Ziua a început cu slujba de sfințire a așezământului social multi-funcțional, ce cuprinde: Centru de zi pentru copii, Centru de socializare pentru vârstnici, Centru catehetic, Centru educațional de șah, Cabinet psihologic și Cabinet medical.

A urmat apoi Sfânta Liurghie, oficiată în altarul de vară al bisericii.

Cuvântul de învățătură a fost rostit de Ierarhul Hușilor, care a explicat în ce a constat impulsul sufletesc al ucenicilor chemați de Domnul Hristos la apostolat, încât au lăsat „îndată” totul și I-au urmat:

«Şi le-a zis: Veniți după Mine şi vă voi face pescari de oameni. Iar ei, îndată lăsând mrejele, au mers după El» (Matei 4, 19-20)

Unul dintre oamenii plăcuți lui Dumnezeu ne-a încredințat că Sfânta Liturghie este dorința lui Dumnezeu de a intra în sufletul omului, de a pătrunde în adâncurile lui.

Noi, acum, suntem în prima parte a Sfintei Liturghii, când Domnul ne-a făcut cinstea să ne bucurăm și să ne desfătăm de cuvântul Său – un cuvânt al Evangheliei plin de pace, plin de multă bucurie și de har dumnezeiesc.

Cuvintele noastre, oricât de frumos le-am transmite sau oricât de meșteșugite ar fi, niciodată nu vor putea să aducă ceea ce aduce cuvântul Domnului, ceea ce El a rostit cu gura Sa. De aceea, este un lucru minunat și foarte binevenit să ne străduim să ajungem la Sfânta Liturghie chiar de la începutul ei, ca să ne învrednicim să ascultăm Evanghelia și, având în noi acest răsunet dumnezeiesc al cuvântului Domnului, și rezonanțele pe care acesta le imprimă adânc în inima noastră, să îndrăznim să reflectăm și să înțelegem ceea ce El vrea să ne spună.

Acesta este rostul predicii, al cuvântului de învățătură – în chip smerit, orice slujitor al Domnului, cu inima plină de cuvintele lui Hristos, încearcă, în felul său personal, dar profund conectat la șuvoiul Duhului, să transmită cuvântul lui Hristos.

După ce Domnul îi întâlnește pe Andrei și pe Petru lângă lacul Ghenizaret, ei fiind pescari, le adresează acest îndemn: „Veniți după Mine și vă voi face pescari de oameni!”. Iar Sfântul Evanghelist Matei consemnează faptul că ei „îndată, lăsându-și mrejele, L-au urmat pe Hristos”.

Ucenicii Domnului ar fi putut să ceară informații suplimentare sau, așa cum ne-am exprima noi în termeni moderni, să ceară „fișa postului” – ce înseamnă să fii pescar de oameni; ar fi fost niște întrebări legitime, umane, pentru că nu înțelegeau ce înseamnă această chemare. Ar fi putut să-I ceară Domnului mai multe explicații.

Ei, însă, au lăsat totul și L-au urmat pe Domnul îndată, fără niciun fel de intermitență, fără niciun fel de fisură între momentul în care au fost chemați și împlinirea propriu-zisă, concretă, a acesteia.

Cum a fost posibil? Încercăm să înțelegem, să ne punem în sufletul apostolilor. Pescuitul era, pentru ei, o sursă de a-și întreține familia și, conform cercetărilor biblice, această îndeletnicire era foarte bine remunerată în vremea respectivă. Ei trăiau din pescuit, din vânzarea peștilor. Cu alte cuvinte, ei au abandonat ceea ce constituia pentru ei sursa de existență, de întreținere a familiei lor.

Hristos le adresează cuvântul să vină după El. În limba greacă, termenul este atât de precis: „a merge după cineva” înseamnă „a fi extrem de atent la tot ceea ce face el”. Ca să înțelegem ce înseamnă acest lucru, ne putem imagina cum, pe timp de iarnă, când eram copii mici și aveam pe cineva care ne „rupea cărarea”, noi încercam să călcăm exact pe urma pașilor celor de dinaintea noastră.

Apostolii au fost chemați să-L urmeze pe Hristos în felul acesta – să fie atenți la tot ceea ce face Domnul și să asume în inima lor. Și nu este imposibil. Când iubim pe cineva, împlinim, cu atâta ușurință, tot ceea ce acea persoană deține în universul său lăuntric; ne raportăm cu atâta ușurință la cuvintele lui, la modul lui de a gândi, la mentalitatea lui, la modul lui de a se comporta – la tot ceea ce ține de ființa acelui om care ne este foarte drag inimii, și le asumăm în inima noastră cu foarte multă ușurință, fără să avem nevoie de vreo consiliere specială.

Omul pe care îl iubim locuiește în inima noastră – ne trezim cu gândul la el, ne culcăm cu gândul la el, toată ziua mintea și inima noastră sunt brăzdate de prezența omului pe care îl iubim. 

 „Veniți după Mine”, „Urmați-Mă!” înseamnă  „asumați-Mă, metabolizați-Mă în inima și în carnea voastră, ca să trăiți în Mine”.

Preasfinția Sa a vorbit despre chemarea pe care Dumnezeu o face fiecărui om:

Chemările pe care Dumnezeu ni le face sunt întotdeauna autentice; aproape că m-am exprimat pleonastic – tot ce vine de la Dumnezeu nu poate să fie decât numai autentic. Această chemare pe care Hristos a făcut-o apostolilor a fost atât de irezistibilă și a atins atât de minunat adâncurile ființei lor, încât n-au putut să o refuze. Simțeau că este ceea ce îi împlinește cu adevărat.

Câtă lume are nevoie să descopere sensul vieții, vocația, chemarea pe care o are fiecare în această lume. Iar când descoperim care este chemarea noastră de la Dumnezeu, deja suntem oameni împliniți, care facem toate lucrurile cu bucurie, după cum ne spune Sfântul Serafim de Sarov – „tot ceea ce atinge Duhul Sfânt aduce multă bucurie”.

Această chemare a lui Dumnezeu-Fiul, Iisus Hristos - Logosul Întrupat, este o chemare pe care a făcut-o apostolilor înspre ceea ce era cel mai autentic, cel mai potrivit, care corespundea structurii lor sufletești, pentru că așa ne grăiește Domnul. El cunoaște adâncurile noastre sufletești mai bine decât am crede noi că le cunoaștem. 

Sunt atâtea taine ale ființei noastre care ne sunt inaccesibile, iar Domnul, cu harul și chemarea Sa, face dintr-odată lumină în ființa si în viața noastră, și toate capătă un sens.

Cuvintele mele sunt slabe în a turna experiența plenară pe care au trăit-o apostolii în urma acestei chemări pe care le-a făcut-o Domnul. De aceea, ei îndată, fără niciun fel de ezitare, L-au urmat pe Domnul, slujindu-I și devenindu-I apostoli și ucenici.

Cât de minunat ar fi ca, și în viața noastră, când Domnul ne cheamă, când atinge sufletul nostru, când ne luminează viața, când ne împodobește atât de minunat sufletul, să simțim toate acestea în adâncul ființei noastre și să-L urmăm fără niciun fel de zăbavă, fără niciun fel de explicații suplimentare.

De multe ori, lucrurile cele mai profunde sunt cele pe care nu le putem ataca în niciun fel prin logica noastră, ne copleșesc, vin în viața noastră și nu le putem găsi niciun fel de explicație, nu pentru că sunt ilogice sau iraționale, ci pentru că au o taină a lor, care ne învăluie sufletul, ne cuprind viața și ne lăsăm purtați de aceste taine.

E ca în situația în care suntem întrebați – și aproape că este o întrebare vulgară, iertați-mi termenul – de ce iubim o anumită persoană, dar nu putem cuprinde în cuvintele noastre de ce iubim pe cineva. Este o taină atât de adâncă a inimii noastre, încât nu vom găsi răspunsul corespunzător. Scoica minții noastre nu va putea găsi un cuvânt care să definească motivul pentru care iubim pe cineva.

În momentul în care ne va pune cineva o asemenea întrebare, este ca și cum am fi aruncați într-un hățiș unde ne pierdem, pentru că este o taină pe care noi o trăim, și modul nostru de a înțelege acea taină este însăși trăirea.

Părintele Episcop Ignatie i-a îndemnat pe cei prezență să fie cât mai receptivi la chemarea pe care Domnul o poate face fie în Liturghie, fie în convorbirea cu duhovnicul, sau în orice altă situație în care omul are disponibilitatea în a se interioriza:

În Liturghie, Dumnezeu vrea să vină în viața noastră și ne umplem de această trăire extraordinară. Poate dimineața venim cu frământări, cu sufletul scindat în o mie de părți, cu gândurile împrăștiate peste tot, dar stăm în Liturghie, în această taină a lui Dumnezeu, și Domnul ne grăiește în adâncul inimii. Iar după Liturghie, ne ducem înspre casă împliniți, având în noi o taină pe care o trăim, o zăvorâm în inima noastră și este cea care dă sens vieții noastre.

De o asemenea taină au fost cuprinși apostolii chemați la slujire, și toți sfinții pe care îi prăznuim astăzi, în Duminica dedicată Sfinților Români. Toți au primit o taină a lui Dumnezeu, o chemare a Lui, și viața lor s-a schimbat fundamental.

Întotdeauna folosesc această comparație plastică. Noi trăim în era mediilor digitale și cu toții folosim aceste device-uri – telefoane, laptopuri, calculatoare – de care ne bucurăm, tehnologia fiind o binecuvântare a lui Dumnezeu. Când intervine o disfuncționalitate pe unul dintre device-urile noastre, primul impuls pe care îl avem, fiind familiarizați puțin cu tehnologia, este să dăm un restart la tot device-ul. Dacă nu merge, chemăm un specialist care să ne reinstaleze tot sistemul de operare, adică să-l facă aproape nou, ca atunci când l-am luat din fabrică. Și îl face ca nou, ne instalează un alt sistem de operare și devine nou.

La fel și noi, când ne cercetează harul Duhului Sfânt, suntem ca restartați – devenim oameni noi, sistemul nostru de operare funcționează altfel față de cum funcționa până să vină Dumnezeu să ne cheme, în autenticitatea Sa absolută și să descopere ceea ce este mai frumos și mai minunat în viața noastră.

De aceea Îl iubim noi pe Dumnezeu, pentru că descoperă în noi ceea ce noi poate nici nu eram conștienți: frumosul, binele, toate potențialitățile pe care tot El le-a așezat, dar noi, nătângi, oameni care ne pierdem în hățișurile și în caruselul acestei vieți, nu reușim să ne regăsim pe noi înșine.

Domnul vine și ne cheamă - în Liturghie, într-o slujbă, într-un cuvânt, în cuvântul duhovnicului, în cuvântul unui prieten – și schimbă fundamental viața noastră.

Așa cred eu că au simțit apostolii, și de aceea au putut să-L urmeze îndată pe Domnul.

Să ne învrednicească Domnul de această trăire profundă, și să simțim tainele Lui cum lucrează și ne structurează viața fiecăruia dintre noi.

De asemenea, Ierarhul Hușilor a mulțumit Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim pentru invitația adresată de a sluji împreună, precum și pentru toată disponibilitatea și smerenia cu care îi învăluie pe cei din jur.

Totodată, a mulțumit părintelui paroh Aurel Cârlan, de care îl leagă amintirea anilor de la Seminarul teologic din Alba Iulia, pentru lucrarea social filantropică susținută pe care o împlinește în comunitatea sa parohială.

foto credit: facebook.com/arhiepiscopia.romanului.si.bacaului