Sâmbătă, 18 decembrie 2021, s-au împlinit 175 de ani de la trecerea la cele veșnice a Mitropolitului Veniamin Costachi, episcop al Hușilor între anii 1792-1796, originar din satul Roșiești, județul Vaslui.
Cu acest prilej, au avut loc Simpozionul național „Mitropolit Veniamin Costachi – 175 ani de la trecerea în eternitate”.
Manifestarea a fost prefațată, de Slujba Parastasului, oficiată de Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, la biserica „Pogorârea Sfântului Duh”, din satul Roșiești.
La finalul slujbei, Preasfinția Sa a amintit de anvergura personalității Mitropolitului Veniamin Costachi:
Astăzi se împlinesc 175 de ani de la trecerea în lumea veșniciei a unuia dintre cei mai de seamă ierarhi ai Bisericii noastre, vrednicul de pomenire Mitropolit Veniamin Costachi.
Marele istoric Nicolae Iorga, într-un cuvânt legat de anvergura spirituală și culturală a acestui Ierarh al Moldovei, a spus următoarele: „dacă ai fi întrebat pe boierul de modă veche, ca şi pe studentul de la Paris, pe creştinul dreptcredincios, ca şi pe evreu chiar, cine e omul cel mai bun din Moldova, el ar fi răspuns într-un glas: «părintele Veniamin». Dacă ai fi cercetat pe lângă aceiaşi oameni care e omul cel mai harnic din ţară, acel care nu lasă nici o clipă fără întrebuinţare folositoare altora, ţi s-ar fi arătat în căsuţa săracă a vechii mitropolii dărăpănate un bătrân călugăr de aproape optzeci de ani care-şi mai aprindea candela vegherilor pentru a câştiga şi a împărtăşi învăţătura scripturilor, care i se părea lui călăuza cea mai sigură pe grelele drumuri ale vieţii. Dacă ai fi vrut să ştii care e cel mai sărac, cel mai lipsit, cel mai vândut dator dintre făcătorii binelui care se vede şi ai multului bine pe care nimeni nu îl ştie, ţi s-ar fi şoptit acelaşi nume venerat al octogenarului mitropolit”.
În felul acesta era perceput, de către contemporanii săi, cel care a avut o contribuție majoră în ceea ce privește formarea limbii noastre, cultura și spiritualitatea românească.
Același Iorga avea să spună că nu este mai sfânt și mai bun decât mitropolitul Veniamin și nimeni nu a mai ținut cârja de episcop român cu atâta vrednicie și dăruire pentru Biserică.
Este foarte important să îi cinstim memoria aici, în satul în care a văzut lumina zilei.
Le mulțumesc foarte mult celor implicați și celor care țin foarte mult ca anvergura spirituală a acestui mitropolit să fie adusă în atenția celor care îi suntem urmași, slujitori ai Bisericii sau credincioși ai acestor locuri.
Le mulțumesc celor care să îngrijesc să mențină aprinsă candela memoriei celui care s-a născut în aceste locuri binecuvântate.
Părintele Episcop Ignatie a reînnoit rugămintea, față de cei prezenți, pentru a face demersurile de schimbare a denumirii localității „Roșiești”, în „Veniamin Costachi”:
Reînnoiesc rugămintea către domnul primar și către locuitorii acestei comune să faceți demersurile necesare, conform legii, să schimbați numele localității „Roșiești” în „Veniamin Costachi”.
Oameni din toată țara, care s-au aplecat asupra personalității Mitropolitului Veniamin Costachi au auzit de Roșiești pentru că avea legătură cu el. Dacă nu s-ar fi născut aici Veniamin Costachi, nu știu câți ar fi auzit de această comună.
Pentru a pune și mai mult în valoare pe acest mitropolit, atât pentru cei de astăzi, cât și pentru cei din posteritate, se impune să fie făcute demersurile pentru schimbarea numelui localității.
Mult mai ușor va trezi curiozitatea în mintea celor care vor trece pe aici sau se vor uita pe harta României, văzând numele comunei „Veniamin Costachi”. El a avut un rol covârșitor în istoria Bisericii și a Neamului.
Nu este nici simplu, dar nici imposibil. Toate lucrurile frumoase necesită jertfă.
Lucrările Simpozionului au avut loc la „Centrul Cultural Nicolae Bagdasar” din localitate.
Au susținut comunicări:
PS Ignatie, Episcopul Hușilor: Mitropolitul Veniamin Costachi sau despre supravieţuirea prin limba română – glose pe marginea Introducerii scrise la Liturghierul din 1834.
Prof. univ. dr. Constantin Cucoș, Universitatea Al. I. Cuza – Iași: Învățătura și cultura prin (bine)cuvântări și fapte pe măsură. Exemplul Mitropolitului Veniamin Costachi.
Prof. univ. dr. Constantin Dram, Universitatea Al. I. Cuza – Iași: Veniamin Costachi – constructor educațional în „lungul timpului”.
Prof. dr. Cătălin Turliuc, Academia Română, filiala Iași: Un ierarh și cărturar la confluența cu istoria: Veniamin Costachi.
Prof. Costin Clit, Colegiul Național Cuza Vodă Huși: Veniamin Costachi, Episcop al Hușilor.
Prof. dr. Elena Monu, Academia Bârlădeană, prezentare carte: Elena Monu, „Familia Costachi. Istorie și genealogie”.
Pr. Prof. dr. Aurel Florin Țuscanu, Arhiepiscopia Romanului și Bacăului: Veniamin Costachi, Episcop al Romanului.
Arhid. lector dr. Vasile Demciuc, Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava: Mitropolitul Veniamin Costachi și Mănăstirea Slatina.
Evenimentul a fost organizat de Consiliul Județean Vaslui, Episcopia Hușilor, Biblioteca Județeană „Nicolae Milescu Spătarul”, Muzeul Județean Vaslui și Primăria și Consiliul Local Roșiești.