Din soborul slujitorilor au făcut parte și părintele exarh Zaharia Curteanu și părintele protopop Adrian Chirvasă, alături de părintele Irineu Sandu, duhovnicul obștii monahale.

Răspunsurile liturgice au fost date de membrii Grupului psaltic „Sfânta Mare Muceniță Chiriachi”, al Catedralei Episcopale din Huși.

În cuvântul adresat celor prezenți, Ierarhul Hușilor a vorbit despre fidelitatea pe care este necesar să o avem față de Dumnezeu:

«Să-I slujim în sfințenie și în dreptate, înaintea feței Sale, în toate zilele vieții noastre» (Luca 1, 75)

Memoria liturgică a zilei de astăzi ni-i pune spre pomenire pe părinții Sfântului Ioan Botezătorul – Sfântul Proroc Zaharia și soția sa, Dreapta Elisabeta. 

În capitolul întâi al Evangheliei după Luca găsim detalii biografice despre modul de trăire, duhovnicesc și plin de credință, al acestor doi părinți minunați. Ni se spune că cei doi, Prorocul Zaharia și Dreapta Elisabeta, erau drepți în fața lui Dumnezeu și fără prihană, în toate poruncile și rânduielile Domnului. Prin urmare, Dumnezeu le-a hărăzit un prunc, pe Ioan Botezătorul, cel care a trăit într-o viață austeră, de exigență duhovnicească și morală, și care a pregătit calea Domnului Hristos,

Acești doi părinți s-au învrednicit de foarte mare cinstire în fața lui Dumnezeu. O mărturie în acest sens este că, după ce a venit pe lume Sfântul Ioan Botezătorul, iar Prorocul Zaharia a primit darul cuvântării de Dumnezeu, s-a umplut de Duhul Sfânt și, fiind plin de Duhul Sfânt, a rostit cuvintele: «Să-I slujim în sfințenie și în dreptate, înaintea feței Sale, în toate zilele vieții noastre» (Luca 1, 75)

A sluji cu sfințenie lui Dumnezeu înseamnă, în gândirea biblică, a-I fi fidel lui Dumnezeu și a căuta să trăiești o viață curată. Această fidelitate se exprimă prin faptul că inima omului, toate gândurile și simțirile lui, sunt îndreptate înspre Dumnezeu și nu înspre altceva.

În fața ochilor Domnului, curăția inimii te făcea să fii cineva special. În Vechiul Testament, sfințenia însemna ceva care este separat de lume, pus de o parte, afierosit lui Dumnezeu. Toți cei care trăiau în sfințenie, în această fidelitate a inimii, erau considerați foarte speciali.

Noi putem înțelege acest lucru, dacă facem recurs la ce înseamnă să iubești pe cineva. Omul pe care îl iubești este special pentru tine, iar acest lucru înseamnă ceva aparte față de toată mulțimea de oameni pe care o cunoști; o persoană care se distinge, dintre toți cei pe care îi cunoști, te raportezi la acea persoană într-un fel deosebit.

Sfinții, cei care se dăruiau lui Dumnezeu, erau considerați speciali în ochii Lui, dar și ei, în inima lor, aveau convingerea că Dumnezeu este ceva special pentru ei; întreaga lor viață pivota în jurul lui Dumnezeu – pentru ei, nimic din cele ale lumii acesteia nu putea să fie mai special decât Dumnezeu.

Sub inspirația Duhului Sfânt, Prorocul Zaharia a prorocit, îndemnându-ne, pe fiecare dintre noi, să-I slujim Domnului cu sfințenie, adică cu foarte multă fidelitate, cu dăruire și, implicit, în curăția inimii. Este foarte greu să fim, cu adevărat, fideli lui Dumnezeu, adică să nu împărțim inima noastră și cu altceva sau altcineva, ci Domnul să ocupe un loc cu adevărat special în viața noastră. 

Fidelitatea față de cineva înseamnă că acea persoană este specială pentru noi și, oricât de mult i-am greși sau am mâhni acea persoană, există suficiente resurse să nu se diminueze sau deterioreze iubirea.

Preasfinția Sa a vorbit despre stilul de viață al Sfinților Zaharia și Elisabeta, din care putea transpare voia lui Dumnezeu:

Al doilea îndemn pe care ni-l dă Prorocul Zaharia este să umblăm în dreptate în fața Domnului, să fim oameni drepți. În gândirea biblică, a fi drepți nu înseamnă a căuta cu orice preț să arătăm că noi deținem adevărul și să-l impunem celor din jur, adică să fim justițiari. 

Nu la acest lucru se referă, în gândirea biblică, dreptatea, ci, mai degrabă, la o anumită interiorizare a poruncilor lui Dumnezeu, ca acestea să devină intrinseci vieții noastre, să ne identificăm cu rânduielile lui Dumnezeu.

Despre Prorocul Zaharia și Dreapta Elisabeta se spune că ei erau drepți, umblând fără prihană în poruncile Domnului, adică ei împlineau aceste porunci, nu erau o simplă lege exterioară, ci au devenit modul lor de viață. Au interiorizat atât de mult poruncile lui Dumnezeu, încât au devenit stilul lor de viață.

Astăzi vorbim foarte mult despre schimbarea stilului de viață. Fie că ne referim la partea nutrițională sau la cea emoțională, psihică, suntem îndemnați să schimbăm stilul de viață. Cei doi sfinți – Zaharia și Elisabeta - aveau un stil de viață centrat pe rânduielile și poruncile lui Dumnezeu, pe care ei le-au interiorizat.

A umbla „în dreptate” în fața lui Dumnezeu înseamnă și faptul de a fi un om corect, cinstit, iertător, îngăduitor și bun. Acestea să devină niște realități lăuntrice ale ființei noastre, să nu fie ceva care ține de partea exterioară a vieții, ci să ne identificăm cu acestea; manifestarea acestora în viața noastră, în gesturile noastre, în relaționarea cu cei din jur, să devină foarte coerentă, fără niciun fel de efort artificial.

De altfel, oamenii care au reușit să interiorizeze ceea ce este frumos și bun, sunt persoane în preajma cărora te simți extrem de liniștit și împăcat, ai o stare de seninătate a sufletului.

Fidelitatea nu se exprimă numai prin faptul că nu-l trădezi pe cel pe care îl iubești, ci și prin capacitatea de a te jertfi pentru acea persoană, bucuria cu care te dăruiești acelei persoane, conștiința faptului că timpul tău nu mai este al tău, ci al celeilalte persoane – nu mai ești egoist, nu mai trăiești pentru tine însuți, ci pentru cel de lângă tine.

Câteodată ne minunăm de anumite persoane, de capacitatea lor de jertfă și de faptul că se pun la dispoziția celor pe care îi iubesc, și o fac atât de natural, fără să transmită cât sacrificiu fac ei – totul curge foarte natural și coerent, pentru că există această fidelitate, care are îndărătul ei, drept sursă principală, dragostea.

Când nu mai reușim să ne dăruim celor din jurul nostru și când timpul nostru nu mai este timpul lor, este, de fapt, o plasare pe o orbită care nu mai are în sine dragostea și conștiința că celălalt este special pentru noi, ci este unul dintre toți ceilalți pe care îi cunoaștem.

A trăi în dreptate înaintea feței Domnului înseamnă interiorizarea poruncilor lui Dumnezeu, adică ceea ce El ne cere și așteaptă de la noi să ne devină naturale, să nu le facem superficial (de ochii lumii), ipocrit, doar ca să impresionăm, să inducem în eroare, cum că am fi și am împlini ceva.

Din păcate, la acest capitol suntem, cu toții, foarte deficitari. Acest lucru se întâmplă peste tot – și la locul de muncă, și în societate, și în biserică – deși noi ar trebui să fim cei mai cinstiți și să facem lucrurile în cea mai mare sinceritate.

Vrem, de multe ori, să-l impresionăm pe cel care este pus într-o zonă de decizie, pe superiorul nostru, ținând cont de ceea ce el ne cere, dar noi nu suntem convinși, nu am interiorizat dorința celuilalt, ci suntem superficiali sau, mai degrabă, foarte ipocriți.

Sfântul Proroc Zaharia să ne dea măcar o mică părticică din modul lui de a-L sluji pe Dumnezeu și din stilul de viață pe care l-a avut - un stil de viață dăruit integral Domnului.

În după-amiaza aceleiași zile, Părintele Episcop Ignatie a vizitat biserica nouă a Parohiei Poienești și lucrările de pictură de la biserica Parohiei Brodoc, Protopopiatul Vaslui.