În noaptea trecerii dintre ani, joi, 31 decembrie 2020, începând cu ora 21.00, Preasfinţitul Părinte Episcop Ignatie a oficiat, la Catedrala Episcopală din Huși, slujba de Te-Deum pentru Anul Nou.

Slujba de mulțumire a fost precedată de săvârșirea Vecerniei Mari și a Litiei.

În cuvântul adresat celor prezenți, Ierarhul Hușilor a vorbit despre relația dintre noutate și valoare:

«Însuți Preabunule Stăpâne, binecuvintează, cu dumnezeiescul Tău Har, acest an. Dăruiește pământului ploi pașnice spre aducere de roade, văzduh prielnic și sănătos oamenilor și animalelor bine întocmește, dă-ne ca în pace și înțelegere deplină să trecem cursul anului, împodobiți cu cununa slavei prin virtuți, mergând cuviincios, ca ziua, întru lumina poruncilor Tale» (rugăciune din cadrul Slujba trecerii dintre ani)

„Una dintre trăsăturile dominante ale vremurilor noastre este că am ajuns să credem că tot ceea ce este nou este neapărat și valoros.

Ne bucurăm atunci când ne cumpărăm o haină nouă sau când ne actualizăm gadgeturile. Undeva, în inima noastră, există tendința de a ne bucura pentru tot ceea ce este nou.

Din păcate, tradiția și experiența umanității ne învață că nu tot ceea ce este nou are, neapărat, valoare.

Din punct de vedere duhovnicesc, un lucru, o situație sau o experiență capătă valoare dacă are și un conținut spiritual, dacă ne împlinește ca oameni.

Oricât am alerga după tot ceea ce numim nou, nu poate să aibă valoare dacă nu ne împlinește, dacă nu ne împodobește lăuntric.

Tendința vremurilor noastre este să îmbrățișăm ușor tot ceea ce este noutate. O mișcare socială nouă  sau un anume trend, care schimbă datele cu care suntem obișnuiți, sunt rapid îmbrățișate, susținute, argumentate.

În noaptea de Anul Nou ar trebui să reflectăm mult mai profund la faptul că are valoare doar ceea ce Dumnezeu ne oferă.

Unii ne acuză că suntem retrograzi, că suntem legați în mod intrinsec de ceea ce numim, în mod generic, tradiție, de ceea ce ține de vechi. Ne acuză că am fi refractari, aproape alergici, la ceea ce este nou. Este total greșit.

Noi ne fundamentăm viața duhovnicească pe Noul Testament, pe ceea ce Hristos a adus în lumea aceasta. Sfântul Apostol Pavel ne spune să ne înnoim viața, din punct de vedere spiritual.

Viața creștină este o permanentă invitație la înnoire. Trebuie să avem în vedere mai ales dimensiunea spirituală, iar toate lucrurile de care ne bucurăm - de tehnologie, de confortul oferit de vremurile de astăzi - capătă valoare dacă încercăm să le dăm un conținut spiritual.

Nu tot ceea ce este nou are, neapărat, și valoare. Pot fi lucruri noi, ideologii interesante, care să ne atragă, dar, din nefericire, să ne degradeze ca oameni, ca făpturi ale lui Dumnezeu”.

Părintele Episcop Ignatie a insistat asupra faptului că înnoirea vieții presupune un efort constant și perseverență, cu fapte concrete în viața de zi cu zi:

„Mitropolitul Bartolomeu are un cuvânt foarte frumos: «noul, ca noutate, poate însemna modă. Noul, ca înnoire, poate însemna model».

Accentul cade pe schimbarea noastră, pe înnoirea vieții noastre, pe renunțarea la tot ceea ce ne învechește spiritual și ne face ființe ruginite. Nu mai avem aceeași flexibilitate, aceeași voiciune a minții, pentru că păcatul este cel care ne paralizează.

Viața în Hristos este o permanentă înnoire, o permanentă invitație la nou - ca valoare spirituală. Este greu să ne asumăm o asemenea viață. Este mai ușor să ne lăsăm prinși în iureșul  a tot ceea ce ține de pământesc și care nu dă sens vieții. Este mult mai simplu, pentru că nu necesită efort.

Lupta pentru înnoirea vieții presupune foarte multă motivație, determinare și consecvență.

Ar fi foarte bine să ne facem o analiză a vieții și să Îi făgăduim lui Dumnezeu că vom schimba ceva.

 

Dacă avem o țâțână a sufletului care este ruginită, să o schimbăm.

Dacă este ceva în sufletul nostru care zăngănește urât și îi sperie și pe cei din jur, să scoatem zăngănitura din suflet, să o schimbăm cu ceva care sună frumos, armonios, atât pentru noi, cât și pentru cei din jur.

În general, noi ne urăm în această noapte dintre ani, să fie «un an bun». Nu poate fi un an bun dacă noi nu suntem buni.

Să încercăm să umplem clipele, zilele, săptămânile, lunile și anul întreg de bunătate, de lumină, de pace. Numai în felul acesta anul poate fi bun. El nu poate lucra mecanic. Noi trebuie să facem ceva concret.

Să luăm aminte care au fost experiențele care ne-au ajutat să fim mai buni și mai luminoși.

A fost un an complicat, pentru fiecare dintre noi. Ar trebui să ne uităm și la partea frumoasă a lucrurilor. Poate am învățat, fiecare dintre noi, să ne prețuim mai mult unul pe celălalt, poate ne-am dat seama de semnificația profundă a unei îmbrățișări, a unei strângeri de mână - pe care nu le-am mai făcut din motive de siguranță.

Un om duhovnicesc Îi mulțumește lui Dumnezeu și pentru încercări”.