Soborul slujitorilor a fost alcătuit din părintele consilier eparhial Vladimir Beregoi, părintele protopop Vasile Laiu şi părintele paroh Daniel Pleşu.

În cuvântul de învăţătură adresat celor prezenţi, Ierarhul Huşilor a vorbit despre bucuria care se instalează în sufletul omului, când acesta părăseşte păcatul. A dat în acest sens exemplu pe Sfânta Fecioară Maria, izvor de bucurie:

«Şi a zis Maria: Măreşte sufletul meu pe Domnul. Şi s-a bucurat duhul meu de Dumnezeu, Mântuitorul meu». (Luca 1, 46-47)

„Maica Domnului este cea care, prin viaţa ei sfântă, curată, plină de smerenie, L-a atras pe Dumnezeu-Fiul în lumea aceasta.

Arhanghelul Gavriil, când a venit în cetatea Nazaretului, pentru a-i vesti Fecioarei Maria că-L va zămisli pe Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, a întâmpinat-o cu acest salut: «Bucură-te cea plină de har».

Maica Domnului, după ce a primit vestea întrupării Fiului lui Dumnezeu în pântecele ei, a cântat acest imn de laudă: «s-a bucurat duhul meu de Dumnezeu, Mântuitorul meu».

Unde este Dumnezeu, este bucurie.

Unde nu este Dumnezeu, este tristeţe şi supărare.

În slujba Paraclisului, Maica Domnului este numită «bucuria tuturor». Îi cerem să ne umple inima de bucurie, ca cea care «a primit plinătatea bucuriei», pentru că ea «a pierdut grija păcatului».

În acest text ni se spune cum putem să avem bucuria cea duhovnicească, pe care a avut-o Maica Domnului în momentul în care a primit vestea că se va întrupa din ea Fiul lui Dumnezeu”.

Totodată, Ierarhul Huşilor a arătat că păcatul, sub diferitele lui forme, este sursă a neliniştilor şi a întristării, Maica Domnului fiindu-ne un sprijin de nădejde în regăsirea bucuriei vieţii:

„Toţi ne dorim să nu ajungem în momente de întristare.

Sunt foarte greu de dus momentele de tristeţe. Un om trist este ca şi o casă părăsită şi cu luminile stinse. Este ca un om mort sufleteşte.

Un om care are bucurie, are lumină în sufletul său. Simte că are un rost pe acest pământ. Găseşte sensul vieţii sale.

Ca să putem trăi această stare de plinătate, de bucurie, pe care a trăit-o Maica Domnului, este nevoie să luptăm să nu mai păcătuim.

Oameni fiind, cădem aşa de uşor pradă păcatului. Noi înşine consimţim să pătrundă păcatul în viaţa noastră. Acest lucru este identic cu a pierde bucuria.

Păcatul aduce în suflet tristeţea.

Nimeni nu poate spune că păcătuind, este bucuros.

Cu fiecare păcat săvârşit, diavolul ne inspiră un mic moment de plăcere – păcătoasă, ca după aceea să simţim o stare de întristare prelungită, în conştiinţă – care este glasul lui Dumnezeu. Conştiinţa nu ne amăgeşte.

Slujba Paraclisului se săvârşeşte în momentele de întristare. Din păcate, atunci când ne întristăm sau când suntem mânioşi, noi nu ne rugăm, ci rostim cuvinte nepotrivite, înjurăm, devenim agresivi şi nervoşi.

Slujba aceasta ne îndeamnă ca în asemenea momente, noi să ne rugăm, pentru că Maica Domnului, cea care a adus bucuria în această lume – pe Iisus Hristos, ne poate dărui bucuria”.