În data de 08 mai a.c., cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Preasfințitul Ignatie a slujit Sfânta Liturghie și a conferențiat clericilor participanți la cursurile pentru obținerea gradelor profesionale în preoție, desfășurate la Centrul Social Cultural „Sfântul Ilie” de la Mănăstirea Miclăușeni, județul Iași.
Ziua a început cu săvârşirea Sfintei Liturghii de către Preasfinţitul Părinte Ignatie, Episcopul Huşilor, alături de un sobor format din preoţii participanţi la activitate. În cadrul slujbei, ierarhul a ţinut un cuvânt de învăţătură clericilor prezenţi: „Hristos ne spune că tot cuvântul pe care îl păzim este dătător de viaţă. Cuvântul lui Hristos este dătător de viaţă pentru că El însuşi este fără de păcat. Cuvintele noastre toate sunt cele care conţin în ele sămânţa, sâmburele morţii, pentru că în spatele acestora este păcatul pe care îl săvârşim zi de zi. Nu este o noutate ceea ce vă spun, faptul că orice cuvânt pe care noi îl rostim conţine o energie, fie una binefăcătoare, binecuvântată sau o energie care poate să fie distructivă, poate să fie una care se destructurează din punct de vedere sufletesc. Dacă noi vom păzi cuvântul Lui, nu vom muri în veac. Atunci mi-a venit un gând din Pateric, de la avva Isidor Pelusiotul care spune: «Mai bună este viaţa fără cuvânt decât cuvântul fără viaţă, pentru că viaţa şi tăcând foloseşte, iar cuvântul şi strigând poate să nu folosească». Trăim într-o lume în care asistăm la o inflaţie a cuvântului, vorbim foarte mult şi nu avem o grijă, o atenţie faţă de cuvintele pe care le rostim“.
După oficierea Sfintei Liturghii, Preasfinția Sa a conferențiat clericilor din Mitropolia Moldovei și Bucovinei, participanți la cursurile preoțești pentru obținerea gradelor profesionale.
În cadrul acestor cursuri, activitățile vizează identificarea şi valorificarea unor mijloace şi resurse teologice de dezvoltare personală, adecvate activităţii pastorale şi misionare a preoților. Cursurile pentru obținerea gradelor constau în cursuri, seminarii, ateliere practice și slujirea împreună a Tainelor Bisericii.