Duminică, 17 decembrie 2023, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a oficiat Sfânta Liturghie în Parohia Telejna, Protopopiatul Vaslui. Cu acest prilej, Preasfinția Sa l-a hirotonit pe noul paroh al acestei comunități.

Din soborul slujitorilor a făcut parte și părintele protopop Adrian Chirvasă.

În cuvântul adresat celor prezenți, Ierarhul Hușilor a vorbit despre pretextele invocate în Pilda celor poftiți la cină:

«Iar El i-a zis: Un om oarecare a făcut cină mare şi a chemat pe mulţi. Şi a trimis la ceasul cinei pe sluga sa ca să spună celor chemaţi: Veniţi, că iată toate sunt gata» (Luca 14, 16-17)

Fragmentul evanghelic ne vorbește despre Pilda celor poftiţi la cină. Acest pasaj evanghelic este precedat de un verset care, din păcate, nu a fost integrat în această pildă. În versetul precedent relatării propriu-zise a pildei, ni se spune următorul lucru: «Şi auzind acestea, unul dintre cei ce şedeau cu El la masă I-a zis: Fericit este cel ce va prânzi în împărăţia lui Dumnezeu!» (Luca 14, 15).

Acest amănunt nu este lipsit de importanţă, pentru că, Cel care a pregătit cina, și Care s-a implicat în mod direct în organizarea acestui eveniment, la care au fost poftiţi foarte mulţi, este Însuși Dumnezeu. Doar ţinând cont de acest amănunt, vom constata că toate pretextele invocate de cei care s-au scuzat, pentru a nu participa la această cină, sunt absolut derizorii, adică nu prezintă foarte mare importanţă, în comparaţie cu Cel care le-a făcut invitaţia la cină.

Toţi cei care s-au scuzat, natural, fără nicio mustrare de conștiinţă, au enunţat, pur și simplu, motivul pentru care nu pot veni la cină, și și-au văzut de treaba lor, în mod foarte firesc, ca și cum acesta ar fi fost răspunsul firesc la o invitaţie venită din partea lui Dumnezeu Însuși.

Pilda subliniază unul dintre adevărurile la care nu reflectăm îndeajuns – Dumnezeu se implică în mod direct în tot ceea ce este mai bun pentru noi, în tot ceea ce înfrumuseţează sufletul nostru, în tot ceea ce poate să dăruiască bucurie inimii noastre.

Un ospăţ (o masă îmbelșugată) este un motiv de bucurie. Nu poţi invita pe cineva la o cină, gândindu-te că acel ospăţ este un motiv de întristare. Dimpotrivă, la o cină frumoasă, venită din partea unui om important, este clar că ni se oferă încă un prilej de bucurie și, mai ales, de comuniune.

Cei trei au invocat niște pretexte asimetrice, în comparaţie cu invitaţia care le-a fost făcută. Ar fi putut să se bucure de cele pe care le-au invocat ca fiind o piedică pentru participarea la cină și după participarea la aceasta.

Cel care și-a luat ţarina nu trebuia să meargă imediat să o vadă, încât să refuze invitaţia făcută de Dumnezeu. La fel, și cel care și-a luat boii – doar nu urma să-i vândă imediat.

Noi, cei care trăim în secolul al XXI-lea, suntem dominaţi de o mentalitate consumistă. Şi ce înseamnă consumism? Luăm foarte multe lucruri, ne bucurăm de ele, ne atașăm, pe moment, de acele lucruri, și constatăm, ulterior, că nu ne mai sunt utile.

De exemplu, mergem într-un supermarket, cumpărăm mâncare, și constatăm că am cumpărat mai multă decât aveam nevoie. Dacă suntem înţelepţi, o dăruim sărmanilor, dar dacă nu, o aruncăm pentru că se strică.

Al treilea pretext este cel mai sensibil dintre toate celelalte, pentru că este o diferenţă mare între a-ţi lua pământ sau o pereche de boi și a-ţi lua soţie – este vorba de un om, cu care vei trăi toată viaţa, și nu se poate compara cu niciunul dintre celelalte două motive. Acest pretext nu este înțeles în mod adecvat de unii, care îi dau o conotaţie foarte nepotrivită, care nu este în consonanţă cu textul Scripturii și cu tradiţia Bisericii noastre, ca și cum femeia ar fi o piedică în a avea acces la Împărăţia lui Dumnezeu. O asemenea interpretare este una greșită, și chiar jignitoare la adresa femeii.

Nici femeia, nici boii, nici ţarina, în sine, nu sunt obstacolele pentru a participa la acest ospăţ. Toate sunt binecuvântate - și să ai un pământ, și să ai o pereche de boi, cu care cei din vechime își puteau face treaba și erau o sursă de venit. În sine, nimic din toate acestea nu este rău. Cu atât mai mult, este greșit să spui că soţia, pe care Dumnezeu ţi-a dat-o, este ceva rău. E o mare binecuvântare și un mare dar, pentru orice om.

Eva a fost creată din coasta lui Adam, după un somn adânc. Având în vedere și contextul în care ne aflăm acum – postul Nașterii Mântuitorului nostru Iisus Hristos –, în care toţi avem disponibilitatea de a fi mai buni, mai darnici, de ce să nu ne închipuim că Adam, precum un copil, se culcă, în noaptea de Crăciun (sau de Moș Nicolae), așteptând darurile, iar dimineaţa se trezește cu bucurie, văzându-și desaga pline de daruri.

Darul pe care Dumnezeu i l-a făcut lui Adam, când s-a trezit din acest somn, a fost femeia, care să-i fie parteneră pentru toată viaţa. Când se spune, în Cartea Facerii, să i se facă un ajutor potrivit lui, nu este o conotaţie peiorativă. În gândirea biblică, doar Dumnezeu este Cel care ajută, și Lui Îi este atribuit acest verb, iar nu nouă, oamenilor. Numai Dumnezeu poate să ajute, în modul absolut. Dar acest verb îi este atribuit și femeii, care este ajutor bărbatului ei, însă nu în sensul de slugă.

Preasfinția Sa a amintit de dragostea cuprinzătoare a lui Dumnezeu față de oameni, manifestată constant și cu multă discreție:

Prin urmare, ceea ce este negativ și nepotrivit este faptul că acești trei oameni nu știu să-și gestioneze priorităţile, nu știu când să se bucure de cele pe care le-au primit – și de ţarină, și de boi, și de femeie. Pe acestea toate le aveau cu ei, nu le pierdeau, însă șansa de a participa la un ospăţ unic au pierdut-o.

De aceea, greșeala celor trei este faptul că ei nu au reușit să se ridice la exigența Celui care i-a chemat. Nu au conștientizat că Cel care i-a chemat nu este un om oarecare, ci este Însuși Dumnezeu, Care vrea să stea la masă cu noi, oamenii. Dumnezeu este atât de delicat cu noi, încât stă la masă cu păcătoșii – intră în viaţa noastră, în modul nostru de a ne gândi viaţa, fără să ne transmită că ne-ar face un privilegiu.

Dimpotrivă, noi suntem cei privilegiaţi să stăm la masă cu Dumnezeu, sau, cum se spune în aceste versete – «Fericit este cel care va prânzi în Împărăţia lui Dumnezeu».

Împărăţia lui Dumnezeu, pe pământ, este Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, sau, cum spune un tâlcuitor al Sfintei și Dumnezeieștii Liturghii – este Împărăţia lui Dumnezeu în desfășurare.

Dumnezeu ne cheamă, pe fiecare dintre noi, să ne hrănim cu Hristos Euharistic (cu Trupul și Sângele Lui), să ne îndrăgostim de Potir, iar noi invocăm nenumărate motive, unele mai ridicole decât altele, pe care le considerăm „esenţiale”, în raport cu ceea ce vrea Domnul să ne dăruiască – să mâncăm cu Dumnezeu.

Noi venim la Liturghie și nu doar mâncăm cu Dumnezeu, ci Îl mâncăm pe Dumnezeu – ne hrănim cu Trupul și Sângele lui Hristos. Ce este mai minunat în lumea aceasta, decât acest dar, pe care ni-l face Dumnezeu la fiecare Liturghie la care participăm? Iar noi refuzăm. Fiecare dintre noi are un motiv.

Dumnezeu este Cel care se implică în viaţa noastră, ne acceptă așa cum suntem, chiar dacă, așa cum este menţionat în această pildă, atunci când a auzit motivele celor care n-au vrut să vină la cină, S-a mâniat.

Părintele Rafail Noica ne spune că și iubirea lui Dumnezeu – desăvârșită, absolută, perfectă – este o iubire vulnerabilă. Sigur că nu este un termen foarte potrivit, chiar părintele menţionează acest lucru. Vulnerabilă, în sensul de sensibilă, adică nu este indiferentă, chiar dacă este perfectă, pentru că Dumnezeu este Persoană, și nu trimite dragostea din cer, de la distanţă.

Dragostea noastră, de cele mai multe ori, este prostească, nepotrivită, are multă mândrie în ea, are tendinţa de a-l domina pe cel de lângă noi – este o dragoste imperfectă.

Dumnezeu nu este indiferent, Îi pasă de noi, chiar și atunci când noi Îl refuzăm. Îl îndurerează atunci când noi Îl refuzăm – nu stă indiferent, impasibil, ca un mare stăpân, căruia nu-i pasă de niciun refuz al făpturilor sale.

Aceasta este minunăţia dragostei lui Dumnezeu. Iar logica interioară a dragostei este că ea nu se impune, ci, discret, cu foarte multă nobleţe, acceptă lucrurile așa cum decurg ele.

De altfel, așa a reacţionat Dumnezeu și în această pildă. Nu au venit cei care au fost poftiţi, i-a chemat pe toţi cei de la răspântiile drumurilor – toţi cei care erau indeciși (atunci când ajungi la o răspântie de drumuri, ești într-o dilemă încotro să o apuci). Dumnezeu se adresează celor care sufereau de foarte multe infirmităţi – săraci, neputincioși, orbi și șchiopi – trupești sau sufletești, și sunt chemaţi toţi să participe la cină, să se bucure de ospăţul pe care Însuși Dumnezeu l-a pregătit.

Cât de frumos se implică Dumnezeu în viaţa noastră. Dragostea este atotcuprinzătoare – cu atât mai mult dragostea lui Dumnezeu. Dumnezeu vrea să stea cu noi la masă. De noi depinde dacă acceptăm această invitaţie onorantă pe care ne-o face, ori de câte ori e ceas de Liturghie, sau o refuzăm senini, aproape natural, așa cum au făcut-o și cei din pilda celor poftiți la cină.

Probabil că modul lor de a se raporta trăda și multă mândrie, cum, de altfel, și noi ne raportăm, cu multă mândrie, când refuzăm ceva – nu simţim nevoia să ne justificăm, pentru că gândim, în logica noastră păcătoasă, că a te justifica te pune într-un statut de inferioritate faţă de celălalt.

Ne e greu să spunem: „Uite, am motivul acesta, dar îmi pare rău, aș fi vrut să vin”. Când aruncăm, pur și simplu, numai pretextele, fără a ne exprima un sentiment de regret că nu putem participa, atunci scuzele noastre capătă o altă valoare – chiar trebuie ţinut cont de ele.

Să reflectăm la modul cum răspundem invitaţiei pe care ne-o face Dumnezeu la rugăciune și la Liturghie, care este „ospăţul credinţei” – așa cum îl numește Sfântul Ioan Gură de Aur – la care suntem chemaţi să participăm, cu întreaga noastră fiinţă.

În cadrul Sfintei Liturghii, Părintele Episcop Ignatie l-a hirotonit întru preot pe diaconul Marius Doloi, pe seama Parohiei Telejna. La finalul slujbei, Preasfinția Sa l-a instalat ca paroh al acestei comunități, oferindu-i Sfânta Evanghelie, Sfânta Cruce, și cheile bisericii.

După Sfânta Liturghie, Ierarhul Hușilor, însoțit de părintele protopop Adrian Chirvasă, și de preotul paroh Bogdan Apostu, au vizitat șantierul bisericii noi din localitatea Dănești.