Marți, 21 mai 2024, de Sărbătoarea Sfinților Împărați Constantin și mama sa, Elena, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a săvârșit Sfânta Liturghie baptismală, în Parohia Bârzești, Protopopiatul Vaslui.

Din soborul slujitorilor au făcut parte și părintele consilier eparhial Eduard Irimiea, părinții protopopi Adrian Chirvasă și Iulian Dumitru Ștefan, și părintele paroh Valentin Stroe.

În cuvântul adresat celor prezenți, Ierarhul Hușilor a vorbit despre momentul convertirii Împăratului Constantin cel Mare și despre modul în care a sprijinit Biserica creștină:

«Dar scoală-te și stai pe picioarele tale. Căci spre aceasta M-am arătat ție: ca să te rânduiesc slujitor și martor, și al celor ce ai văzut, și al celor întru care Mă voi arăta ție, alegându-te pe tine din popor și din neamurile la care te trimit să le deschizi ochii ca să se întoarcă de la întuneric la lumină și de la stăpânirea lui Satan la Dumnezeu, ca să ia iertarea păcatelor și parte cu cei ce s-au sfințit prin credința în Mine» (Faptele Apostolilor 26, 16-18). 

Memoria liturgică a zilei de astăzi ne pune spre pomenire și cinstire pe doi împărați, Constantin și mama sa, Elena, care au avut un rol providențial în mărturisirea credinței în Hristos. Contextul vremii în care au trăit cei doi împărați era unul ostil creștinilor. Mare parte dintre creștini erau nevoiți ca să își trăiască bucuria credinței ascunși de frica păgânilor, care îi persecutau într-un mod foarte crud și aspru.

Dumnezeu, în înțelepciunea Sa și în lucrarea Sa minunată de iubire față de creștini, i S-a arătat Împăratului Constantin înaintea unei lupte, moment care a constituit pentru acesta din urmă o schimbare radicală a vieții sale, o întoarcere definitivă înspre adevărul de credință al creștinismului, adevăr întrupat în Iisus Hristos Cel răstignit și înviat. 

Mai precis, cu un an înainte de a emite cunoscutul edict de la Mediolanum (Milano), din anul 313, prin care creștinii au primit în mod oficial libertatea de a-și trăi credința în Hristos, Constantin cel Mare, împăratul care a devenit iubitor de creștini, a văzut pe cer o cruce luminoasă cu o inscripție în limba latină, care tradusă în limba română, sună în felul acesta: „în semnul acesta vei învinge!”.

A fost atât de copleșitoare și convingătoare această arătare pe cer a Crucii lui Hristos, încât Împăratul Constantin a dat poruncă ca acest semn al creștinilor, Crucea cea făcătoare de viață, să fie însemnată pe steagurile de luptă. A avut credință în acest semn din partea lui Dumnezeu, dovadă că l-a învins pe adversarul său Maxențiu, la Pons Milvius, în Roma, în data de 28 octombrie 312. 

Biruința împotriva lui Maxențiu a constituit un moment de cotitură în biografia Împăratului Constantin cel Mare. Evident, legăturile cu creștinismul nu erau inexistente, pentru că mama sa, Împărăteasa Elena, era o femeie foarte credincioasă și evlavioasă.

 Acest moment de convertire, de cotitură din biografia spirituală a Împăratului Constantin cel Mare a generat foarte multe decizii favorabile creștinilor, în sensul că li s-au oferit mai multe posibilități de a fi excluși de la datoriile fiscale, posibilitatea de a sluji în „basilici” – un fel de tribunale publice, sau locuri de ceremonii publice care au fost cedate creștinilor pentru a-și putea trăi credința.

De asemenea, au abolit o lege care până la Sfântul Împărat Constantin cel Mare era valabilă, și anume moartea prin crucificare sau prin stigmatizare, prin arderea cu un fier roșu a trupului celui care urma să fie pedepsit pentru faptele sale rele. 

De asemenea, în anul 324 după ce l-a biruit pe Liciniu, a legiferat la nivelul întregului imperiu ziua de duminică ca zi de odihnă, de rugăciune, de cinstire a lui Dumnezeu. 

Sfântul Împărat Constantin cel Mare nu a făcut altceva decât să ia act de ceea ce creștinii deja făceau: se întâlneau în prima zi a săptămânii, așa cum este relatat și în Cartea Faptele Apostolilor, adică duminica, și „frângeau pâinea”, adică săvârșeau Sfânta Euharistie”, ascultau cuvântul lui Dumnezeu, citeau din Sfintele Scripturi și cântau, Îi mulțumeau lui Dumnezeu. 

De aceea, să nu credeți cultele neoprotestante, care încearcă să manipuleze un adevăr istoric, spunând că serbarea, ca zi de odihnă, a duminicii a fost impusă în mod samavolnic de către Împăratul Constantin cel Mare ca și cum până atunci creștinii nu cinsteau această zi; dimpotrivă, sunt atâtea argumente în textele nou-testamentare, cu precădere în Faptele Apostolilor și în epistolele pauline în care ni se spune că primii creștini se adunau în ziua de duminică pentru a-L cinsti pe Dumnezeu, pentru a „frânge pâinea”  (pentru a săvârși Euharistia), a citi Sfintele Scripturi și a se ruga. Este ziua în care a înviat Domnul, ziua de bucurie, ziua de mare biruință asupra păcatului și a morții. 

V-am relatat acest moment de convertire din viața Sfântului Împărat Constantin cel Mare pentru că nu este întâmplătoare, cum de altfel nimic din slujbele Bisericii, din textele biblice citite în cadrul unei sărbători nu sunt rânduite fără o semnificație, fără o legătură cu cei care sunt sărbătoriți. 

Preasfinția Sa a arătat asemănările dintre convertirea Sfântului Apostol Pavel și cea a Împăratului Constantin:

În textele de slujbă de la Vecernie și Utrenie Sfântul Împărat Constantin cel Mare este asemuit cu Apostolul Pavel. Inclusiv citirea Apostolului, așa cum este în rânduiala Liturghiei noastre, face referire la momentul convertirii Sfântului Apostol Pavel când mergea înspre Damasc - în drumul acesta i S-a arătat Hristos ca o Lumină.

Saul avea un zel și o pornire foarte vehementă împotriva creștinilor, iar în drumul său spre Damasc i Se arată Hristos în Lumină, spunându-i: „Saule, Saule, pentru ce mă prigonești? Este atât de greu să dai cu piciorul în țepușă”. Adică este atât de greu să negi o evidență, ceva atât de clar, de impunător, și anume credința în Hristos Cel răstignit și înviat; este momentul în care Sfântul Apostol Pavel, din Saul prigonitorul, devine cel mai mare misionar al creștinilor, din toate timpurile. 

Însuși Apostolul Pavel mărturisește, în mod mai extins, în Cartea Faptele Apostolilor (26, 13-20), această convertire. Ni se spune că Hristos Însuși l-a chemat pe Apostolul Pavel să devină slujitor și martor al Lui, să fie slujitor al credinței în Hristos și martor a tot ceea ce Hristos lucrează în viața Bisericii. Într-o cântare din canonul Utreniei, într-o stihiră de la Cântarea a IV-a, ni se spune așa: „că precum a fost vânat Apostolul Pavel din cer de către Hristos, la fel și tu, Constantine împărate ai fost chemat să-L slujești și să fii martor Împăratului împăraților, adică lui Hristos” - lucru care s-a și înfăptuit atât de minunat prin lucrarea Sfântului Împărat Constantin cel Mare. 

Aceasta este și legătura dintre Apostolul Pavel și Împăratul Constantin cel Mare. Amândurora le-a vorbit Dumnezeu și le-a dat un semn din cer. Unuia printr-o lumină copleșitoare, mai puternică decât lumina soarelui, din care i-a vorbit Însuși Hristos; este interesant că L-a recunoscut pe Hristos, a recunoscut vocea Lui, pentru că Dumnezeu lucrează așa de minunat, încât să Îi recunoști vocea chiar dacă tu, până în momentul respectiv, ești un prigonitor, unul care te revolți, și ai o atitudine de ostilitate față de credință. Hristos i-a vorbit atât de minunat pentru că El are grijă de toți creștinii care sunt prigoniți. Celuilalt, adică lui Constantin cel Mare, i S-a arătat crucea luminoasă și cu această inscripție: „în semnul acesta vei învinge”.

Aceste momente cheie, cruciale, din viața celor doi au fost definitorii pentru toată viața lor, pentru toată biografia celor doi mari sfinți ai Bisericii noastre. 

Să-I cerem Domnului ca și noi să simțim lucrarea Lui în viața noastră, să simțim acel moment de lumină în care El ni Se arată, să ne asumăm cu întreaga noastră ființă să-L slujim. Nu cu jumătăți de măsură, ci în mod definitiv și cu foarte multă dăruire, să simțim cu adevărat că Hristos este pentru noi totul, viața noastră, sensul nostru, Cel pe Care nu am putea să-L trădăm niciodată pentru că trădându-L, ne trădăm pe noi înșine. 

Ne vom simți așa, dacă în sufletul nostru există dragoste față de Hristos, așa cum îi iubim pe cei de lângă noi. Dacă sunt persoane la care ținem foarte mult, nu avem cum să ne dispensăm, să renunțăm la acelea, indiferent de vicisitudinile, de intemperiile care pot interveni în relația noastră. 

A renunța la omul pe care-l iubești este ca și cum renunți la tine însuți. Este atât de prezent acel om în viața ta, în sufletul tău, încât nu ai cum să renunți la el, chiar dacă celălalt decide să renunțe la tine; în inima ta, vei rămâne în continuare unul care-l iubești. Sigur că fiecare este liber să gândească modul de a relaționa față de cel pe care-l iubește sau față de cel iubit. Însă nici nu e nevoie să adjectivăm dragostea în felul acesta; ne spune Sfântul Apostol Pavel că dragostea adevărată niciodată nu cade, nu poate fi desființată, nu dispare, rămâne în sufletul omului.

Să Îl iubim pe Hristos ca Cel pe Care Îl simțim ca fiind sensul vieții noastre și fără El nu putem face absolut nimic. Pentru noi, totul gravitează în jurul lui Hristos.

În cadrul Sfintei Liturghii, Părintele Episcop Ignatie a botezat-o pe prunca Ilaria, cel de-al treilea copilaș al familiei părintelui Valentin Stroe și al soției sale Camelia.

La finalul slujbei, Ierarhul Hușilor a sfințit casa parohială a Parohiei Bârzești, și a oferit distincții de vrednicie celor care au sprijinit lucrările edilitare.

În după-amiaza aceleiași zile, Părintele Episcop Ignatie a vizitat și bisericile din localitățile Brăhășoaia și Cănțălărești, componente ale Parohiei Brăhășoaia.