În după-amiaza zilei de marți, 12 iunie a.c., Preasfinţitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, însoţit de părintele protopop Adrian Chirvasă, a vizitat parohiile Brodoc, Rediu, Puşcaşi, Laza, Sauca, Oprişiţa şi Poieneşti, din protopopiatul Vaslui. Preasfinția Sa a fost întâmpinat de preoții parohi și de membrii comunităților parohiale cărora le-a oferit, în dar, Sfântul Antimis.