În cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa i-a invitat pe cei prezenți să mediteze la câteva pasaje desprinse din Omilia „Ia aminte la tine însuți”, a Sfântului Vasile cel Mare, evidențiind lipsa de reflecție interioară ce caracterizează pe omul modern:

«Ia aminte la tine însuți, ca nu cumva un lucru ascuns în inima ta să se prefacă în nelegiuire» (Deuteronom 15, 9)

În această zi de mare sărbătoare ne aducem aminte de unul dintre evenimentele din viața Domnului Hristos, Tăierea-împrejur, la opt zile, conform rânduielii Legii vechi, și de unul dintre marii Sfinți ai Bisericii noastre, Sfântul Vasile cel Mare.

Sfântul Vasile cel Mare a fost un mare ascet, un mare rugător și un teolog profund. Odată cu alegerea sa ca arhiepiscop al Cezareei Capadociei, în anul 370, Ortodoxia statornicită prin hotărârile Sinodului I Ecumenic de la Niceea, a devenit normativă, temelie a vieții oricărui creștin.

A fost unul din cei care, prin mintea sa, prin pregătirea sa redutabilă din punct de vedere cultural, din punct de vedere al înțelepciunii profane, a apărat adevărul de credință că Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu este deoființă cu Dumnezeu-Tatăl.

În vremea Sfântului Vasile, împăratul Valens era pro-arian, adică susținea erezia ariană, care pretindea că Iisus Hristos nu este deoființă cu Dumnezeu-Tatăl, ci o creatură a Sa. Valens a fost admonestat, prin atitudinea de verticalitate a Sfântului Vasile cel Mare, că erezia pe care o susținea este neconformă cu Sfintele Evanghelii și cu Tradiția Bisericii.

Întreg conținutul Omiliei „Ia aminte la tine însuți” este o invitație la interiorizare, la o răsucire spre noi înșine.

Din nefericire, trăim ademeniți și hipnotizați de cele ale exteriorului. Sunt puține momentele în care pătrundem în adâncul nostru, ca să Îl găsim acolo pe Iisus Hristos, Cel pe care L-am primit, cu toții, în Taina Sfântului Botez.

Faptul că nu suntem oameni profunzi, că ne pierdem repede cumpătul când sunt situații care nu corespund profilului nostru sufletesc; faptul că nu reușim să ne asumăm mai mult tăcerea decât vorbirea; faptul că nu reușim să ne rugăm mai mult, să legăm o comuniune profundă cu Dumnezeu; toate acestea sunt un indiciu că suntem oameni exteriori, că ne fragmentăm în toate cele din jurul nostru.

Sfântul Vasile cel Mare ne îndeamnă spunându-ne că este foarte important să ne radiografiem lăuntricul nostru.

Adevărata noastră grijă trebuie să fie frumusețea grădinii sufletului nostru. Să o plivim de buruieni, de păcatele pe care le cultivăm cu bună știință.

Ierarhul Hușilor a afirmat că grija pentru propria viață a fost înlocuită cu atenția față de lipsurile și scăderile celorlalți:

Din păcate, ne preocupă mai mult greșelile, păcatele și neputințele celorlalți.

Le „pescuim” și suntem atenți, aproape patologic, să îi prindem pe ceilalți într-un moment de rătăcire, de micime sufletească și apoi avem grijă să colportăm deficitul spiritual al acelor persoane și să îi murdărim.

Suntem prea preocupați de defectele și păcatele celorlalți, încât nu mai avem vreme să ne facem nouă înșine o „revizie tehnică”, să ne evaluăm pe noi înșine din punct de vedere spiritual.

Scoatem reflectoarele răutății noastre și le plasăm întotdeauna pe neputințele celor din jurul nostru.

Îi atacăm cu foarte mare ușurință pe cei care ne greșesc, scotocim în biografia lor și, dacă găsim ceva care convine setei noastre de răutate și răzbunare, vânturăm peste tot acel amănunt, care poate face parte din zona neagră a vieții unui om.

Sfântul Vasile cel Mare ne atrage atenția, prin această omilie, că este foarte important să ne ocupăm mai întâi de noi înșine, și nu vom mai avea vreme să fim cu lupa îndreptată înspre cei din jurul nostru.

«Într-adevăr, fiecăruia îi place sa se intereseze mai mult de treburile altuia, decât de propriile lui griji.

Încetează de a te interesa de păcatele altuia. Nu mai da răgaz gândurilor să se ocupe de cusururile altora, ci „ia aminte de tine însuți”, adică: întoarce-ți ochiul sufletului spre cercetarea propriilor tale cusururi.

Mulți oameni, după cuvântul Domnului, văd paiul din ochiul fratelui, dar nu văd bârna din ochiul lor.

Să nu încetezi deci de a te cerceta pe tine însuți, ca sa vezi dacă viața ta merge după poruncile Domnului; dar nici nu te uita în jur la ceilalți oameni, ca să vezi dacă ai putea găsi vreo pată la cineva, așa cum a făcut fariseul acela îngâmfat, care stătea și-și dădea dreptate, iar pe vameș îl defăima, ci cercetează-te necontenit pe tine însuti, să vezi dacă nu cumva ai păcătuit cu gândul, dacă nu cumva limba a alunecat, luând-o înaintea minții, dacă nu cumva ai săvârșit cu mâinile ceva nesocotit. „Ia aminte de tine însuți“!»

Dacă vom reuși să ne asumăm acest cuvânt, asupra căruia a meditat și pe care l-a tâlcuit Sfântul Vasile cel Mare, și va deveni deviza anului în care am intrat, vom reuși să schimbăm ceva în viața noastră. Dacă nu, vom fi tot timpul atenți pe greșelile celorlalți și vom trăi o stare de sfâșiere lăuntrică, un conflict permanent și o stare de nemulțumire perpetuă.

Părintele Episcop Ignatie a arătat în ce constă grija de propria viață, fapt care ar trebui să devină prioritar pentru fiecare:

Sfântul Vasile ne îndeamnă în felul următor: «Ia seama cu toată luarea-aminte de tine însuți, ca să împarți fiecăruia ce-i de folos: trupului, hrană și îmbrăcăminte; sufletului, dogmele credinței, buna educație, practicarea virtuții și îndreptarea patimilor».

Acest cuvânt este aplicarea concretă a îndemnului „ia aminte la tine însuți!”. Să dăm trupului cele necesare, grijă față de propria sănătate și desigur, grijă pentru suflet.

Câți dintre noi mai știm că adevărata grijă a sufletului constă în cele amintite de Sfântul Vasile cel Mare?

Să păzim dreapta credință, așa cum Biserica o propovăduiește și cum este statornicită de Sinoadele Ecumenice, să reflectăm și să adâncim dogmele credinței noastre ortodoxe.

Sfântul Vasile vorbește și de buna educație, ca fiind o grijă pentru suflet. El înțelege prin buna educație atât a ști a ne comporta, a fi un om nobil, un aristocrat al sufletului, cât și a fi un om educat. El însuși și-a asumat cultura vremii respective, a studiat într-una din cele mai cunoscute universități ale vremii, în Atena. De asemenea, grija sufletului presupune și practicarea virtuții și îndepărtarea patimilor.

Domnul Hristos să ne ajute, pe fiecare, să împlinim îndemnul „ia aminte la tine însuți!”.

Să ne vedem mai întâi propriile defecte, ca să le putem îndrepta și vindeca. Nu vom avea vreme de păcatele și neputințele celorlalți.

În Pateric, un bătrân cu viață îmbunătățită folosește o imagine plastică pentru a reda micimea de suflet a unei anumite persoane care are ochii ațintiți de răutate doar pe neputințele celor din jur: „cel care se uită numai la păcatele celor din jur se aseamănă cu omul care poartă doi desagi pe umeri. Una în față, plină de păcatele celor din jur - și doar pe acestea le vede, și una în spate, ale sale - pe care nu le vede.

Dacă vrem să schimbăm ceva în viața noastră, să devenim mai buni, să mutăm desaga din spate, care conține păcatele noastre, în față. Nu vom mai avea răgazul pentru a le „pescui” pe cele ale celor din jur.