Alături de Preasfinția Sa au slujit și părintele protopop Vasile Lăiu și părintele paroh Constantin Mihai.

În cuvântul adresat celor prezenți, Ierarhul Hușilor a făcut referire la modul în care Sfântul Ioan Scărarul descrie efectul patimilor asupra vieții omului:

Duminica a IV-a din Sfântul și Marele Post este dedicată unuia dintre părinții asceți, extrem de cunoscut în Biserica de Răsărit, Sfântul Ioan Scărarul.

Apelativul de «Scărarul» vine de la o lucrare fundamentală pentru orice iubitor de nevoință, de îndreptare a vieții, de primenire a sufletului: «Scara».

Lucrarea poartă această denumire pentru că Sfântul Ioan a gândit urcușul omului spre Dumnezeu ca niște trepte, treizeci la număr. Scara este formată din virtuți. Fiecărei virtuți îi corespunde o patimă, un viciu.

Prima treaptă este lepădarea de tot ceea ce nu ne împlinește, de tot ceea ce nu dă sens vieții noastre. Ultima din aceste trepte este dragostea, îngemănată cu nădejdea și cu credința.

În «Scara» Sfântul Ioan amintește de o patimă de care ne este foarte greu să ne desprindem: păcatul ținerii de minte a răului.

Când cineva ne greșește, când ne rănește sufletește, ne este tare greu să îl iertăm. Purtăm toată viața, în inima noastră, răul pe care ni l-a făcut cineva. De fapt, purtăm energia acelui rău.

Ori de câte ori ne întâlnim cu acea persoană, în mintea noastră înviază răul, disprețul, calomnia pe care acela le-a îndreptat împotriva noastră. De aici neputința noastră de a-l ierta.

«Ținerea de minte a răului este pierzania virtuților, veninul sufletului, viermele minții, rușinea rugăciunii, înstrăinarea iubirii și piron înfipt în suflet».

Tinerea de minte a răului este numită «pierzania virtuților». Omul căruia îi este greu să ierte și ține minte răul săvârșit de cineva, nu mai are capacitatea interioară de a se dedica săvârșirii virtuților.

Este vlăguit de acest păcat și devine, el însuși, om rău. Împrăștie răul, iar acesta îi anesteziază toate puterile sufletului, nemaiavând entuziasmul de a săvârși faptele bune, de a se îndrepta, de a se decide să își asume virtuțile. Dacă ținem minte răul, pierdem tot binele din sufletul nostru.

Ținerea de minte a răului este numită și «viermele minții». Așa cum viermele roade și pătrunde în locurile cele mai strâmte, la fel, ținerea de minte a răului tulbură și macină liniștea minții și declanșează, în capul nostru, un noian de gânduri, care ne tulbură permanent.

Viermele este simbolul vietăților care strică. Odată instalat pe o plantă au un copac, le asigură acelora putrezirea, ofilirea. De aceea noi protejăm plantele de viermi.

Ținerea de minte a răului intră în «copacul» minții noastre și oprește orice fel de rod al gândurilor bune, luminoase și pline de liniște.

Ținerea de minte a răului este și «rușinea rugăciunii». Noi rostim cel mai des, ori de câte ori găsim momentul prielnic, rugăciunea «Tatăl nostru».

În aceasta, noi Îi cerem lui Dumnezeu să ne ierte «greșelile noastre precum și noi iertăm greșiților noștri».

Dacă ținem minte răul și nu avem capacitatea de a ierta, suntem ipocriți și ar trebui să ne fie rușine când rostim această cerere din Tatăl nostru, pentru că nu putem împlini ceea ce Îi cerem lui Dumnezeu.

Părintele Episcop Ignatie a explicat de ce ținerea de minte a răului ajunge să ne desfigureze sufletește:

Ținerea de minte a răului este «înstrăinarea iubirii». Iubirea fuge de la noi, și o alungăm și din sufetul celui de lângă noi.

Omul care ține minte răul și nu iartă lasă ca ura să îl desfigureze.

Ura persistă în sufletul unui om, dacă există ținerea de minte a răului. Aceasta este combustibilul urii. Cele două păcate se completează reciproc și își devin necesare unul altuia. Cu cât este mai intensă ținerea de minte a răului, cu atât ura este mai mare.

Cel care ține minte răul nu mai poate iubi. Nu mai are această deschidere.

Ținerea de minte a răului este «un piron înfipt în sufletul omului». Pironul este simbolul înțepenirii.

Tinerea de minte a răului ne ține fără mișcare. Un om înțepenit este un om mort.

Ținerea de minte a răului este moartea sufletului, înțepenirea acestuia. Rămânem insensibili, reci, nu ne mai mișcă nimic.

Se vorbește foarte puțin despre acest păcat în lumea de astăzi. Observăm oameni care țin minte, zeci de ani, răul făcut de cineva. Nu iartă. Când prind ocazia, se răzbună, își iau revanșa, încercând să compenseze drama răului făcut asupra lor.

La finalul slujbei, Ierarhul Hușilor a mulțumit părintelui paroh Constantin Mihai pentru întreaga activitate preoțească și i-a oferit Distincția de vrednicie „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” a Episcopiei Hușilor.