Luni, 12 iulie 2021, cu prilejul Cinstirii Sfintei Icoane Prodromița de la Muntele Athos, Schitul Tanacu, din Protopopiatul Vaslui, a îmbrăcat haine de sărbătoare, cu ocazia hramului principal al așezământului monahal. Cu acest prilej, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a sfințit paraclisul de iarnă, care a primit ca ocrotitori pe Sfinții Mucenici Militari Gheorghe, Procopie și Artemie.

După slujba de sfințire, a urmat Sfânta Liturghie, oficiată în aer liber, pe un podium special amenajat în curtea mănăstirii.

Din soborul slujitorilor au făcut parte și părintele consilier eparhial Eduard Irimiea, părintele exarh Zaharia Curteanu, părintele inspector Cristian Roșu și părintele stareț Euharist Micu, alături de părinți duhovnici de la mănăstirile din eparhie și de preoți parohi din satele învecinate.

În omilia rostită după citirea Sfintei Evanghelii, Părintele Episcop Ignatie a explicat atitudinile surorilor lui Lazăr, Marta și Maria, în prezența Domnului:

Ori de câte ori Biserica o cinstește pe cea care L-a adus pe Dumnezeu-Fiul în lume - pe Născătoarea de Dumnezeu -, în cadrul Sfintei Liturghii este rânduit un pasaj evanghelic care are drept temă centrală slujirea.

Maica Domnului este cea care a întruchipat, la modul deplin al cuvântului, slujirea, atât față de Dumnezeu cât și față de oameni. Ea este cea care, atunci când Arhanghelul Gavril a venit să-i vestească că din pântecele ei se va zămisli, ca Om, Fiul lui Dumnezeu, Cea de a Doua Persoană a Sfintei Treimi, prin inspirație de la Duhul Sfânt, a simțit și a primit încredințarea unicității acelei clipe.

De aceea, plină de smerenie, plină de dragoste față de Dumnezeu, a rostit, cu întreaga sa ființă: „Fie mie după cuvântul tău!”. Cu alte cuvinte, să se împlinească ceea ce spui tu, îngerule vestitor al lui Dumnezeu, să se zămislească Fiul lui Dumnezeu în pântecele meu prin puterea Celui Preaînalt (Dumnezeu-Tatăl) și prin umbrirea Duhului Sfânt.

Maica Domnului i-a deschis lui Dumnezeu nu numai ușa casei sale, ci și inima sa, dăruindu-I-o în integralitate.  

De aceea, Maica Domnului nu are o biografie - în sensul propriu al cuvântului. Și-a identificat viața ei cu viața lui Hristos. Inima ei a devenit ca un „teasc” unde erau „zdrobiți” „strugurii” cuvintelor dumnezeiești pentru ca să dea „vinul” înțelesului celui duhovnicesc.

Prin ascultarea și smerenia ei, Maica Domnului a devenit ca o Scriptură vie în care s-au scris cuvintele lui Dumnezeu-Cuvântul, Iisus Hristos. Maica Domnului este cea care întruchipează slujirea deplină, și a lui Dumnezeu, dar și a oamenilor.

Pericopa evanghelică ne vorbește despre vizita pe care Hristos a făcut-o în casa surorilor lui Lazăr - Marta și Maria.

Marta este cea care întruchipează omul atent, ospitalier, grijuliu ca toate lucrurile să fie în bună rânduială atunci când este vorba de a-i primi pe oaspeți. Într-o exprimare populară, am spune că toată ființa ei era o zdroabă ca primirea lui Hristos să fie una frumoasă, plină de bucurie și cu toate cele care țin de ospeție, foarte bine rânduite.

Maria este cea care întruchipează omul lăuntric, spiritual, cel care are disponibilitatea de a asculta cuvântul lui Dumnezeu. De aceea, în momentul în care Hristos a intrat în casa lor, Maria s-a așezat ca o uceniță în fața maestrului, în genunchi, ascultând și sorbind, cu multă atenție și cu multă dragoste, cuvintele lui Hristos.

Cele două atitudini - de slujire și de ascultare a cuvântului lui Dumnezeu - nu sunt în opoziție, ci în complementaritate.

Când Hristos îi atrage atenția Martei, care I s-a plâns că este singură la tot ceea ce ține de buna primire, îi spune așa: „Marto! Marto! Tu te îngrijești de multe slujiri. Mai ai nevoie de ceva! Îți lipsește ceva din toată această slujire frumoasă. Maria și-a ales partea cea bună - cea duhovnicească. Încearcă să ți-o asumi și tu pe aceasta!”

Nu i-a spus că nu este bună partea de care se ocupa Marta - cele ale primirii, ale bunei găzduiri; ci că îi lipsește ceva: să înduhovnicească toată această preocupare a unei bune găzduiri. Așa cum Maica Domnului nu numai că a deschis casa în care l-a primit pe Arhanghelul Gavril, ci și inima sa.

Marta I-a deschis Domnului numai casa, Maria I-a deschis inima ei. Dumnezeu voia ca și Marta să-și deschidă inima, ca să-L primească în viața ei.

De asemenea, Ierarhul Hușilor a insistat asupra realității că cele două slujiri, a Martei și a Mariei, sunt complementare:

Cele două feluri de slujiri sunt binecuvântate și necesare, nicidecum în opoziție. Cineva spunea, foarte șugubăț, legat de această pericopă evanghelică: „atunci când îmi este foame, înainte de a intra în bucătărie, am nevoie de Marta. După ce m-am săturat, am nevoie de Maria, adică să mă ocup de cele spirituale”.

Cele două realități se întrepătrund, se completează una pe alta. Este nevoie să ne întreținem și din punct de vedere trupesc, să ne hrănim, să avem vigoarea necesară, ca mai apoi să ne putem dărui, cu întreaga noastră energie interioară, lui Dumnezeu, prin rugăciune.

Sfântul Siluan Athonitul spune că noi trebuie să mâncăm în așa fel încât, după ce ne-am ridicat de la masă, să simțim nevoia de a ne ruga, să simțim nevoia de a ne hrăni și cu cele duhovnicești.

Maica Domnului este cea care a îngemănat și ceea ce ține de Marta și ceea ce ține de Maria. N-a repudiat, n-a respins nimic din tot ceea ce este creat și binecuvântat din lumea aceasta, dar, în același timp, ea a avut puterea de a asculta cuvântul lui Hristos, de a-l interioriza.

Nu numai că L-a zămislit pe Fiul lui Dumnezeu, pe Cuvântul, în pântecele ei, aducându-L nouă drept dar - cel mai frumos dar adus umanității  - ci ea însăși a devenit un locaș al cuvântului dumnezeiesc, al cuvintelor Sfintelor Scripturi.

Vrând, nevrând, viața noastră presupune această împletire, între ceea ce face Marta și ceea ce face Maria. Nu ne putem dispensa de niciuna din aceste două feluri de slujiri binecuvântate. Avem nevoie de ambele. Când le punem în contradicție, când le punem într-o opoziție, este semn că, din punct de vedere spiritual, nu suntem foarte sănătoși.

Tot ceea ce Dumnezeu a dăruit în lumea aceasta este un mare dar. Trebuie să ne bucurăm de orice ne dă Dumnezeu în lumea aceasta.

Un om însetat, după câteva zile de arșiță știe ce înseamnă stropul de apă. Știe că este o mare mângâiere pentru a-și ostoi setea buzelor sale.

Un om flămând, care nu a mâncat de câteva zile, va simți din plin dulceața pâinii pe care o va lua în gură. Nu va avea nevoie de ceva sofisticat din punct de vedere gastronomic. Îi este de ajuns, după câteva zile de foame, dacă ia o bucată de pâine, să simtă binecuvântarea și dulceața ei.

Un om care trece printr-o boală cumplită și primește vindecare de la Dumnezeu sau scapă dintr-un accident groaznic, în care mașina se face zob, iar el rămâne teafăr, își dă seama că viața și sănătatea sunt daruri de la Dumnezeu.

Toate se împletesc în chip minunat și de noi depinde modul cum le armonizăm și cum le punem în lucrare, atât pe cele ale Martei cât și pe cele ale Mariei.

Preasfinția Sa i-a îndemnat pe cei prezenți să armonizeze în viața lor atât caracteristicile Martei, cât și pe cele ale Mariei:

Dumnezeu, în gingășia și delicatețea Lui, nu o admonestează pe Marta, nu îi reproșează că slujește, că se ocupă de cele ale unei gazde bune, ci doar îi spune că din toată această energie și consum, lipsește ceva. Cum spunem noi: „sarea și piperul”, adică dimensiunea spirituală a tot ceea ce face ea. Să-și deschidă și inima ei, nu numai casa, pentru a-L primi pe Dumnezeu.

Așa ar trebui să facem și noi când venim la Liturghie. Noi dăm un pomelnic, dăm o prescură, dăm o sticlă de vin, facem o ofrandă, iar acestea sunt cele care țin de Marta. Dumnezeu vrea însă să ne deschidem și ființa, sufletul nostru, pentru a-L primi în viața noastră.

La Liturghie auzim îndemnul: „Sus să avem inimile!”. Să ne întrebăm conștiința: suntem noi, cu adevărat, în gândul de aici, cele care țin de lumea aceasta? Să spiritualizăm cele ale Martei, ca să ajungem la cele frumoase și bune ale Mariei.

Maica Domnului să ne ajute și să ne inspire pe toți ca să ne ridicăm ființa spre cele duhovnicești, de care să ne lăsăm absorbiți și modelați!

În cadrul Sfintei Liturghii, Părintele Episcop Ignatie a hirotonit întru ierodiacon pe monahul Dionisie Cernat, viețuitor în cadrul acestui așezământ monahal.

De asemenea, la finalul slujbei, Ierarhul Hușilor l-a instalat pe noul egumen al schitului, în persoana ieromonahului Caliopie Adomniței, provenit din obștea Mănăstirii Bujoreni, încredințându-i conducerea administrativă și duhovnicească a Schitului Tanacu.

Ultimele articole