Din soborul slujitorilor au făcut parte și părintele protopop Adrian Chirvasă și părintele paroh Vasile Macsim.

Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul psaltic al Seminarului Teologic din Huși.

În cuvântul adresat celor prezenți, Ierarhul Hușilor a vorbit despre atitudinea duhovnicească în fața nedreptăților:

«De sunteți ocărâți pentru numele lui Hristos, fericiți sunteți, căci Duhul slavei și al lui Dumnezeu Se odihnește peste voi; de către unii El se hulește, iar de voi se preaslăvește.» (I Petru 4, 14)

Memoria liturgică a zilei de astăzi ni-l pune spre pomenire și cinstire pe Sfântul Ierarh Nectarie, ale cărui moaște se găsesc în Insula Eghina, din Grecia. În biografia Sfântului Nectarie găsim un amănunt cu o semnificație duhovnicească aparte.

Sfântul Nectarie a fost hirotonit Mitropolit de Pentapole, în 15 ianuarie 1889, de către Patriarhul Sofronie al Alexandriei. Din nefericire, la puțină vreme după hirotonia întru arhiereu, unii din Biserică au urzit o calomnie, care nu avea niciun temei, și anume că Sfântul Nectarie râvnește la scaunul de patriarh al Alexandriei.

Așa suntem noi oamenii, păcătoși, dăm crezare mult mai repede unui lucru rău, mincinos și nefundamentat, decât să ne punem în slujba de a răspândi binele în jurul nostru.

La puțină vreme, din pricina acestor acuze, Sfântul Nectarie a fost alungat din Egipt, retrăgându-se în Atena, unde a trăit o viață plină de smerenie, foarte multă răbdare și dragoste. Nu a avut nici cel mai mic impuls în a se justifica, în a se apăra în fața acestei calomnii nedrepte și fără niciun fundament. Dimpotrivă, când au fost inventate aceste minciuni, el a dat slavă lui Dumnezeu, că s-a împlinit cuvântul lui Hristos: „Fericiți veți fi când vă vor prigoni din pricina numelui Meu, că plata voastră va fi în Ceruri”.

Acest amănunt biografic nu este lipsit de importanță, ci dimpotrivă, are o relevanță deosebită. În momentul în care nu a ripostat, nu s-a apărat și nu a încercat să-și dovedească nevinovăția în fața acestor acuze, Sfântul Nectarie s-a asemănat cu Hristos răstignit pe Cruce, asupra Căruia s-a îndreptat un noian de calomnii și acuze.

Răstignit fiind pe Cruce din dragoste desăvârșită pentru noi, în fața acuzelor, a disprețului și a calomniilor, Domnul Hristos S-a rugat pentru cei care Îl tratau cu multă ingratitudine: „Doamne, iartă-le, că nu știu ce fac!”.

În felul acesta, Sfântul Nectarie și-a sfințit viața, îndurând această nedreptate și ocară îndreptată împotriva Lui.

Sfântul Apostol Petru ne spune de câtă slavă și cinstire se bucură toți cei care rabdă ocara pentru Dumnezeu: «De sunteți ocărâți pentru numele lui Hristos, fericiți sunteți, căci Duhul slavei și al lui Dumnezeu Se odihnește peste voi» (I Petru 4, 14). Așa S-a odihnit Duhul slavei și al lui Dumnezeu și peste Sfântul Nectarie din Eghina.

Din păcate, noi nu avem această deprindere duhovnicească, de a răbda o ocară sau o nedreptate. Considerăm că este legitim și foarte natural să ne apărăm, să ripostăm, să demontăm orice fel de calomnie care este îndreptată împotriva noastră.

Omenește vorbind, acționăm firesc. Însă ar trebui să ne ridicăm pe un alt plan, cel al unei vieți duhovnicești profunde, ancorate în Hristos, avându-L ca exemplu pe Cel care S-a răstignit pe Cruce, și a răbdat, din iubire pentru noi, toate ocările, toată batjocura și tot disprețul care s-a năpustit asupra Lui.

Preasfinția Sa a adus în atenție un îndemn duhovnicesc al avvei Zosima, despre maniera în care omul poate aborda nedreptățile din partea celorlalți?

Unul dintre Părinții Bisericii noastre, avva Zosima – un bătrân cu viață duhovnicească, care a trăit la sfârșitul sec. al V-lea – începutul sec. al VI-lea, în mănăstirea Sfântului Gherasim de lângă Iordan și pe care îl prăznuim pe 24 ianuarie –, are mai multe cugetări pentru omul care este nedreptățit. În aceste cugetări, găsim și o soluție (un antidot sau o formă de imunizare), învățăm cum să acționăm sau cum să ne fie mai ușor, când cineva inventează ceva nedrept față de noi, maculându-ne biografia:

„În acest fel, dacă cineva apucă mai înainte și se defaimă pe sine, nu se tulbură dacă va fi ocărât de cineva. Și de se întâmplă să aud că cineva mă grăiește de rău, mă necăjesc pentru paguba lui, căci îmi este frate, dar este înșelat de vrăjmașul cel de obște (diavolul), iar mie îmi socotesc dobândă și folos asta, și pururea grăiesc așa: «De vreme ce, acei ce mă fericesc grăiesc cele ce vor ei, căci, furați de dragoste, au o părere greșită despre mine și nu pot să mă folosească, cei care mă defaimă, mă insultă, mă dosădesc, îmi sunt făcători de bine și gândesc că Dumnezeu i-a trimis la vreme de folos, ca să mă ispitească, și așa, prin ei, să lepăd puțin din greutatea mândriei, a slavei deșarte, pe care mi-o pricinuiesc oamenii, lăudându-mă».”

Prin urmare, acest autor ne îndeamnă să facem exercițiul de a ne auto-disprețui pe noi, adică de a fi corecți – când greșim, să vedem că am greșit, să ne vedem exact așa cum suntem noi, nu supraevaluându-ne.

În general, este greu ca cineva să ducă o ocară sau o calomnie, mai ales pentru că încă nu are o cunoaștere de sine foarte bună. Cu cât ne cunoaștem mai bine pe noi, cu atât vom răbda mai mult, când cineva ne ocărăște, și ne vom ruga pentru acea persoană.

Cu cât suntem mai mândri, plini de sine și cu o imagine pe care noi o considerăm ca fiind de monolit, intactă și incasabilă, când cineva vine și ne zgâlțâie puțin din mândria unde ne-am cocoțat, ne supărăm groaznic și ripostăm extrem de dur, foarte vehement.

Ar fi minunat să deprindem această atitudine a părinților filocalici care, atunci când erau ocărâți pe drept, spuneau că este din pricina păcatelor lor, iar când erau ocărâți pe nedrept – așa cum a fost Sfântul Nectarie –, pentru ei era un prilej de a se gândi că se identifică cu Hristos, Cel care, pe Cruce, a fost ocărât, disprețuit și batjocorit pe nedrept, fără să riposteze.

Hristos nu a ripostat, pentru că pe Cruce grăia dragostea Sa. Acest lucru este posibil, când iubim pe cineva foarte mult și acea persoană ocupă un loc special în inima noastră – dacă ne greșește sau se comportă inadecvat, noi avem capacitatea de a răbda și de a trece cu vederea acea greșeală, cu foarte mare ușurință, aproape fără să îi reproșăm ceva, chiar și atunci când poate rostește niște cuvinte care ne dor și care sunt greu de dus de inima noastră. În virtutea dragostei pe care o avem față de acel om, avem puterea să răbdăm și să găsim circumstanțe atenuante pentru el.

Iubirea este cea care ne învață să găsim circumstanțe atenuante pentru omul pe care îl iubim. Când nu iubim, suntem extrem de duri, foarte aspri, cu cei care ne greșesc. Desigur, exceptând situațiile în care cineva, cu bună știință, nu se îndreaptă (recidivează), și trebuie ajutat, exact ca în situația în care se instalează o boală cumplită, care face ravagii în trupul nostru – mergem la medic, și organul afectat este extirpat, pentru ca să nu infecteze tot corpul.

Nu am în vedere situațiile în care cineva, mișelește face rău, și stăruie în rău, fără să se gândească că ar trebui să se îndrepte și fără să-și asume greșelile pe care le-a făcut. Dacă nu și le asumă, nu se poate îndrepta.

Îi am în vedere pe cei care, în neputințele lor, jignesc, insultă, ne disprețuiesc, și aproape că își fac o meserie din aceasta, dar ne dăm seama că acei oameni au o luptă. În general, oamenii care „mușcă” din ceilalți nu sunt „rezolvați” cu ei înșiși, ci trădează multe probleme la nivelul vieții lor personale sau al vieții de familie.

Un om așezat („rezolvat” cu sine însuși), nu poate fi rău cu ceilalți.

Doar cei care au o problemă inclusiv cu ei înșiși, și în sufletul lor sunt foarte mulți spini și mărăcini, nu pot să dăruiască flori celor din jurul lor, ci numai buruieni, pentru că asta cultivă în grădina sufletului lor. Aceștia trebuie tratați cu foarte multă milă, îngăduință și dragoste – așa cum a procedat Sfântul Nectarie.

Sfântul Nectarie era atât de smerit, încât nu râvnea la funcții sau la scaune înalte. Trăia urmându-L pe Hristos, fiind blând, smerit și foarte răbdător.

Învățăm din viața Sfântului Nectarie ca, din când în când, să ne mai propunem să răbdăm câte o ocară, câte o nedreptate, pentru că aceasta va fi sursă de multă slavă de la Dumnezeu, de multă cinstire din partea Lui și de primire a harului dumnezeiesc.

Sfântul Paisie Aghioritul Îi cerea lui Dumnezeu să-i înmulțească nedreptățile care veneau asupra lui, pentru că el știa (simțea) că primește foarte mult har când este nedreptățit. Noi nu putem face acest lucru, nu avem curajul acesta, și cerem, în imaturitatea noastră duhovnicească, ca Domnul să ne ferească de multe nedreptăți și de batjocură, neștiind că sunt sursă de foarte mult har.

Acest lucru este foarte greu pentru noi toți. Când ne-am rugat noi ca Dumnezeu să dea o nedreptate asupra noastră? Niciodată. Iar acesta este un semn că mândria încă este în noi, și ținem mai mult la o imagine iluzorie, confecționată în capul nostru, decât la a-L urma pe Hristos, a ne identifica cu El și a ne raporta așa cum s-a raportat El, când a fost răstignit, față de toți cei care Îl calomniau.

În cadrul Sfintei Liturghii, Părintele Episcop Ignatie l-a hirotonit întru preot pe diaconul Constantin Stoleru, pe seama Parohiei Draxeni.

La finalul slujbei, Preasfinția Sa a sfințit noile clopote ale bisericii din Draxeni, și a oferit, în semn de prețuire, distincții de vrednicie celor care au sprijinit achiziționarea acestora.