Din soborul slujitorilor au făcut parte și părinți consilieri de la Centrul Eparhial din Huși, alături de părintele Ciprian Enea, starețul mănăstirii.

Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul psaltic „Sfânta Mare Muceniță Chiriachi”, al Catedralei Episcopale din Huși.

Ierarhul Hușilor a explicat, în cuvântul de învățătură, cu argumente de ordin scripturistic și patristic, semnificația momentului aducerii la Templul din Ierusalim a Preasfintei Fecioare Maria:

«Bucură-te, chivot poleit cu Duhul!» (stih din Icosul al 12-lea din Acatistul Bunei Vestiri)

Memoria liturgică a zilei de astăzi ne pune spre prăznuire și spre bucurie duhovnicească unul dintre evenimentele legate de viaţa Maicii Domnului. În general, se spune despre sărbătoarea de astăzi – Intrarea Maicii Domnului în biserică – că nu are un fundament scripturistic, provenienţa ei fiind exclusiv din Tradiţia Bisericii.

Este adevărat că multe din amănuntele legate de această sărbătoare sunt consemnate într-o lucrare, care nu a intrat în canonul Scripturii – Evanghelia lui Iacov. În acest text, ni se spune că, la vârsta de trei ani, Maica Domnului, rodul rugăciunii părinţilor ei, Sfinţii Ioachim și Ana, a fost adusă (afierosită) la Templu, conform unei făgăduinţe pe care aceștia I-au făcut-o lui Dumnezeu,.

Acest eveniment, în descrierea sa, este unul foarte somptuos, în sensul că Fecioara Maria, când a urcat treptele Templului, era înconjurată de un alai de fecioare. A fost dusă și așezată să stea acolo, în rugăciune, fiind hrănită de un înger, în Sfânta Sfintelor – partea cea mai ascunsă din Templu (cuvântul din limba ebraică pentru Sfânta Sfintelor – Debir – se traduce prin „locul cel mai interior din templu”).

Dacă vom citi cu multă atenţie, anumite pasaje din Sfânta Scriptură, vom ajunge la concluzia că sărbătoarea de astăzi are un fundament profund biblic.

Nu este o întâmplare, deși se trece cu vederea, că în cadrul Sfintei Liturghii a zilei de astăzi se citește un pasaj din Epistola către Evrei (capitolul 9), în care este descrisă Sfânta Sfintelor, și ceea ce era adăpostit în aceasta.

Cartea Ieșirii ne spune că în Sfânta Sfintelor era așezat chivotul legământului, care a fost construit conform indicaţiilor directe, pe care Dumnezeu i le-a dat lui Moise, imediat după ce a coborât de pe Muntele Sinai, locul unde a primit tablele legii. În capitolul 25 din Cartea Ieșirii se spune că acest chivot al legământului trebuie să fie confecţionat dintr-un lemn care nu putrezește (acesta este termenul folosit în limba greacă), să fie poleit cu aur (în gândirea biblică, aurul fiind simbolul sfinţeniei absolute a lui Dumnezeu) și în acest chivot să fie așezate tablele legii, așa cum le-a primit Moise pe Muntele Sinai, cupa cu mana din pustie și toiagul lui Aaron, cel care a înmugurit fără să fie udat. Aceste menţiuni nu sunt întâmplătoare, pentru că, în tradiţia liturgică a Bisericii noastre, Maica Domnului este numită „chivot poleit cu Duhul”.

Pentru evrei, chivotul legământului era semnul și locul prezenţei lui Dumnezeu. Acolo se cobora slava lui Dumnezeu, și se vorbea cu El. Toţi evreii aveau o evlavie și un respect deosebit faţă de chivotul legământului. Pentru toţi era înrădăcinată conștiinţa că acela este locul arătării lui Dumnezeu, al coborârii slavei Sale.

Părinţii Bisericii – cu precădere Sfântul Grigorie Palama – ne spun că Maica Domnului a intrat în Sfânta Sfintelor, fiind ea însăși un „chivot viu, poleit cu Duhul Sfânt”. Prin zămislirea și întruparea Fiului lui Dumnezeu Cel veșnic, ca Om, din pântecele Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, ea devine sălașul lui Dumnezeu, locul unde Se sălășluiește Dumnezeu, locul prezenţei lui Dumnezeu-Fiul printre noi, oamenii.

Așa cum chivotul, pentru evrei, era lăcașul prezenţei lui Dumnezeu, și după cum acesta era confecţionat dintr-un lemn care nu putrezește și era poleit cu aur, la fel Preasfânta Născătoare de Dumnezeu este chivotul viu (însufleţit), ca sălaș al lui Dumnezeu-Fiul Cel veșnic, ca Om, ca cea care, prin nașterea ei, a rămas tot fecioară, nefiind stricate peceţile fecioriei (așa cum se spune în limbaj liturgic), și ca cea care a fost sfântă, cea mai curată dintre făpturile lui Dumnezeu.

A fost așezată în Sfânta Sfintelor, pentru că acolo intra, o singură dată pe an, arhiereul, în ziua de Yom Kippur (Sărbătoarea Ispășirii), și se ruga pentru păcatele poporului, rostind numele lui Dumnezeu (Adonai). Maica Domnului L-a primit pe Arhiereul Cel veșnic, pe Hristos, ca Om, în pântecele ei.

Astfel putem face legătura între textele Sfintei Scripturi și numirea pe care i-o dă Maicii Domnului Acatistul Bunei Vestiri, și găsim explicaţia, de ce Biserica a rânduit să fie citit fragmentul din capitolul 9 al Epistolei Sfântului Apostol Pavel către Evrei, în care se vorbește despre Sfânta Sfintelor.

Preasfinția Sa a arătat de ce Maica Domnului a fost asemănată cu Chivotul Legii:

În omilia sa, Sfântul Grigorie Palama o numește pe Maica Domnului nu numai chivot, ci chiar „sfânta sfintelor”:

„Astfel, deci, și din aceste motive, a fost pe drept cuvânt depusă astăzi în Sfintele de nepătruns, ca o comoară a lui Dumnezeu, cea aleasă, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, dintre cei aleși din veac, care s-a arătat o sfântă a sfintelor, care și-a arătat trupul mai pur și mai dumnezeiesc decât duhurile curăţite prin virtute, ca astfel să poată primi, nu doar ca o prefigurare a cuvintelor dumnezeiești, ci pe Însuși Cuvântul, enipostatic, pe Unul-Născut al Tatălui mai înainte fără de început. A fost depusă ca pe o comoară, care avea să fie folosită, ceea ce s-a și făcut, pentru a fi o bogăţie și o podoabă, în același timp, mai presus de lume și a toată lumea, și în acest fel, pentru aceasta o slăvește pe Maica Sa, atât înainte, cât și după nașterea Lui.”

Pentru a ne edifica de faptul că sărbătoarea de astăzi nu are rădăcini exclusiv din Tradiţia Bisericii, ci este și fundamentată biblic, vă aduc în atenţie două pasaje scripturistice. Citite în limba greacă, se poate constata o corespondenţă perfectă între acestea.

În primul pasaj, din Cartea Ieșirii, ni se spune că, deasupra chivotului legământului, se adumbrea slava lui Dumnezeu. La Buna Vestire, în capitolul 2 din Evanghelia Sfântului Luca, ni se spune că, atunci când Fecioara Maria a primit vestea de la Îngerul Gavriil, că Îl va zămisli pe Fiul lui Dumnezeu Cel veșnic, ca Om, și Se va întrupa din ea, acesta i-a spus că Duhul Sfânt o va adumbri. Verbele sunt identice – o dovadă în plus, că Maica Domnului este „chivotul poleit cu Duhul”, chivotul cel însufleţit.

Chivotul era locul prezenţei lui Dumnezeu și era confecţionat dintr-un lemn care nu putrezea, așa cum Maicii Domnului nu i-au fost stricate, prin naștere, peceţile fecioriei, iar moartea ei a fost ca o adormire, pentru ca, mai apoi, să fie în braţele Fiului ei.

Maica Domnului a fost „poleită cu Duhul”, adică plină de sfinţenie, așa cum era și chivotul legământului. Chivotul era așezat în Sfânta Sfintelor, așa cum Maica Domnului, în această zi, a fost condusă de marele preot Zaharia, în Sfânta Sfintelor, locul unde intra o singură dată pe an arhiereul, se ruga pentru păcatele poporului și rostea numele lui Dumnezeu.

Întruparea Fiului ne descoperă și numele lui Dumnezeu. În Evanghelia de la Matei ni se spune că pe Cel zămislit din Preasfânta Fecioară Maria, Fiul lui Dumnezeu Cel veșnic, ca Om, Îl va chema Emanuel, adică „Dumnezeu este cu noi”.

Suntem chemaţi să devenim un chivot, în care să Se sălășluiască Dumnezeu, să fim niște prezenţe ale lui Dumnezeu în lumea aceasta, și să ne așezăm în templul interior al trupului nostru, pe care îl putem transforma într-o Sfântă a Sfintelor. Așa ne spune unul dintre marii predicatori ruși, Sfântul Teofan Zăvorâtul, că prin pocăinţă, prin Taina Spovedaniei, noi ne mărturisim păcatele și ne sfinţim, iar primindu-L pe Hristos în inima noastră, prin Împărtășanie, devenim chivote ale lui Dumnezeu. În acest fel, ne asemănăm cu Maica Domnului.

În toate icoanele, cu foarte puţine excepţii, Maica Domnului trimite la Domnul nostru Iisus Hristos. În iconografia ortodoxă, cu foarte puţine excepţii, Maica Domnului Îl are în braţe întotdeauna pe Pruncul Iisus Hristos, ca cea care L-a adus în lume.

Să ne ajute Domnul să devenim chivotele Lui, să fim prezenţe ale lui Dumnezeu, prin Spovedanie și Împărtășanie.

Cu prilejul acestui popas duhovnicesc la Mănăstirea Vovidenia, Ierarhul Hușilor l-a hirotesit și instalat, în mod solemn, ca stareț al așezământului monahal, pe părintele Ciprian Enea.

Tot cu acest prilej a fost oficiat un parastas pentru ctitorii mănăstirii și au fost sfințite noile clopote ale sfântului locaș.

Biserica „Schitului”, sau Mănăstirea Vovidenia, ce străjuiește municipiul Huși, a fost ridicată în timpul păstoririi Episcopului Nifon Criveanu (1934-1939), pentru a deservi azilul de bătrâni al Episcopiei Hușilor, situat în acea zonă. A fost sfințită la sfârșitul anului 1939, fiind, la acea vreme, în afara Catedralei Episcopale din Huși, singura așezare mănăstirească din județul Fălciu. Însă istoria unei așezări monahale în acel loc este mult mai veche, cel mai probabil din secolul al XVI-lea. Ruinele unui schit mai vechi mai puteau fi zărite în anii de dinaintea ctitoririi, de către Episcopul Nifon, a noii așezări monahale. Un parcurs istoric al schitului a fost alcătuit, în anul 1998, de Arhimandritul Mina Dobzeu, care după venirea la Huși, a slujit periodic în această bisericuță, având, după 1991 și inițiativa reînființării așezământului monahal.