În cuvântul adresat celor prezenţi, Ierarhul Huşilor a vorbit despre faptul că ar trebui să percepem timpul vieţii noastre ca dar al lui Dumnezeu:

„Realizăm că timpul este un mare dar. Începem să îl preţuim atunci când suntem în situaţii foarte delicate, de răfuială cu noi înşine şi cu cei din jur. Nu dăm seama că pierdem vremea.

Dumnezeu, dacă ne mai dăruieşte un an pentru viaţa noastră, ni-l dăruieşte ca să îl umplem de iubire.

Dacă am fi sinceri cu noi înşine şi am face o mică statistică, am constata că mare parte din timpul pe care Dumnezeu ni L-a dăruit, l-am umplut cu foarte multe nimicuri, cu răutăţi, cu răzbunări, cu lucruri murdare şi cu foarte multă ură.

Timpul pe care ar fi trebuit să îl umplem de iubire, procentual vorbind, este foarte puţin.

De aceea, la început de an, Biserica ne cheamă să conştientizăm că timpul este darul lui Dumnezeu pentru om.

Părintele Dumitru Stăniloae ne spune că timpul este intervalul dintre chemarea lui Dumnezeu şi răspunsul omului, chemarea iubirii lui Dumnezeu adresată omului, care ar trebui să răspundă tot prin iubire.

Când umplem timpul de răutate, cu gânduri care nu fac altceva decât să instaureze conflictul între noi, acel timp devine un timp blestemat, un timp pe care îl simţim ca pe o povară”.

De asemenea, Părintele Episcop Ignatie a arătat că iubirea este cea care dă consistenţă timpului vieţii noastre:

„Când nu iubim, timpul devine o foarte mare greutate.

Când eşti pus să stai în preajma unui om pe care nu-l simpatizezi, de care nu îţi este drag, ai sentimentul că totul durează o veşnicie.

Cu alte cuvinte, timpul, când nu este umplut de iubire, se converteşte într-unul care devine pentru noi povară, apasă sufletul şi se instalează o stare de nelinişte.

Când umplem timpul de iubire în relaţia cu semenii şi cu Dumnezeu, timpul acela este unul al bucuriei, al luminii şi al păcii lăuntrice.

Nu putem să umplem timpul relaţiei dintre noi, oamenii, cu iubire, dacă nu ne facem vreme ca înainte de a umple acest timp, a relaţiei cu oamenii, să îl umplem în relaţia cu Dumnezeu.

El ar trebui să poarte pecetea rugăciunii, a comuniunii cu Dumnezeu. Timpul petrecut cu Dumnezeu să se transforme într-unul plin de iubire faţă de semenii noştri.

Cât timp dăruim lui Dumnezeu, atât timp vom avea, plin de iubire, cu semenii noştri.

Dacă nu dăruieşti ceva din timpul tău lui Dumnezeu, prin rugăciune, nu vei avea resursele şi energia necesară ca să umpli timpul pe care îl ai în relaţie cu semenul tău.

 Când vine Anul Nou, să ne întrebăm dacă timpul dăruit l-am umplut cu iubire faţă de cei din jur”!

Preasfinţia Sa i-a îndemnat pe cei prezenţi să preţuiască timpul la adevărata lui valoare:

„Noi, când suntem sănătoşi, nu ne dăm seama că timpul este un dar al lui Dumnezeu. Cel mai bine am conştientiza acest lucru dacă am merge într-un spital. Să mergem la cei ce sunt pe buza prăpastiei acestei vieţi. Cât de mult contează pentru ei orice clipă! Ei ştiu să preţuiască timpul.

Dacă pierdem o singură zi din timpul pe care Dumnezeu ni l-a dat, în ură, este echivalent cu pierderea a foarte mulţi ani din viaţa noastră.

O zi de ură din viaţa unui om înseamnă pierderea a foarte mulţi ani.

Să petrecem înţelept timpul pe care ni-l dă Dumnezeu şi să îl umplem, clipă de clipă, de foarte multă dragoste”.