Din soborul slujitorilor au făcut parte și părintele exarh Zaharia Curteanu, părintele protopop Vasile Lăiu și părintele Iezechiel Ariton, duhovnicul mănăstirii.

În cuvântul de învățătură, Ierarhul Hușilor a descris modul în care s-a manifestat încrederea totală a Sfântului Ilie în Dumnezeu, mai ales în momentele foarte dificile prin care a fost nevoit să treacă:

«Atunci a fost cuvântul Domnului către Ilie, zicând: Scoală şi du-te la Sarepta Sidonului şi şezi acolo, căci iată am poruncit unei femei văduve să te hrănească! Şi s-a sculat el şi s-a dus la Sarepta» (III Regi 17, 8-10)

Sărbătoarea de astăzi este dedicată unuia dintre cei mai fervenți profeți ai lui Dumnezeu, din Vechiul Testament. Prorocul Ilie Tesviteanul a dat mărturie, prin viața sa, că-L slujește pe Dumnezeul Cel Viu, indiferent cât de ostil poate să fie contextul în care trăiește.

Din cauza idolatriei și a faptului că poporul cel ales al lui Israel s-a îndepărtat de Dumnezeul Cel Viu, Prorocul Ilie s-a rugat lui Dumnezeu ca, vreme de trei ani și jumătate, să nu mai vină ploaie pe pământ, pentru ca, în felul acesta, conștiințele celor care L-au trădat pe Domnul, să se trezească din letargia slujirii unor dumnezei închipuiți, care erau pure fantasme ale minții.

Într-un asemenea context, Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul ne învață un lucru fundamental, pe care noi, din păcate, încă nu am reușit să-l deprindem așa cum se cuvine, în toată profunzimea și autenticitatea acestuia.

Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul a avut o încredere maximală în Dumnezeu. Indiferent de contextul în care se afla, el nu și-a pierdut credința, nu a pierdut convingerea lăuntrică că Dumnezeu îi poartă de grijă și nu-l va lăsa să fie pradă unei situații din care el să nu poată ieși.

Sunt trei momente din viața Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul, din care deducem că a avut o încredere extraordinară în Dumnezeu, fără să-și piardă sau să se clatine în credință. Sigur că a avut și el momente în care a simțit că îi este greu, că este peste măsura puterilor lui să ducă foametea, arșița zilei și setea cumplită, instalate în urma faptului că cerul a fost încuiat trei ani și jumătate. El însuși, ca om – așa cum ne spune și Apostolul zilei – cu slăbiciuni, totuși nu și-a pierdut încrederea (credința) în Dumnezeu.

Primul moment în care Prorocul Ilie Tesviteanul manifestă o încredere extraordinară în Dumnezeul Cel Viu, pe Care el L-a slujit cu atâta dăruire, a fost când Domnul l-a hrănit la pârâul Cherit, din fața Iordanului, trimițându-i corbi care să-i aducă de mâncare.

În mentalitatea iudaică, corbul era o pasăre impură, și orice contact cu aceasta te transforma, implicit, într-un om impur. Prorocul Ilie primește de la Domnul, Care l-a înștiințat, să fie hrănit de aceste păsări, impure, în mentalitatea iudaică, fără să întrebe ceva sau să-și pună vreo problemă de conștiință, ca unul care Îl slujea cu maximă dăruire pe Dumnezeu, împlinind poruncile Lui.

Nu I-a spus lui Dumnezeu ceva de felul: „Doamne, Tu Însuți ești Cel care ne-ai dat aceste legi, în Vechiul Testament – să nu avem contact cu animalele impure. Și Tu mă trimiți la pârâul Cherit, din fața Iordanului, ca să fiu hrănit de corbi, aceste păsări impure!”. Primește de la Dumnezeu, cu încredere, ceea ce i-a cerut, și se duce lângă pârâiașul Cherit, și acolo este hrănit de corbi care, dimineața și seara, îi aduceau pâine și carne, iar apă bea din pârâiașul Cherit.

Aici este o lucrare tainică a lui Dumnezeu. Nu e o pură întâmplare faptul că Sfântul Proroc Ilie este hrănit de corbi. Una dintre cele mai răspândite forme iconografice, legate de viața Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul, este cea în care Prorocul stă pe marginea pârâului Cherit, din fața Iordanului, fiind hrănit de un corb.

Așa cum tâlcuiesc și Părinții Bisericii, se știe că aceste păsări – corbii – nu-și hrănesc puii, ci îi lasă să se descurce singuri, pe cont propriu. La fel, Prorocul Ilie își părăsește conaționalii săi – cei din poporul ales –, pentru că au trădat credința în Dumnezeul Cel Viu, slujind idolilor, și el însuși este chemat, ca și puii de corb, să se încredințeze în ajutorul Celui de Sus (în mâna Providenței, în lucrarea lui Dumnezeu).

Ilie este hrănit de corbi ca să învețe, el însuși, să se încredințeze, cu întreaga sa ființă, lui Dumnezeu – ceea ce și face.

Preasfinția Sa a afirmat că încrederea în cineva este direct proporțională cu iubirea pe care o manifestăm față de acela:

Sfântul Ilie primește cuvântul Domnului, care îi spune să se ducă la o văduvă, în Sarepta Sidonului (în Tir), și să ceară găzduire – hrană și adăpostire. Prorocul Ilie face acest lucru, deși ar fi putut, și aici, să Îi spună lui Dumnezeu ceva de felul: „Doamne, Tu mă trimiți la o femeie păgână, fără credința în Tine, Dumnezeul Cel Viu, Dumnezeul lui Avraam, al lui Isaac și al lui Iacov. Cu alte cuvinte, Tu îmi ceri să intru în contact, la fel, cu cineva impur (necurat) – așa erau considerați păgânii, în mentalitatea iudaică”.

Prorocul Ilie primește acest îndemn al Domnului, are o încredere extraordinară în Dumnezeu, și se duce la văduva din Sarepta Sidonului, care aduna vreascuri și era foarte săracă. În Cartea a treia a Regilor, capitolul 17, versetele 12-13, ni se spune că această femeie, în momentul în care Prorocul Ilie i-a cerut să-i dea o bucată de pâine și puțină apă să bea, i-a mărturisit sincer că nu mai are decât un pumn de făină și foarte puțin untdelemn într-un ulcior. S-a dus să strângă acele vreascuri, să facă un foc, să mănânce și, conform mărturiei femeii, să se pregătească să moară.

Prin urmare, femeia i-ar fi spus Prorocului Ilie: „Nu am de unde să-ți dau și ție de mâncare. Nu avem nici noi – eu și fiul meu – decât foarte puțin, și nu ne va ajunge. Vom mânca noi doi, și ne pregătim să murim”.

Un alt indiciu care l-ar fi putut determina pe Ilie să nu intre în contact cu această femeie, este faptul că ea era văduvă. În mentalitatea vremii respective, nu trebuia să relaționezi cu o femeie văduvă.

Prorocul Ilie îi împărtășește acestei văduve  - cu o credință deosebită, în felul ei, păgână fiind – faptul că nu trebuie să-și facă nicio grijă, să nu se teamă, pentru că Domnul va înmulți și va spori puținul acela pe care îl are și vor trăi și vor reuși să mănânce, ca să nu moară.

Al treilea moment în care Ilie se încredințează deplin Domnului este atunci când primește cuvântul din partea Izabelei – regina păcătoasă care slujea zeului Baal. Când a primit vestea că va fi prigonit și pedepsit aspru de către Izabela, Prorocul Ilie a fugit din calea ei, ducându-se în Beer-Șeba, unde, într-un moment de slăbiciune, I-a spus lui Dumnezeu: „Doamne, eu vreau să mor!”, pentru că tot contextul era ostil. El credea că era singurul care Îl mărturisea pe Dumnezeul Cel Viu, deși Domnul i-a descoperit că mai erau și alții, din poporul ales, care nu și-au trădat credința.

Prorocul Ilie, adormind la Beer-Șeba, înainte de a merge patruzeci de zile pe muntele Horeb, unde i S-a arătat Dumnezeu în acea adiere lină de vânt, este trezit de un înger, care îi dă să mănânce și să bea apă.

Prin aceste trei momente, desprinse din biografia spirituală a Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul, acesta dă mărturie despre încrederea maximă pe care o avea în Dumnezeu – așa cum noi avem încredere în cei pe care îi iubim.

Încrederea într-un om este direct proporțională cu iubirea pe care o avem. Este greu să avem încredere în cineva care știm că ne-a trădat, sau intuim că ar putea să fie un om rău, care ar putea să ne pună în situații dificile, un om care urmărește doar să ne murdărească identitatea, să ne maculeze viața. În schimb, dacă avem un om pe care îl iubim extraordinar de mult, încrederea noastră în acela este fără limite - omenește vorbind.

Este exact ca în acea poveste, în care unui copil i s-a cerut să meargă pe o sârmă, și era însoțit de tatăl său. Copilului nu-i era frică, pentru că îl avea alături pe cel pe care îl iubea foarte mult, avea încredere că viața lui nu poate fi pusă în pericol, fiind în preajma tatălui său.

Ar fi minunat să învățăm și noi, de la Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul, această încredere în Dumnezeu care, din păcate, ne lipsește. Ne dăm seama de aceasta, mai ales în momentele de încercare, în momentele de neliniște lăuntrică, în momentele de răscruce ale vieții noastre. Atunci observăm cât de mică este încrederea noastră în Dumnezeu (credința noastră).

Credința este tocmai expresia încrederii pe care o avem în Dumnezeu, ca fiind Cel mai bun prieten al nostru, pe Care Îl iubim cel mai mult, și suntem convinși că nu ne va trăda niciodată, așa cum, atunci când iubim pe cineva, nu se naște niciodată în capul nostru gândul că acela ne poate trăda.

De aceea, când vine momentul de neputință, de trădare din partea celui pe care îl iubim, suntem extrem de dezamăgiți și foarte mâhniți în sufletul nostru, și viceversa – când noi trădăm pe cineva care și-a pus multă încredere și dragoste în noi, iar noi, din neputință, într-un moment de slăbiciune, ne comportăm ca și cum nu am iubi acea persoană.

Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul este un proroc de foc, cu o credință extraordinară, credință care a încuiat cerul, și Dumnezeu l-a ascultat.

Învățăm de la Sfântul Proroc Ilie să avem încredere în Dumnezeu, mai ales în situațiile complicate ale vieții noastre, și să-L rugăm, chiar în momentele în care simțim, poate, că totul se dărâmă în jurul nostru și nu mai reușim să ieșim la liman, spunându-I: „Doamne, dă-mi încredere cât mai multă în Tine! Sporește credința în sufletul meu, ca să pot trece cu bine peste aceste momente complicate (delicate) din viața mea!”.

„Sfinte Prorocule Ilie Tesviteanul, cel care L-ai slujit atât de frumos pe Dumnezeu, ne-ai mărturisit autenticitatea credinței în Dumnezeul Cel Viu și Adevărat, dă-ne și nouă să avem încredere în El, așa cum tu ai avut!”

În cadrul Sfintei Liturghii, Părintele Episcop Ignatie l-a hirotonit întru ierodiacon pe monahul Arcadie Horhotă, pe seama Mănăstirii Bujoreni.

După Sfânta Liturghie, a avut loc, în incinta Palatului Egumenesc al Mănăstirii Florești – care adăpostește și Secția de Istorie și Artă Religioasă „Episcop Iacov Antonovici” a Muzeului Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui -, vernisajul expoziției de carte, intitulată „Iacov Antonovici – Viața și Opera”. Evenimentul a fost organizat de Muzeul Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui, alături de Consiliul Județean Vaslui, Biblioteca Municipală „Stroe S. Belloescu” Bârlad și Mănăstirea Florești. Toți cei prezenți au putut să afle repere din bogata biografie a Episcopului Iacov Antonovici al Hușilor și să vadă cea mai mare parte a lucrărilor tipărite de ierarhul cărturar.

sursa foto: www.facebook.com/MuzeulJudeteanVaslui