Episcopia Hușilor îi întâmpină și în acest an pe copii, de 1 iunie, cu o nouă manifestare dedicată integral lor.

Tărâm de poveste” este tema ediției a II-a a programului „Bun venit copilărie!” organizat la inițiativa Preasfințitului Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, pentru 1000 de copii, proveniți din familii defavorizate, de pe întreg cuprinsul Eparhiei Hușilor.

Acțiunea, organizată de Centrul Eparhial, prin Asociația „Filantropia Ortodoxă Huși”, se va desfățura sâmbătă, 1 iunie 2019, la Episcopie, după următorul program:

10.00 - Catedrala Episcopală Huși:

Rugăciunea de binecuvântare, Mesaje de întâmpinare

10.30 – Curtea Catedralei  Episcopale:

Program artistic prezentat de copiii din centrele de zi ale Asociației Filantropia Ortodoxă Huși; expozița lucrărilor realizate de aceștia;

11.00 – Curtea și parcul Catedralei Episcopale:

Program de jocuri pentru copii coordonat de animatori:

Ateliere tematice, piese de teatru, parada costumelor de epocă, calești, mașini de epocă, topogane, șah și desene pe asfalt;

12.00-13.00 – Masa de prânz pentru copii (Curtea și parcul Catedralei Episcopale);

13.00-15.00 –Program de jocuri pentru copii coordonat de animatori: carusel de înghețată, personaje de desene animate, face-painting, cadouri pentru copii.

„Nimic să nu puneți mai presus de copiii vostri, nici cariera, nici banii, nimic altceva! Faceți-vă vreme de ei, de investiția în ei vă veți bucura o viață întreagă, pe când toate celelalte pier!” – PS Ignatie