Preasfinţitul Ignatie: „Poruncile lui Dumnezeu sunt cele care ne conservă demnitatea de fii ai Săi”

Suntem atât de dispersați fiecare, începând cu propria noastră persoană, și această stare de sciziune, de ruptură, din păcate o simțim și în mijlocul nostru. De ce? Pentru că Dumnezeu nu este Cel care tronează în inima noastră, nu este El centrul vieții noastre, nu este centrul ființei noastre, sursa noastră de bucurie și de împlinire în viața aceasta. 

Cuvânt de învăţătură rostit la sfinţirea bisericii româneşti din Grenoble, Franţa (19 mai 2018)

„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Cuvintele pe care vi le spun nu le vorbesc de la Mine, ci Tatăl, Care rămâne întru Mine, El Însuşi face aceste lucrări. Credeţi Mie că Eu sunt întru Tatăl şi Tatăl este întru Mine, iar de nu, credeţi-Mă pentru lucrurile acestea. Adevărat, adevărat zic vouă: Cel ce crede în Mine va face şi el lucrările pe care le fac Eu, şi mai mari decât acestea va face, pentru că Eu Mă duc la Tatăl. Şi orice veţi cere în numele Meu, aceea voi face, ca să fie slăvit Tatăl întru Fiul. Dacă veţi cere ceva în numele Meu, Eu voi face. Dacă Mă iubiţi, păziţi poruncile Mele. Și Eu voi ruga pe Tatăl şi alt Mângâietor vă va da vouă, ca să fie cu voi în veac: Duhul Adevărului, pe Care lumea nu poate să-L primească, pentru că nu-L vede, nici nu-L cunoaşte; voi însă Îl cunoaşteţi, pentru că rămâne la voi şi în voi va fi! Nu vă voi lăsa orfani; voi veni la voi. Încă puţin timp şi lumea nu Mă va mai vedea; voi însă Mă veţi vedea, pentru că Eu sunt viu şi voi veţi fi vii. În ziua aceea veţi cunoaște că Eu sunt întru Tatăl Meu şi voi întru Mine şi Eu întru voi. Cel ce are poruncile Mele şi le păzeşte, acela este care Mă iubeşte; iar cel ce Mă iubeşte pe Mine va fi iubit de Tatăl Meu şi-l voi iubi şi Eu şi Mă voi arăta lui.” (Ioan 14, 10-21)

 Evanghelia ne vorbește despre două lucruri absolut esențiale, și anume, credința în Dumnezeu și păzirea poruncilor Lui. Cred că această pericopă evanghelică se potrivește foarte bine cu acest moment de bucurie, al acestei comunități, și anume sfințirea acestui lăcaș de cult. De ce? Pentru că în Biserică noi deprindem, învățăm, ne cunoaștem credința, și tot aici, în Biserică, învățam să păzim poruncile lui Dumnezeu. 

 Biserica este locul în care Îl descoperim pe Dumnezeu, este locul în care El Însuși, Dumnezeu, se descoperă fiecăruia dintre noi. A fi credincios nu înseamnă a adera din punct de vedere mental la un anumit set de convingeri. A fi credincios înseamnă să ai această dorință, această năzuință lăuntrică ca să te întâlnești cu Dumnezeu. Credința este întâlnire cu Dumnezeu, lucru pe care noi îl facem de fiecare dată atunci când venim la biserică și ne propunem să ne întâlnim cu El. Si dacă noi avem înrădăcinată în ființa noastră această năzuință, să știți că după două-trei ceasuri de slujbă vom pleca foarte bogați din punct de vedere sufletesc.

 Biserica nu este locul în care noi socializăm sau ne întâlnim după o săptămână de zile și reușim să mai împărtășim câteva gânduri care țin de existența noastră efemeră. Poate să însemne ceva și din lucrurile acestea, dar nu este esențial. Esențial este că în locul acesta, în care noi venim împreună, formăm Biserica. Si, când plecăm de acasă, noi deja trebuie să ne gândim că venim aici ca împreună să formăm Biserica, Trupul lui Hristos,  și vrem să ne întâlnim. De aceea credința este, în primul rând, întâlnirea cu Dumnezeu, și din această întâlnire cu Dumnezeu se naște și relația în duh cu celălalt.

Biserica este locul în care noi învățăm să păzim poruncile lui Dumnezeu. În general, atunci când vorbim despre porunci, avem în mintea noastră încurcată ideea că sunt niște legi pe care Dumnezeu ți le dă și pe care trebuie să le îndeplinești cu foarte multă acribie, cu foarte multă seriozitate. Poruncile nu înseamnă lucrul acesta! Poruncile lui Dumnezeu înseamnă un mod de viață pe care noi vrem să ni-l asumăm în momentul în care venim la Biserică, un mod de viață cu totul străin față de modul de viață al lumii acesteia, al lumii seculare. 

 Noi spunem că ținem poruncile, dar un Părinte al Bisericii noastre, Sfântul Marcu Ascetul, spune că, de fapt, poruncile ne țin pe noi.  În ce sens? În sensul că, dacă nu reușim să le îndeplinim, să ținem cont de ele în viața noastră de zi cu zi, poruncile lui Dumnezeu sunt cele care ne conservă, dacă vreți, demnitatea noastră de fii ai Săi, creați după chipul lui Dumnezeu.

 Când nu reușim să păzim poruncile lui Dumnezeu noi, de fapt, decidem sau asistăm la propria noastră degradare din punct de vedere omenesc. Noi ne degradăm, ne schimonosim când nu împlinim poruncile lui Dumnezeu. De ce? Pentru că opusul poruncilor lui Dumnezeu sunt păcatele, și păcatul este singura realitate care ne înjosește. Păcatele sunt cele care ne înjosesc pe fiecare dintre noi, ne înjosește demnitatea pe care Dumnezeu ne-a dat-o creându-ne, ca ființe, după chipul Lui. De aceea, dacă noi înțelegem în felul acesta poruncile lui Dumnezeu, de a-L iubi pe Dumnezeu din toată inima, de a-l iubi pe cel de lângă tine,  a nu-l disprețui pe semenul tău, a fi atent să-l odihnești prin tot ceea ce faci, nu înseamnă nimic altceva decât că tu, pe tine, ca om, te pui în valoare, decizi să te înfrumusețezi, decizi să primești această strălucire pe care numai Dumnezeu ți-o dă.

Si noi, aceste lucruri le învățăm aici, în Liturghie, în Biserică, ori de câte ori venim ca să ne rugăm, învățăm să fim credincioși - credința pe care Dumnezeu ne-o descoperă. Iar credința este un mare dar de la Dumnezeu. Nu ține numai de noi și de efortul cognitiv al minții noastre, care adeseori este foarte departe de cele pe care ni le-a dat Dumnezeu. 

 Însuși Apostolii într-un moment de cumpănă, într-un moment de clătinare îi spuneau lui Hristos: "Doamne, sporește-ne credința" (Luca 17, 5), înmulțește credința în inima noastră - credință care, așa cum am spus, înseamnă întâlnire cu Dumnezeu. 

Un al doilea element, foarte esențial din Evanghelia de astăzi, care ne ajută de fapt să înțelegem ce înseamnă Biserica, este venirea Duhului Sfânt, Mângâietorul, pe care Hristos L-a făgăduit ucenicilor Săi. Numai în Duhul Sfânt noi putem cunoaște Cine este Dumnezeu, cum este Dumnezeu, care este modul de viețuire al lui Dumnezeu. Şi modul de viețuire al lui Dumnezeu este iubire absolută, desăvârșită, unitatea desăvârșită. De acolo ne luăm noi puterea de a iubi și de a regăsi integritatea propriei noastre ființe.

Suntem atât de dispersați fiecare, începând cu propria noastră persoană, și această stare de sciziune, de ruptură, din păcate o simțim și în mijlocul nostru. De ce? Pentru că Dumnezeu nu este Cel care tronează în inima noastră, nu este El centrul vieții noastre, nu este centrul ființei noastre, sursa noastră de bucurie și de împlinire în viața aceasta. El ar trebui să fie sursa noastră și centrul în jurul căruia ar trebui să graviteze totul din viața noastră: și copiii, și familia, și cariera, și pregătirea noastră intelectuală. Nu păcatul, care rupe unitatea la nivelul persoanei umane, la nivelul unei comunități și al întregului popor.

Acestea sunt cele pe care noi le deducem, le extragem, din Evanghelia de astăzi, credința ca întâlnire cu Dumnezeu, şi împlinirea poruncilor lui Dumnezeu - care este modul de viață pe care noi ni-l asumăm. Aceasta învățam în Biserică, un alt mod de viață, în Hristos, altul decât modul lumii acesteia seculare și, desigur, chemarea Duhului Sfânt în viața noastră, ca Cel care ne unește, ca Cel care ne redă această unitate a propriei noastre ființe, care este scizionată. Domnul să ne ajute să trăim așa cum am spus, și ori de câte ori venim la Liturghie, la biserică, să avem în minte toate aceste lucruri. Amin.