Din soborul slujitorilor a făcut parte și părintele protopop Adrian Chirvasă.

În cuvântul adresat celor prezenți, Preasfinția Sa a vorbit despre virtutea cumpătării, așa cum s-a oglindit aceasta în profilul spiritual al Sfântului Ierarh Nicolae:

«Orice ați face, cu cuvântul sau cu lucrul, toate să le faceți în numele Domnului Iisus și prin El să mulțumiți lui Dumnezeu-Tatăl»(Coloseni 3, 17)

Probabil că ați auzit în anumit contexte liturgice, de rugăciune, un cuvânt tehnic al cărui înțeles sintetizează, în câteva fraze, trăsăturile spirituale ale unei sărbători, eveniment sau ale unui sfânt. Acesta este troparul sfântului sau al unei sărbători. Este textul liturgic pe care-l auzim cel mai des cântat cu prilejul unei sărbători. 

Sărbătoarea Sfântului Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei, făcătorul de minuni, are un tropar foarte frumos, extrem de profund și care ne aduce în atenție trăsăturile dominante ale personalității duhovnicești ale acestui sfânt. 

Aș vrea să mă opresc asupra unei trăsături menționate în acest tropar, cu referire la biografia spirituală a Sfântului Ierarh Nicolae. 

Acest mare sfânt al Bisericii, și atât de drag sufletelor noastre, atât pentru cei mici cât și pentru cei mari, este numit „învățător al înfrânării”. Adică cel care este model pentru noi, care ne învață cu adevărat ce înseamnă cumpătarea sau moderația, temperanța. 

Cuvântul „înfrânare” este eminamente duhovnicesc și este folosit în contextul vieții Bisericii. El înseamnă a avea această capacitate de a ne pune frână atunci când năvălesc asupra noastră dorințele de a lăsa să pătrundă excesul în viața noastră..

În limba greacă, pentru acest cuvânt este folosit un termen care are o altă conotație, mult mai profundă, „enkrateia”, care înseamnă a fi în putere să ne controlăm pe noi înșine când devenim neînfrânați sau pur și simplu nu mai avem acest reflex de a ne pune limite în ceea ce privește răul, fie că e vorba de un rău care ne afectează sufletul sau trupul nostru.

În general, când vorbim de înfrânare ne referim la mâncare, în sensul să nu facem exces. Dar termenul acesta se referă și la ceea ce ține de partea noastră sufletească, capacitatea de a ne pune anumite limite, de a ne înfrâna, de a avea acest reflex al autocontrolului - adică am spune noi, să fim oameni înțelepți, moderați în toate, cumpătați în toate. 

Cuvântul foarte frumos „cumpătare”, are la origine un cuvânt latin „compotare”, adică ne socotim pe noi, calculăm, chibzuim foarte bine tot ceea ce ține de viața noastră personală, de gândurile noastre, de trăirile noastre, pentru a nu cădea în exces, ci a rămâne în zona de moderație.

Preasfinția Sa a arătat că iubirea față de Dumnezeu și față de semeni ne ajută să cultivăm cumpătarea:

Așa a fost Sfântul Ierarh Nicolae. Acest lucru este posibil mai ales în sufletul unde există dragoste, în sensul că iubirea pentru Dumnezeu și pentru semenul nostru este ca o lampă de control care ne ajută să rămânem în zona moderației. 

Când îi rănim pe cei din jurul nostru, se suspendă iubirea. Când căutăm să posedăm viețile lor, transformându-i în niște obiecte de care noi să dispunem, practic ne-am pierdut cumpătul în relația cu ei. 

Când nu suntem atenți față de trupul nostru sau de suflet, lăsând să vină păcatul sub toate formele lui, de fapt nu facem altceva decât să renunțăm la această iubire ca și grijă duhovnicească; să nu ne supunem trupul sau sufletul unei terori și dictaturi a păcatului, a exceselor. 

Păcatul înseamnă un exces pătruns în viața noastră și care ne destabilizează, ne aruncă în zona disfuncționalităților, și noi nu ne mai găsim direcția. Când cineva mănâncă mult sau bea foarte mult își sabotează propriul trup și acest lucru nu este un semn de iubire. Dacă mâncăm peste măsură, ne îmbuibăm și nu avem niciun fel de stavilă, ne coborâm undeva și ne comportăm ca ființele necuvântătoare, deși și ele au o limită; la fel, băutura și toate celelalte, dacă sunt în exces nu ne fac bine.

Sfântul Ierarh Nicolae este un exemplu foarte bun pentru noi în ceea ce privește cumpătarea, moderația. Noi suntem întotdeauna la extreme. Fie extrema faptului de a fi răi, iar răul îmbracă atâtea forme față de noi înșine și față de cei din jurul nostru; fie ne aflăm în cealaltă extremă, a unei indiferențe, a lipsei de interes, o stare de apatie și o lipsă de preocupare pentru viața noastră și comuniunea cu semenii noștri. Calea împărătească, de mijloc - cum este numită de Părinții Bisericii noastre - este moderația. Acest echilibru pe toate planurile vieții noastre personale și în relație cu semenii noștri. Este cel mai greu lucru. 

Observați că această virtute a cumpătării, sau a faptului de a fi un om temperat, chibzuit, care analizează foarte bine contextul în care se află, este greu de dobândit. 

Noi, chiar și într-o discuție, dacă celălalt are o părere discordantă față de a noastră, ne pierdem cumpătul și ajungem să rănim, să jignim, să maculăm identitatea celuilalt. Atacăm persoana respectivă, renunțând la această virtute extraordinar de frumoasă pe care a avut-o Sfântul Ierarh Nicolae, înfrânarea, moderația și cumpătarea - de care avem stringentă nevoie fiecare dintre noi, cei care ne revendicăm ca fiind ucenicii lui Hristos.

Din nefericire, îndrăznesc să spun că această virtute a înfrânării este cea care lipsește mai cu seamă din viața noastră, a oamenilor Bisericii - când noi ar trebui să fim un foarte bun exemplu pentru cei din jurul nostru. 

Acest lucru l-am reținut din troparul Sfântului Ierarh Nicolae, numit „icoană a blândeții”, virtutea moderației, a înfrânării, a faptului de a fi echilibrați. Oamenii echilibrați ne sunt dragi, iar pentru noi, acest lucru este un semn de înțelepciune și de multă așezare sufletească. 

Sfântul Ierarh Nicolae să fie cel care ne inspiră. Să-i cerem să sporească în sufletele noastre această virtute a cumpătării.

La finalul slujbei, Ierarhul Hușilor a împărțit, ca în fiecare an, daruri, la aproximativ 150 de copii veniți la Mănăstirea Fâstâci.