În cuvântul adresat cu acest prilej, Părintele Episcop Ignatie a remarcat faptul că principalele caracteristici ale vieții părintelui Irineu au fost rugăciunea și discreția:

„Este un moment de tristețe, de durere, pentru că pleacă dintre noi, fizic vorbind, unul dintre bunii preoți ai Bisericii noastre. În asemenea momente ne gândim, fiecare dintre noi, la propriul sfârșit. Ne gândim că așa cum spune Psalmistul David, viața noastră este ca o floare care se ofilește foarte repede. Moartea este o realitate în fața căreia toți capitulăm.

Dumnezeu ne-a creat să Îi fim parteneri de comuniune, de viață veșnică. Nu ne-a creat spre moarte. Moartea a intrat în lume din pricina păcatului lui Adam, a neascultării. Dacă până la Hristos, moartea era o realitate implacabilă, dincolo de care nu puteai să concepi că ar mai fi ceva, odată cu biruința Lui asupra morții, prin Înviere, moartea devine perspectivă înspre lumea veșniciei. Și de credem, și de nu credem în viața veșnică, ea este o certitudine despre care ne încredințează Domnul Hristos. (...)

Cât Dumnezeu ne dă zile pe acest pământ, este foarte important să le trăim cu înțelepciune și atenție sporită.

Este esențial să reflectăm asupra propriei vieți. Dacă am avea în minte faptul că va veni sfârșitul, vom trăi viața cu înțelepciune, cumpănind întotdeauna să avem mare grijă de sufletul nostru.

 Dumnezeu să îl odihnească pe părintele Irineu, cel care, împreună cu părintele Iezechiel și cu obștea de maici, a fost sufletul acestei biserici.

Părintele era omul rugăciunii și avea o calitate pe care noi nu prea o mai avem: a fost un om discret. Mănăstirea Florești a pierdut un mare rugător.

Discreția este una din caracteristicile monahului, să fie cât mai nevăzut, pentru ca să Îl vadă cât mai mult pe Dumnezeu.

Relația lui permanentă și consistentă a fost cu Dumnezeu. Oamenii lui Dumnezeu caută să fie cât mai discreți”.

Părintele Irineu a fost înmormântat în cimitirul Mănăstirii Florești.