Duminică, 5 ianuarie 2020, în ajunul Botezului Domnului, Preasfinţitul Părinte Ignatie, Episcopul Huşilor, a săvârşit Sfânta Liturghie la Mănăstirea Fâstâci, Protopopiatul Vaslui.

Din soborul slujitorilor a făcut parte şi părintele consilier eparhial Vladimir Beregoi.

În omilia rostită, Părintele Episcop Ignatie a făcut referire la locaţia aparent neobişnuită în care predica Sfântul Ioan Botezătorul:

 „Pericopa evanghelică ne vorbeşte despre profilul duhovnicesc al unuia dintre cei mai austeri, exigenţi şi fermi proroci ai lui Dumnezeu, Sfântul Ioan Botezătorul.

El propovăduia pocăinţa în pustie şi pe malul Iordanului.

De ce Sfântul Ioan Botezătorul propovăduia în pustie? Cui propovăduia?

Pustia este simbolul sărăciei, al lipsei de oameni, al austerităţii, a tot ceea ce presupune starea de decuplare de ceea ce ţine de rumoarea lumii.

Sfântul Ioan Botezătorul, prin misiunea sa, prin viaţa sa austeră şi profund legată de Hristos, atrăgea mulţimile în pustie.

Veneau să îi asculte cuvântul care îi îndemna la pocăinţă, la schimbarea radicală a vieţii, în sensul de a renunţa la tot ceea ce ţine de păcat şi de a urma calea poruncilor lui Dumnezeu.

Sfântul Ioan Botezătorul reuşea să transforme pustia într-o cetate prin puterea cuvântului său, pentru că în spatele acestui cuvânt era o viaţă profundă, duhovnicească, plină de asceză”.

Totodată, Ierarhul Huşilor a evidenţiat mesajul transmis de pasajul evanghelic:

„Dacă ne vom asuma pocăinţa, dacă vom renunţa la tot ceea ce ţine de păcat, la tot ceea ce ne desfigurează şi ne desparte de Dumnezeu, putem să transfomăm pustiul sufletului nostru într-un loc minunat, în care să simţim mireasma lucrării frumoase a lui Dumnezeu.

Sfântul Ioan Botezătorul a avut această capacitate, prin tot ceea ce a făcut el, dar mai ales prin smerenia sa.

A fost extraordinar de cinstit, de corect, atunci când a vorbit de Hristos.

S-a raportat cu smerenie la Hristos, chiar dacă se bucura de o oarecare faimă, căci erau unii care se întrebau dacă nu cumva este el Mesia.

Ar fi putut să profite de ignoranţa contemporanilor săi şi să-i manipuleze, să spună că el este cel pe care îl aşteptau.

Se bucura de un prestigiu spiritual aparte. Nu a făcut-o.

Dimpotrivă, s-a poziţionat atât de corect faţă de Hristos, încât s-a pus mai prejos şi decât un sclav, prin sintagma pe care a folosit-o «eu nu sunt vrednic nici măcar să-I dezleg cureaua încălţămintelor. El este mult mai puternic decât mine. Eu vă botez cu apă, însă El vă va boteza cu Duh Sfânt şi cu foc».

«A dezlega cureaua încălţămintelor» era simbolul sclaviei. El nici măcar rob nu se numeşte, ci mai jos decât atât”.

Preasfinţia Sa a vorbit despre puterea pocăinţei de a transforma lăuntric pe om:

„Sfântul Ioan Botezătorul a transformat pustia într-o cetate în care se binecuvânta şi se lăuda cuvântul lui Dumnezeu şi oamenii se schimbau.

El nu făcea altceva decât să înţeleagă pustia aşa cum era ea înţeleasă din punct de vedere biblic, ca loc al arătării lui Dumnezeu, ca loc al întâlnirii cu Dumnezeu.

Unde s-a întâlnit Moise cu Dumnezeu? Pe muntele Sinai, în loc pustiu. Dar prorocul Ilie? Pe muntele Horeb. Moise, de nenumărate ori, a vorbit cu Dumnezeu, în timpul celor 40 de ani de peregrinare prin pustie.

Şi noi putem să transformăm, prin pocăinţă, prin smerenie, pustiul sufletului nostru, într-un loc frumos, într-un rai unde să locuiască Dumnezeu.

Noi avem chiar o sintagmă, atunci când suntem răvăşiţi, când suntem într-un moment de răscruce, de cutremur al vieţii noastre.

Spunem că ne este pustiu sufletul. Adică ne simţim singuri, părăsiţi, nu primim dragostea celor din jur şi suntem într-o stare de deznădejde.

„Sufletul ni se pustieşte pentru că tronează şi împărăţeşte în viaţa noastră păcatul. El ne face să simţim această stare de pustietate”.

Prin pocăinţă şi prin foarte multă smerenie, atât faţă de cei din jur, cât şi faţă de Dumnezeu, vom reuşi să transformăm inima noastră într-un loc binecuvântat, unde să Îl întâlnim şi ne bucurăm de prezenţa Domnului. Atunci nimic din lumea aceasta nu ne va mai atrage.

Când în inima omului este sărbătoare pentru că locuieşte Dumnezeu, nimic nu poate fi mai frumos decât să te interiorizezi, să stai în tine însuţi şi să te bucuri de liniştea pe care ţi-o dă Dumnezeu.

Să transformăm, prin pocăinţă, prin renunţare la păcate şi prin smerenie, pustiul inimii într-o cetate frumoasă în care să locuiască Dumnezeu”.

La finalul Sfintei Liturghii, Părintele Episcop Ignatie l-a hirotesit întru protosinghel pe părintele Iustin Asaftei, duhovnicul Mănăstirii Fâstâci, în semn de preţuire pentru activitatea desfăşurată.

Ultimele articole