, în momentele lui de tensiune (de tulburare) sau în momentele în care crede că poate să pună mâna pe putere (sau când o posedă). Atunci ies la iveală toate metehnele pe care încerca să le mascheze, inducându-ne în eroare.

De aceea, este atât de important – în primul rând pentru noi, slujitorii Bisericii – să dăm dovadă că suntem oameni pricepuţi, înţelepţi, cu foarte mult bun-simţ și foarte multă blândeţe, mai ales în momentele delicate și complicate, pentru că viaţa noastră nu înseamnă nici funcţie publică – aceasta nu ne ajută în faţa lui Dumnezeu. Ne ajută dacă suntem oameni de caracter, sinceri, și dacă iubim cu adevărat poporul, nu să ne urmărim propriile interese meschine și, de multe ori, murdare.

Să nu aveţi încredere – așa cum mi-a spus mama mea, o femeie în vârstă, dar cu înţelepciune – în oamenii care urlă, zbiară și fac scandal tot timpul, peste tot, indiferent din care strat al vieţii sociale fac parte, pentru că nu sunt oameni sinceri.

Sfântul Ierarh Nicolae este un bun exemplu pentru noi, și un bun motiv de reflecţie asupra faptului că este nevoie să avem un limbaj igienizat (civilizat), chiar și atunci când suntem în competiţie, care este legitimă într-o lume democratică.  Însă nu mai poate fi legitimă, atunci când spunem minciuni, când inventăm fapte reprobabile despre semenii noștri, tocmai pentru a-i calomnia și a le murdări imaginea publică. De fapt, aceasta arată ceea ce suntem noi în forul nostru lăuntric –foarte neserioși și lipsiți de bun-simţ.

Sfântul Ierarh Nicolae să ne îmboldească în a fi atenţi cum ne comportăm în momente delicate și solicitante pentru noi toţi. Şi noi, slujitorii, greșim – avem momente de mânie și de tulburare –, ceea ce nu ne face cinste. Noi ar trebui să fim primii care ne uităm permanent la exemplul lui Hristos, Cel care ne-a spus în Evanghelia Sa: „Învăţaţi-vă de la Mine, că sunt blând și smerit cu inima”.

În cadrul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Ignatie l-a hirotonit întru ierodiacon pe monahul Artemie Marțîn, pe seama Mănăstirii Bujoreni.

De asemenea, la finalul slujbei, Preasfinția Sa l-a hirotesit întru protosinghel pe părintele Vartolomeu Zătângă, duhovnicul Mănăstirii Pârvești.

În după-amiaza aceleiași zile, Ierarhul Hușilor a vizitat şantierul bisericii Mănăstirii Pârvești și șantierul bisericii Parohiei Costești II.

Biserica Mănăstirii Pârvești, aflată acum în proces de reabilitare, este singurul obiectiv turistic cu impact național din județul Vaslui, inclus în cele 12 rute culturale finanțate prin PNRR.

Unică în peisajul bisericilor de lemn din întreaga Moldovă, Biserica Mănăstirii Pârvești rămâne peste veacuri mărturie a dăinuirii credinței și a gustului pentru frumos al locuitorilor din această parte de țară. A fost ridicată între anii 1816-1820 pe locul unui locaș mai vechi, din 1666.

Biserica, încărcată de ani și rugăciune, este realizată integral din lemn, fiind unică prin sistemul de boltire, tehnica construcției și armonia volumelor. Este construită din bârne de stejar prinse în „cheotoare dreaptă” pe temelie de piatră de râu și „tălpoaie” de lemn. Acoperișul este acoperit (învelit) cu șindrilă.

Locașul păstrează icoane și mobilier de epocă din lemn de tei sculptat și pictat în tehnica ulei.

Turnul Clopotniță a fost construit în 1820, în partea de vest a incintei, integral din bârne de stejar, încheiate în „cheotoare dreaptă”, pe soclu de piatră. Are o scară interioară de lemn și este acoperit cu șindrilă.

Trecerea timpului și intemperiile vremurilor au afectat însă grav sfântul locaș, bijuterie a artei populare sculptate în lemn.

Fără o intervenție de restaurare totală, acest monument arhitectural de categoria A, de interes național, risca să se năruiască, văduvind astfel patrimoniul de artă eclesiastică, relevant nu numai pentru județul Vaslui, ci și pentru întreaga țară.

Din acest motiv, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a considerat că restaurarea acestuia este o prioritate deosebită a Episcopiei Hușilor, coagulând în acest sens toate energiile necesare refacerii locașului de cult.

Încă din anul 2018 au fost demarate procedurile pentru întocmirea documentației tehnice, în vederea primirii tuturor avizelor necesare restaurării, iar din anul 2021 întreaga catapeteasmă, deosebit de valoroasă și aceasta, a intrat în procesul de restaurare, realizat de o echipă autorizată de restauratori, specializați în monumente istorice.

În urma demersurilor constante și insistente pentru restaurarea acestui edificiu, Episcopia Hușilor a reușit realizarea întregii documentații tehnice pentru includerea Mănăstirii Pârvești în Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) în cadrul apelului de proiecte pentru investiții în turism și cultură, sesiunea martie 2022, în prezent derulându-se lucrările de restaurare la biserica monument istoric.