Potrivit organizatorilor (Parohia Stănilești, Primăria Stănilești și Școala gimnazială din localitate), evenimentul și-a propus a fi o cale deschisă spre istorie, cultură și civilizație pentru cadre didactice și elevi, fiind gândit cu scopul promovării valorilor autentice ale comunităților de pe cele două maluri ale Prutului.

Alături de Părintele Episcop Ignatie, au mai susținut comunicări doamna profesor Gabriela Plăcintă, inspector școlar general - ISJ Vaslui, scriitorii Theodor și Lina Codreanu de la Huși, etnologul Lucian Lefter, de la Centrul județean pentru conservarea și promovarea culturii tradiționale Vaslui, preotul Andrei Pîrgaru din localitatea Chetrosu, raionul Anenii Noi, Basarabia, ș.a.

De asemenea au susținut mai multe momente artistice grupuri de copii de pe ambele maluri ale Prutului.

Tema susținută de Ierarhul Hușilor s-a intitulat: „Satul românesc. Continuitate şi ruptură – şi totuşi veşnicia nu se mai naşte la sat”.

Preasfinția Sa a afirmat că „aproape în toate abordările se pune diagnosticul că satul este muribund, că este într-o stare de criză, pierzându-se din vedere urbanul. Nu este suficient să ne lamentăm! Ar trebui să ne gândim ce putem face pentru cei care au migrat de la sat la oraș. Consider că dacă vom înduhovnici orașul, se vor întoarce mulți și la sate”.

În continuare, vorbind despre prezența satului la nivelul discursului public, Părintele Episcop Ignatie, între altele, a remarcat:

 «În ceea ce priveşte discursul despre satul românesc, există cel puţin două tendinţe majore, fiecare dintre ele aflându-se într-un proces specific fluxului şi refluxului mareelor: „satul-idee”, ca să folosesc sintagma lui Lucian Blaga, şi satul „real”.

A fost o perioadă în istoria diacronică a poporului român când „satul-idee” a avut câştig de cauză şi avea o corespondenţă parţială sau (cvasi) totală cu „satul real”. De fapt, „satul-idee”, adică cel idealizat, imaginar, nu în sensul că nu ar fi existat, ci în sensul că este un construct elaborat al gândirii ascuţite a filosofilor sau a romancierilor, îşi are punctul de plecare, cel puţin presupus, din cunoaşterea, prin investigaţie şi anchete sociologice sofisticate, „satului real”, care a dat naştere celui de-al treilea tip de sat „satul etnografic”.

Trendul lumii de astăzi, care ideologizează tot ceea ce prinde în cale,  este cel de a discredita, prin aproape toate mijloacele, „satul-idee” şi de a supervalua beneficiile urbanizării, care, trebuie afirmat din capul locului, nu este neaparat sinonimul infernului. Ideologizarea excesivă duce la polarizări păguboase. (...) Mai pe scurt, se instaurează un conflict insurmontabil între „frumuseţea” idealizată a satului şi „urâtul” concret al oraşului. Adică, „o luptă de clase” între rural şi urban, în sensul în care ultimul îl sabotează „inteligent” şi „consecvent” pe primul, soldându-se cu ingurgitarea satului de către balaurul cel mare al oraşului.

Consider că cel mai înţelept este să ieşim din acest vârtej ideologic inutil şi ameţitor.

Adevărul cred că este în altă parte: satul românesc a fost profund mutilat de către comunism, care, în termenii părintelui André Scrima, este „drept evanghelia inexistenţei lui Dumnzeu” şi „cel mai desăvârşit catehism al întunericului (până la ora actuală)” .

Şi această mutilare a fost săvârşită într-un mod atât de perfid, încât nu ne dăm seama de consecinţele ei fatale şi letale: transformarea credinţei în superstiţie şi a ţăranului român în „muncitorul-gospodar”».

O intervenție foarte apreciată a fost și cea a doamnei Lina Codreanu, care a semnalat editarea, în acest an, de către Patriarhia Română, a volumului: „Satul românesc, factor de coeziune și unitate românească”,  apărut la editura Basilica, pe care l-a considerat o incursiune literară și imagistică de excepție în satul românesc.